„Munca” de mamă este echivalentă cu 3 servicii cu norma întreagă
- 2019-08-28
- 6868
Potrivit unui studiu realizat de Welch, companie americană specializată în sănătate și nutriție, maternitatea implică până la de trei ori mai multă muncă decât orice alta meserie. După monitorizarea rutinei obișnuite a mai mult de 2000 de mame din America, cu copii cu vârste cuprinse între 5 și 12 ani, s-a descoperit că majoritatea muncesc între 98 și 100 de ore pe săptămână, în medie, DOAR îngrijind copiii.
Aproape 60% dintre ele își petrec încă 39 de ore la serviciu. Făcând suma, se ajunge la echivalentul a trei locuri de muncă cu program de luni până vineri. Chiar și mamele care se dedică complet casei (aproximativ 30% dintre cele care au făcut parte din studiu) au deja sarcina a două locuri de muncă în același timp, dar fără a fi plătite.
Mai multe mame au recunoscut că au petrecut foarte puțin timp de recreere cu copiii lor și nici pentru ele nu au făcut nimic. Peste 40% au spus că se simt permanent copleșite, deoarece treburile într-o casă cu copii nu se termină niciodată.
Cartea „Modern Motherhood: An American History” de Jodi Vandenberg-Daves indică o realitate dură: persista eroarea referitoare la faptul ca DOAR mama trebuie să se ocupe de copii. Pe măsura ce societatea progresează, este esențial să se revendice valoarea culturală și biologică a mamelor, dar și să se precizeze că toate merită să aibă timp și pentru plăcerile lor și împlinirea personală ca individ. Acest lucru s-ar realiza în mare parte dacă părinții ar fi implicați în mod egal în creșterea copiilor.
Sursa: copilul.ro;