Un pediatru atenționează părinții privind riscul gadgeturilor și dependența de acestea

Irina Costache este un medic specialist pediatru din România și mamă a doi copii. Recent, unul dintre ei a împlinit vârsta de 9 ani, iar medicul a venit cu o postare pentru toți părinții. Și chiar dacă internetul este plin de sfaturi de parenting, pediatrul vorbește despre interesele copiilor de azi și cum părinții trebuie să monitorizeze accesul acestora la „ecranele” media. În 2017 „adicția de ecrane” a fost introdusă în manualul de diagnostic al maladiilor psihiatrice, pentru că a devenit deja o problemă globală. În țările asiatice foarte mulți adolescenți au nevoie de tratament (psihoterapic sau chiar medicamentos) pentru a putea înțelege diferența dintre lumea reală și cea virtuală.

Părinții de azi sunt prea focusați pe „perfecțiune”, așa ajungem mai să nu observăm când ne cresc copiii, opinează medicul pediatru. Este plin internetul de sfaturi de parenting și de mame focusate pe copiii mici. Începutul pare să te prindă mereu cu o atitudine pozitivă: cel mai bun pătuț, cel mai bun căruț, cea mai grozavă creșă/ grădiniță, cu meniuri diverse și sănătoase, cu povești și grădini, cu scos în curte și activități sportive. Nu doar în materie de bloguri de parenting, dar și în realitatea din teren, cea de la cabinetul de medic, focusul se relaxează și copilul mare începe încet și sigur să fie un pic necunoscut pentru noi toți: fie pentru că apare un frate mai mic, fie pentru că ok, e mare, se descurcă, fie pentru că are un program așa de încărcat și bine înfipt în cuiele orelor fixe că depășește uneori un adult ca și ore petrecute în afara casei.

Părinții devin un fel de pendule între școală, casă, engleză, sportul copilului, jobul personal, temele, uneori materialele didactice anunțate târziu fie de copil care uită, fie de învățătoare (oh doamne, cât am alergat după diverse plastiline, cartoane colorate, sclipiciuri, cutii metalice, scotch colorat, capsatoare (sau cum s-or numi) în formă de frunze, mere, pere, urși etc).”

„În tot acest haos general, ziua copilului meu de 9 ani a fost un moment de revelație pentru mine, dar și de trezire. Copiii mari se plictisesc repede. Copiii mari nu mai vor jocurile copilăriei noastre. Copiii mai mari au aproape TOȚI telefoane, tablete etc. Discuția principală a copiilor de 9 ani rămâne despre jocuri electronice: ai jocul X? la ce nivel ai ajuns? Nu ai? Nu ai telefon de acesta? Aaa, ai dar unul de generație mai veche? Nuuu? Dar  jocul Y? Nuuu?? Atunci ce te joci? Te joci tenis. Ok. Plictisitor. Dar calculator ai? Ce jocuri ți-ai instalat? Eu am ajuns la nivelul 3212 la jocul cu nume necunoscut mie. Dar pe telefon ai? NU ai nici pe telefon? Nu mai prietenesc cu tine.”

Tot medicul scrie că: „Nu se mai spune NU total „ecranelor”, se pare că acestea sunt parte intrinsecă din viața noastră și că împotrivirea totală îl scoate de fapt pe copil în afara majorității. Va fi însă, după opinia mea, extrem de greu să nu apară derapajele, iar pentru asta părinții trebuie să ia la cel mai serios mod ghidul oferit de Societatea Americană de Pediatrie privind utilizarea ecranelor de către copii”.

Ideea de la care s-a pornit a fost următoarea: de vreme ce peste 30% dintre copiii din SUA folosesc ecranele, adică tehnologiile media, încă din perioada scutecelor a fost nevoie de următoarele recomandări:

• „Tratați” media din jur ca și când ar fi parte obișnuită din viața voastră (cum sunt jucăriile, cărțile etc). Setați însă limite, așa cum se întâmplă cu oricare alte aspecte din viața obișnuită a copiilor, încercați și reușiți să le cunoașteți prietenii atât online, cât și offline, faceți în așa fel încât să aveți habar de aplicațiile și platformele online pe care ei le utilizează. Nu, nu doar pentru control, ci pentru că părinții rămân un model și parteneri și asta asigură o relație cât mai bună, cât mai mult timp.
• Fiți modele! Uitați telefonul cât mai mult timp odată ajunși acasă, fiți exemple pozitive. Nu putem cere copilului să se uite în cărți, în timp ce noi butonăm facebook-ul/instagram-ul fie de pe desktop, fie de pe telefon.
• Vorbitul față în față nu trebuie uitat. Atunci când nu facem asta sau o facem cu nasul în mobil, copiii pierd multe dintre informațiile pe care o mimică elocventă o poate oferi. Și noi, ca și părinți, pierdem nuanțe ale poveștilor lor dacă nu ne uităm în ochii lor, dacă nu îi simțim și nu observăm grimasele sau dimpotrivă…zâmbetele.
• Jucați-vă și voi cu ei, nu-i lăsați singuri, în acest fel îi putem ghida, învață ce înseamnă să pierzi, să câștigi, putem cumva controla mai bine ceea ce se întâmplă acolo în mediul virtual și devenim partenerii și prietenii lor.
• Stabiliți limite de timp în ceea ce privește utilizarea media. Creați o zonă fără telefoane sau calculatoare în casă: telefoanele se încarcă peste noapte în bucătărie sau în altă cameră decât a copiilor, nu se mănâncă niciodată cu tableta sau telefonul. Faceți rost de măcar o ora (e mult nu?) de timp împreună pentru vorbit sau jucat (altceva decât electronic).

„Această dependență de tehnologie devine din ce în ce mai mult un drog al noii generații și ține și de noi, părinții, să îl putem evita. Din păcate a fi complet împotrivă NU mai este o soluție, de aceea implicarea noastră activă, stabilirea limitelor, respectarea lor, rămân soluțiile pentru viitor. Poate că ar trebui doar să ne gândim de trei ori (două pare puțin!) înainte de a cumpăra cel mai nou model de telefon din univers copilului de 13 ani?!”, a fost mesajul de încheiere a medicului.

Sursa: pediatricblog.info

Foto: itsybitsy.ro