Odoraș.

Odoraș.

Eubiotic

Vrei un copil cu un caracter puternic? Iată 4 tehnici simple, dar foarte utile

Vrei un copil cu un caracter puternic? Iată 4 tehnici simple, dar foarte utile

Educația pe care i-o oferi copilului îl ajută să devină o personalitate puternică și care va putea face față tuturor provocărilor. Există 4 tehnici simple, perfect aplicabile la orice vârstă a copilului, cu ajutorul cărora poți crește un lider.  

1. În primul rând stabilește-ți sau cunoaște-ți propriile valori. Astfel, și copilul va ști de ele

Părinții care au un set de valori și le respectă vor crește copii puternici. Iar motivul este destul de simplu: copiii iau părinții drept exemplu. Unele lucruri le va învață și singuri, dar multe și le vor însuși natural, din ceea ce văd acasă.

Ții la mediu și reciclezi deșeurile? Atunci și copilul va crește cu aceeași grijă față de mediul înconjurător. Te afectează cazurile sociale și te implici în rezolvarea lor prin voluntariat sau donații? Copilul va fi influențat de tine și va crește conștient de faptul că, dacă dorește, poate să-l ajute pe cel mai nefericit de lângă el. Te obsedează gândul banilor? Cel mai probabil și copilul va deprinde această atitudine despre bani.

2. Ce a învățat copilul tău de la tine astăzi?

Iată ce te va ajuta în fiecare zi să nu-ți pierzi acest obiectiv. Pune-ți la finalul zilei această întrebare: „Dacă aș fi singurul exemplu de la care copilul meu ar putea învăța valorile morale, oare ce a învățat astăzi, atunci când am fost împreună și m-a urmărit?”

Hai să vedem câteva lucruri mici, aparent nevinovate, pe care copilul ar fi putut să le observe la tine:

- Conduci peste limita legală cu copilul în mașină?

- Cumperi un bilet și ceri altul pentru copii mici, iar copilul tău este mai mare deja?

- Îl inveti pe copil să-i spuna bunicii (soacra ta) că nu poți veni la telefon să vorbești?

- Îi faci copilului temele și proiectele pentru școală?

3. Spune cu voce tare care-ți sunt convingerile și ia atitudine

Să vorbești copilului tău despre valori înseamnă să-l înveți direct. Aproape ca o lecție. Folosește orice ocazie, vezi situații care implică valori morale și vorbește despre ele: un caz la televizor, de ce ai ales să dai un ban bătrânului de pe stradă, din alte situații la care copilul asistă. Comunică-i motivele, explică-i situațiile pe înțelesul lui și vei vedea cât de repede ajunge nu doar să înțeleagă ceea ce se întâmplă, dar va începe să-și asume conștient și să aplice acele valori.

4. Pune-i întrebări

Întrebările sunt un instrument util tuturor părinților și atunci când vine vorba despre exersarea conștiinței și a valorilor. În timp, copilul va deprinde exercițiul de a se întreba singur: „Oare este cel mai bun lucru?”. Iată un exemplu de întrebare: „Cum te-ai simți dacă și tu ai fi tratat așa?”

 

Informații: centruldeparenting.ro Foto simbol: martialartsashburn.com

Share:

Articole recomandate