Trei mame din Moldova, despre cum să fii activă în perioada concediului de maternitate

Trăim încă timpuri când femeile în Moldova sunt practic impuse să aleagă între carieră și familie, deoarece statul nu oferă toate condițiile pentru a le combina pe amândouă. De aceea, multe mame renunță să mai  fie active având copii mici, din cauza reacției societății, dar și din frica de a nu expune copilul vreunui pericol. Dar în scurt timp, în tendința de a fi bune mame, soții, gospodine, multe femei se epuizează și își transformă viața în rutină. Alina Andronache, Olga Soltinschi, Mirela Urușciuc (dar cu siguranță că lista e mult mai mare) nu au renunțat să fie active, nici pe parcursul sarcinii, și nici imediat după nașterea copilului. Cum au reușit să facă față acestei provocări și de ce nu și-au petrecut în liniște concediul de maternitate, am aflat chiar de la ele.  

Alina Andronache, activistă a Platformei pentru Egalitate de Gen, vloggeriță și mamă a trei copii. Am trei copiii și evident toți trei sunt diferiți. S-au născut diferit, au crescut și s-au dezvoltat diferit. Cu băiatul cel mai mare - Andrei, am reușit să îmi încep activitățile după o lună de la naștere. Cu cel mijlociu, Dumitru, am stat acasă până la vârsta de un an și jumătate. Cel mai repede am revenit cu mezina - Ioana, participând împreună la un festival pe când ea avea doar cinci zile. Ioana probabil e cea mai liniștită dintre toți trei. Reacționează pozitiv la contactul cu oamenii, este foarte curioasă și imună, doarme mai liniștit comparativ cu frații mai mari, îi place să meargă cu mami peste tot și e mult mai binedispusă în afara casei, decât acasă. O alăptez la cerere, oriunde aș fi, respectiv nu e o problemă pentru ea să adoarmă în locuri aglomerate. 

Atunci când îmi planific activitățile, aleg cu atenție prezența mea la evenimente, importanța lor, aportul meu și de ce ar trebui să particip. Au fost momente când Ioana a început a face nazuri în cadrul vreunui eveniment. Am încercat să o liniștesc, să îi dau o jucărie, să mă joc, să îi dau sân, dar dacă am văzut că nu vrea, am plecat acasă. 

De fapt, asta a fost o singură dată, poate de aceea că e obișnuită de mică cu ieșirile și reacționează liniștit. În ce mă privește, îmi simt copilul și sunt foarte atentă la starea ei, respectiv sunt activă și voi fi activă atât timp cât îmi va permite ea. În toți acești ani am învățat să fac față evenimentelor importante, chiar dacă noaptea trecută a fost una albă. Am învățat să fiu altfel datorită copiilor: mai liniștită și mai răbdătoare și indiferent ce fac, cu calm să reacționez și să discut cu ei. Desigur nu întotdeauna îmi reușește, sunt om și evident că mai obosesc. 

Dar sunt o norocoasă să am un soț care mă susține mereu, de la treburile casnice, creșterea și îngrijirea copiilor, până la activitățile mele. Probabil dacă nu aveam susținerea și sprijinul lui în toate nu mai reușeam să fac atât de multe lucruri. În situația în care nu fac față lucrurilor, el mereu îmi ia locul. În ultimul timp încercăm să facem un program comun pentru a reuși. La evenimentele mai importante, emisiuni, merge cu mine Ion și stă cu Ioana. S-a întâmplat să mergem își în cinci la emisiuni. 

Sigur că multă lume mă încurajează, mă susține, dar cu regret au fost și reacții sau mesaje negative de genul că ”chinui copilul”, că trebuie să stau acasă sau ce mamă/soție/gospodină sunt dacă mereu am activități, că nu poți fi mamă bună și activistă, și că trebuie să aleg. Unele mă afectează, altele mă întristează, mă indispun, dar când ai alături pe cineva care te susține, te încurajează reușești să treci peste așa momente. Sunt foarte sensibilă și uneori recunosc prea mult mă complic. Dacă nu era soțul meu nici nu aveam astăzi vlog-ul, aveam prea mare frica de critică. Eu accept critica constructivă, bazată pe argumente. Cu regret nu toți știu a discuta în contradictoriu cu argumente și trec la personal cu atacuri și cuvinte care ating și dor. Ar trebui să învățăm să respectăm oamenii care gândesc, acționează, trăiesc diferit de noi, să fim mai deschiși și să acceptăm pe toți care sunt altfel.

