Și-a vândut bebeluşul pe 100 de dolari pentru a cumpăra mâncare familiei
- 2021-12-13
- 3090
O mamă afgană a fost forțată să-și vândă unul dintre gemenii nou-născuți pentru a obține bani ca să îl poată hrăni pe celălalt, pe fondul unei crize alimentare care se agravează rapid în țară.
Femeia în vârstă de 40 de ani, din nordul provinciei Jawzjan, a dăruit copilul unui cuplu fără copii în schimbul a 104 dolari. Cu această sumă speră să cumpere suficientă hrană pentru a-i ajunge familiei pentru încă șase luni, transmite observatornews.ro
Seceta a forțat cuplul să părăsească ferma la începutul acestui an și să meargă într-un oraș din apropiere, unde soțul ei și fiu cel mare lucrau ca muncitori, înainte ca preluarea de către talibani din august să prăbușească economia Afganistanului.
ONU avertizează acum că mai mult de jumătate din populația Afganistanului se confruntă cu foamete, o problemă agravată de faptul că multe agenții de ajutor au fugit din țară în timp ce guvernul s-a prăbușit și ajutorul internațional a secat.
Necazul acestei familii a fost descoperit de Salvați Copiii, care încă mai are lucrători pe teren care distribuie alimentele pe care le au celor aflați în nevoie. Mama afgană a explicat că i-a născut pe gemeni - un băiat și o fată - în urmă cu aproximativ patru sau cinci luni, la scurt timp după ce au părăsit ferma din cauza secetei.
Stând într-o cameră goală, acoperită cu covoare donate de o moschee locală, femeia a explicat că toate hainele copiilor sunt second-hand sau donate de localnici. Ea plănuise inițial să păstreze ambii copii, dar abia a reușit să obțină suficientă hrană chiar și pentru unul dintre ei - de obicei pâine și uneori lapte praf.
Soțul ei, în vârstă de 45 de ani, lucrează ca muncitor. Fiul cel mare lucrează și el în piața din apropiere, a spus mama, împingând cărucioarele pe care proprietarii de tarabe le folosesc pentru a-și căra produsele. Dar pentru că este tânăr, proprietarii preferă adesea să folosească oameni mai puternici și deseori rămâne și fără muncă.
Inițial, ea a refuzat banii, dar după câteva zile în care l-a văzut pe băiat plângând fără nimic de mâncare, a decis să-l dea. Ea a spus: „A fost greu. Mai greu decât vă puteți imagina. Mi-am dat copilul din cauza sărăciei... Nu puteam să am grijă de el și nu îmi puteam permite nimic. I-am dat toți banii soțului meu. A cumpărat niște orez, ulei și făină. Le-am terminat deja”.
Soțul ei a adăugat: „Avem nevoie de ajutor, suntem flămânzi și săraci. Nu există oportunități de muncă în Afganistan. Avem copii. Cel mai mult avem nevoie de făină și ulei, ceea ce nu avem. De asemenea, este bine să ai lemne de foc. Nu mi-am putut permite să cumpăr carne în ultimele două sau trei luni. Avem doar pâine pentru copii, care nu este întotdeauna disponibilă”.