8 răni emoționale care îi rămân copilului pentru totdeauna

Încercăm să fim cei mai buni părinți, nu există nicio îndoială. Și fiecare își crește copilul cum știe mai bine. Cea mai bună metodă de a educa un copil este prin iubire. Dar cu toții facem greșeli și, în unele cazuri, sunt greșeli care lasă o cicatrice imensă copilului. Dar nu suntem cu adevărat conștienți de asta și ar trebui să evităm să mai facem aceste lucruri.

Mai jos vedeți 8 răni emoționale pe care i le face copilului pentru toată viața:

Umilirea

De fiecare dată când îi spui micuțului tău lucruri de genul „Nu mai fi atât de stângaci!” sau „Uite ce rău ești!”, îl umilești. Un copil umilit de părinții lui va crește cu o stimă de sine foarte scăzută. Când va crește, va fi foarte timid, se va simți inferior celorlalți sau, dimpotrivă, va încerca să facă același lucru pe care l-ai făcut tu cu el, transformându-i pe ceilalți în „țintele” lui, atrăgând atenția prin comportament inadecvat sau încercând să-și camufleze stima de sine scăzută sub aroganță și tiranie.

Absența părinților

Nu există un sentiment mai sumbru pentru un copil decât să se simtă abandonat. Acest lucru generează o serie de temeri cu care va trebui să lupte tot restul vieții. Mulți dintre micuții care nu s-au simțit iubiți, care s-au simțit abandonați de părinți, își petrec timpul, la vârsta adultă, căutând emoții puternice, activități de risc, în timp ce resping afecțiunea și contactul fizic. În plus, vor avea probleme să stabilească relații stabile sau proiecte de durată.

Nedreptatea

Nedreptatea se manifestă de exemplu dacă îi dai adesea cadouri unuia dintre frați și celuilalt nu (sau bunicii îi tratează diferit pe nepoți, care sunt verișori între ei), tratezi copiii în mod diferit, ai o preferință pentru unul dintre ei și celalalt observa. Sentimentul de nedreptate îl va face pe copil, când va crește, să fie autoritar, foarte perfecționist, va avea probleme pentru a-și canaliza emoțiile și va fi, mai presus de toate, rațional.

Trădarea din partea părinților

Uneori se întâmplă ca părinții să arunce promisiuni în aer, fără să le dea prea multă importanță. Pentru tine va părea o prostie, dar pentru cel mic acest lucru va avea o consecință grea. Pentru el va însemna că nu poate avea încredere în părinții săi, pentru că nu-și îndeplinesc promisiunile. Dacă cel mic se simte constant dezamăgit de ei, va crește simțind că nu poate avea încredere în nimeni. Astfel, va deveni un adult care va controla tot, nu va lăsa nimic la voia întâmplării și va fi foarte exigent cu ceilalți. El nu va putea să delege responsabilități și va fugi de singurătate.

Se simte respins

 Respingerea, ca și umilința, este o adevărată „bombă” pentru respectul de sine. Dacă un părinte vorbește constant despre copilul său ca despre „o piedică” sau îl face să creadă „că nu este micuțul pe care îl aștepta”, acesta va ajunge să creadă că este cu adevărat o piedică. Când cel mic simte că nu este mereu pe placul părinților săi, se va simți respins, iar în viața de adult va avea mari dificultăți în a-și exprima emoțiile. Teama constantă de respingere îl va face incapabil să stabilească relații personale și va prefera singurătatea.

Respingerea emoțiilor

„Nu mai plânge pentru prostii!” sau „Nu te mai supăra din nimic!” face mai mult rău copilului decât ai putea crede. Respingerea emoțiilor perturbă complet inteligența emoțională în copilărie. Dacă îi interzici să plângă, să simtă furie sau teamă, îi vei anula emoțiile de bază. Când va crește, nu va putea să-și gestioneze emoțiile, deoarece nu a învățat să o facă în copilărie și se va arăta ca un adult rece și foarte rațional, sau, dimpotrivă, nu va putea să-și controleze emoțiile și va fi un adult impulsiv, incapabil să-și stăpânească momentele de euforie, panică sau furie.

Răpirea copilăriei

Unii părinți au pretenții de la un copil la fel ca de la un adult. Acest copil lucrează de mic sau trebuie să aibă grijă de frații lui, este obligat să obțină cele mai bune note, este pedepsit dacă nu este capabil să obțină cel mai bun punctaj în tot ceea ce face. Simțind responsabilitățile adulților sau presiuni prea mari din partea părinților, copilul se maturizează prea devreme și își irosește copilăria pe care nu o va recupera niciodată. Acest lucru îi va provoca o frustrare care, în viața adultă se va transforma într-o lipsă de încredere în sine și, în unele cazuri, dezamăgire în viață.

Lipsa afecțiunii

Este foarte asemănător cu sentimentul de absență al părinților. Atunci când unui copil nu i se oferă suficientă afecțiune, el experimentează unele întârzieri în creștere, atât din punct de vedere fizic, cât și din punct de vedere emoțional. Când va crește, va avea multe probleme în a interacționa cu ceilalți, pentru că nu va putea să-și arate sentimentele. Lipsa de afecțiune a părinților îi anulează copilului sentimentul de afecțiune față de ceilalți, de empatie și compasiune.

Sursa: copilul.ro; 2mm.ru