Ce ține de activitățile mele, ele sunt legate și de ce se întâmplă în societate, încerc să ripostez de fiecare dată când sunt încălcate drepturile femeilor. A lupta pentru drepturile femeilor este un mod de viață, nu poți să lupți doar atunci când îți convine, ai timp sau dorință. Eu îmi programez timpul, dacă corect gestionezi timpul, poți multe lucruri să reușești. Asta ne permite nu doar să activăm aici pe loc, ci și să călătorim în cinci. Cel mai ușor e cu copiii mici, pentru că au tot ce își doresc: brațele mamei și sânul. Nu e la fel și cu cei mai mari. 

Mirela Urușciuc, mamă a doi copii, jurnalistă, fondatoarea MamaLiga și Art Group Avanti. Atât la primul copil, cât și la al doilea, n-am putut lega prietenii de lungă durată cu casa. Și nu pentru că am vrut să fiu super modernă sau emancipată, nici să demonstrez lumii nu știu ce. Admir mamele care, odată ce nasc, își creează o lume a lor, în care copilul e centrul universului. Eu sunt omul mulțimii. Fără socializare și activități nu știu dacă aș putea savura pe deplin ceva. De asta, mi-am luat copilul la piept și-am pornit în lume. Cu Titus am înțeles că tot ce o face pe mamă fericită, bucură și pe cel mic. Am născut ambii copii iarna, când straturile de haine puse pe noi ar fi putut să nu ne prea motiveze la mers undeva. Cu toate astea, mi-am dovedit că zona de confort e doar un cerc vicios din care e mai bine să scapi, până nu te-a înghițit. Cu Titus, activitățile profesionale le-am reluat, parțial, ce-i drept, după trei - patru luni. Mai multe perechi de miri, în febra pregătirilor de nuntă, m-au convins că nu vor să lucreze cu alt coregraf, așa că n-am avut de ales. Îmi luam băiatul într-un colț de sală și profesam în voie. Îl alăptam la cerere, îl luam în brațe ori de câte ori voia. Mare noroc am avut de clienți înțelegători. 

MamaLiga a fost creată pe când Titus avea cinci luni și un pic. Atunci copilul practic și-a “mutat” viza de reședință în sala de dans. Aveam acolo saltele, în caz că voia să doarmă, plăpumioară, schimburi pentru toată ziua, când crescuse mai mare - borcănașe cu piureuri ș.a.m.d. Acolo târâtul lui a luat viteze maxime și tot acolo a făcut primii pași. Colici, dentiție și alte probleme tipice vârstei - am trecut prin toate angro, cu toți copiii de la MamaLiga. Până la urmă, ori acasă, ori în altă parte, astea sunt procese firești prin care e normal să treacă fiecare. Împreună, vrem să credem că ne-a fost mai ușor.

M-am angajat oficial la un an după naștere. Scriam pentru o revistă online. Nu, asta nu e o altă profesie, mai mult o vocație, dar și asta poate e cam mult spus. Deținătorul acelui portal a remarcat că-mi place să scriu, mi-a lansat provocarea, pe care am acceptat-o cu drag. După ceva timp, am primit o ofertă deja de la un post tv. Am știu că “mașinăria” e de alt nivel și responsabilitatea va crește. A fost o experiență frumoasă pe care aș repeta-o cu drag, poate mai târziu, când mai crește Mira. În paralel cu televiziunea, continuam să lucrez în coregrafie. Pe toate le concentram în zilele și orele libere ale soțului, ca să poată sta cu Titus. Fugeam acasă plină de lapte și cu gândul că nu sunt o mamă bună. Din acest motiv, am mai rărit din activități, mai exact, le-am exclus pe alea care presupuneau supunerea la un grafic dictat. 

Când Titus a împlinit un an și jumătate am creat Art Group Avanti, unde investesc până acum mult timp, energie și, cel mai important, foarte mult suflet. Doi ani am crescut proiectul, participând activ în tot ce se putea. Eu eram fondator, coregraf, dansator, manager, costumier, social media manager, content manager, persoana de contact pentru clienți și multe alte mini funcții, pe care le adoram. Când am aflat de a doua sarcină, eram în plin sezon de lucru. Noutatea m-a mobilizat să restructurez formula echipei, să găsesc o fată la schimb, care ar face față unui număr impunător de evenimente dansate. 

În sarcină și chiar și acum, după naștere, continui să le fac pe toate, în afară de dans. Soțul a preluat unele momente care presupun ieșiri, de exemplu semnarea de contracte. În rest, răspund la apeluri și mesaje, în același ritm. Când sunt cu capu-n scutece sau alăptez, las apelul nepreluat și revin mai târziu. Presupun că atunci când Mira va începe a explora spațiul, va fi mai vesel. Provocarea care ne ține în priză până în prezent este să ne menținem entuziasmul pentru tot ce ne punem în plan și să mai reușim, pe deasupra, să fim niște părinți buni. Formula noastră e simplă: educăm prin propriul exemplu. Suntem ceea ce ne-am bucura să vedem în copiii noștri - niște oameni fericiți.

