8 idei de parenting care nu dau greș în educație

Cristina Ermac este o tănără pasionată de lectură. Citește mult, uneori și câte opt cărți pe lună, după care nu uită să lase recenziile cărților care au impresionat-o în grupurile destinate celor împătimiți ca și ea de citit. Acum, când este în așteptarea celui de-al doilea copilaș al său, Cristina și-a orientat atenția spre cărțile de parenting, despre care a scris de câteva ori. Noi am provocat-o pe Cristina să ne lase un top al cărților de parenting care au impresionat-o și care le-ar recomanda și altor mame, și totodată să ne vorbească despre lucrurile noi pe care le-a descoperit în urma lecturii.

“Deși cărți despre parenting sunt foarte multe, în top cred că aș pune doar trei și anume: “Cele cinci limbaje de iubire ale copiilor” de G. Chapman, “Parenting necondiționat” A. Kohn, și “Lacrimi și crize de furie” A. Solter. De ce anume ele? Pentru că am preluat de acolo multe idei foarte bune și practice ce țin de educație și care deja dau roade. Iată câteva dintre ele:   

1. Pedeapsa nu aduce beneficii și rezultate pe termen lung! Abordarea unei astfel de tactici permite copilului să înțeleagă că loviturile, intimidările și cauzarea durerii fizice și morale sunt un lucru obișnuit și normal pentru a-și  impune autoritatea. Totodată se promoveaza ideea de inferioritate față de părinte, ceea ce împiedică formarea unei relații armonioase și de încredere între părinte și copil.

2. Concentrarea părintelui pe succesul copilului, în special cel când e vorba de unul cu caracter competitiv, în cadrul unui colectiv (de ex.: primirea unor note mai bune comparativ cu colegii săi, câștigarea unui joc/meci/concurs) este deseori provocată de orgoliul părintelui, în încercarea de a demonstra că copilul său este cel mai bun dintre cei mai buni. Însă, rolul nostru în calitate de părinți este să ne concentrăm pe copil, și nu pe societate, respectiv este binevenit să învățăm să primim plăcere împreună cu copilul de la însuși procesul, decât de la rezultatul acestuia. Motivația și plăcerea pe care o va primi copilul, îl va ajuta pe viitor să aibă dorința să descopere, să facă şi să învețe lucruri noi, fără a aștepta un rezultat inedit, pentru care să fie lăudat sau recompensat.

3. Fiecare copil (de fapt ca și fiecare adult) are un limbaj aparte al dragostei. Pentru unii nu este suficient să le spunem zilnic fraza "Te iubesc" , iar pentru alții o îmbrățisare valorează mult mai puțin, decât timpul petrecut împreună şi atenție acordată. Cele cinci tipuri de limbaje şi combinațiile ale acestora sunt descifrate în cartea lui G.Chapman "Cele cinci limbaje de iubire ale copiilor", astfel încât fiecare părinte să poată înțelege care este limbajul folosit de copil și ce metodă e mai potrivită pentru a-l face pe acesta să se simtă cu adevărat iubit.

4. Plânsul este o reacție umană normală la o frustrare, supărare. Respectiv el reprezintă, de fapt, exteriorizarea emoțiilor negative ale copilului. În încercarea de a opri această manifestare (deseori motivând ca fiind un comportament urât, lipsit de educație şi mai ales „nepotrivit pentru băieți” ) împiedicăm copilul să îşi exprime sincer sentimentele, astfel încât riscăm ca acesta să devină inhibat şi să nu mai aibă încredere în părinte, încât să nu mai poată dezvălui cu sinceritate adevărata sa stare emoțională.

5. Întrebarea de bază care trebuie să şi -o pună părinții nu ar trebui să fie – “Cum să-l determin pe ăsta micu să facă ce-i spun?” ci “Ce nevoie are copilul meu şi cum pot să le împlinesc?”

6. Copiii nu trebuie să se simtă mai inferiori, la nivel psihologic, decât părinții, ci să se simtă ca oameni ai căror dorințe, sentimente şi întrebări contează cu adevărat. Atunci când apare un conflict/neînțelegere, încercați să nu vedeți "comportamentul lui neadecvat" ca pe o infracțiune, ci încercați să adoptați o altă perspectivă, si anume cea a copilului, așa încât să înțelegeți ce stă, de fapt, la fundamentul unui astfel de comportament. O abordare calmă, plină de răbdare şi empatie va avea rezultate posibil mai lente, însă mult mai durabile şi cu efecte pozitive asupra stării psihologice a copilului.

7. Respectați-vă copiii! Nu încercați să pretindeți că sunteti mai competenți ca ei. Deseori copiii știu mai bine decât noi, părinții, de ce au ei nevoie. Încercați mai des să le acordați întrebări ca să le aflați punctul de vedere și/sau să-i lăsați pe ei să ia decizii. Arătați-le că mami și tati sunt și ei oameni reali, că au și ei sentimente, că se întâmplă să mai și greșească, iar când o fac știu să o recunoască și să își ceară scuze.

8. Fiți un model pentru copiii voștri. Comportați-vă cu ei așa cum ați dori să se comporte și ei cu voi!"

Foto: whatsinthebible.com, arhiva personala