Olgutza Soltinschi, fondatoarea Olutza's English ClassRoom, mamă a doi copii. Dintotdeauna am fost o persoană activă, respectiv, concediul de maternitate nu a fost o piedică în acest caz. Dacă e să vorbesc de proiectele personale cel mai important este Olutza's English ClassRoom. Acest proiect de predare a limbii engleze a fost gândit inițial anume cu și pentru mămici, care puteau veni cu copiii lor la noi acasă pentru a învăța engleza. În timp ce copilul studentei se juca împreună cu fetița mea (pe atunci nu aveam băiețelul) noi învățam engleza. De asemenea, pentru comoditatea mămicilor (pentru că le este mai dificilă deplasarea ) ofer ore de engleză prin intermediul skype-ului. Proiectului Olutza's English ClassRoom, la moment îi dedic nu mai puțin de două ore pe zi. Apropo, orele le fac atunci când mezinul doarme sau uneori se întâmplă să fim doi profesori - el și eu. De asemenea, nu pot să nu menționez proiectele de traducere pentru diverse evenimente. Recent am absolvit două cursuri cu durata de câteva săptămâni, iar pe parcursul cursurilor, copiii mei mi-au fost colegi. Cea mai recentă provocare alături de copii a fost cea de a ține un discurs public, purtând la piept băiețelul, iar fetița m-a susținut în sală. Din păcate, nu toți organizatorii sunt la fel de deschiși, pentru că am fost refuzată la unele evenimente publice, deoarece „formatul nu permitea”, fără să mă întrebe măcar cum se comportă copilul sau ce ar face, eventual, în timpul evenimentului.

Și acum despre copiii mei Gloria și Caesar - sunt minunați, deoarece îmi lasă timp și puteri pentru a mă implica și a fi mereu activă, așa cum mi-am dorit dintotdeauna. Participând la diverse evenimente mereu le iau lucrurile, jucăriile sau activitățile care știu sigur că le vor capta atenția, că îi vor interesa. Chiar și acum mezinului îi ies colții și avem împreună nopți albe, iar activitatea mea a rămas aceeași ca până la ele. Probabil, dorința de a face lucruri importante pentru mine și familia mea, e mai puternică decât oboseala. 

Sunt sigură că vă întrebați cum reacționează studenții mei, dar și oamenii cu care interacționez la diferite evenimente. Privirile sunt diverse, de la unele pline de încurajare și admirație, până la altele pline de neînțelegere, confuzie și chiar disconfort. Dar îmi doresc să cred că pasiunea și dăruirea pentru ceea ce fac, acoperă micul deranj produs de un bebeluș curios și destul de liniștit, aș spune eu. 

Cum reușesc eu să fac față? În primul rând ofer copilului afecțiune și dragostea care o necesită fiind încă acasă. La fel și crizelor de plâns provocate de colici, dinți, foame etc. Mai întâi de toate mă asigur că îndeplinesc toate necesitățile fizice ale copilului înainte de eveniment (foame, scutec, căldură și somn), astfel previn unele crize. Între timp, umplu rezervorul de iubire, giugiuleli și atenție (de care are nevoie orice copil) până la evenimentul pe care-l asistăm împreună. Astfel, în timpul evenimentului, copiii fie sunt preocupați de activitățile lor, fie, dacă este purtat (în cazul mezinului), doarme, sau pur și simplu mă urmărește fiind la pieptul meu. Astfel, eu reușesc să mă concentrez total, iar dacă se întâmplă să mă distrag puțin, am învățat să revin foarte rapid la gândul/ideea dinainte (abilitate învățată de când au apărut copiii). Totodată, le explic mereu unde mergem, ce vom face și din ce cauză mergem (în cazul fetiței mai mari) și mereu îi ofer câteva alternative de activitate doar ei, iar dacă și se întâmplă să plângă, îmi cer scuze și mă retrag într-un loc unde le ofer toată atenția mea, fără a deranja ceilalți participanți la eveniment. 

Perioada maternității este una extraordinară, în care fiecare mamă se poate redescoperi, poate găsi noi puteri și vise. Depinde de fiecare mamă în parte dacă este gata să iasă din zona sa de confort. Experiența acestor trei mămici a demonstrat că totul stă în puterile noastre, iar copiii, oricâți ar fi la număr, nu sunt un impediment, ci un motoraș care te provoacă la lucruri mărețe și importante. 

Sursa foto: arhiva personală