Andreea Bălan, despre cum se simte în ultimul trimestru de sarcină și cât de radicală va fi în educația fetițelor sale
- 2019-02-26
- 2979
Andreea Bălan a postat un nou vlog, pe canalul ei de Youtube, în care povestește cum și-a pregătit bagajul pentru maternitate și ce simte acum, cu puțin timp înainte de a deveni mămică pentru a doua oară. Mai mult, poartă și un dialog înduioșător cu fiica sa, Ella, despre noul membru al familiei.
„Sunt emoționată, nerăbdătoare și abia aștept să o strâng în brațe, abia aștept să o văd, să o pup și să o miros. Abia aștept să o aducem acasă, să o cunoască Ella și să vedem cum este viața cu doi copii. Când ești în luna a noua, obosești din orice, chiar și atunci când mănânci obosești, și când vorbești… nu mai poți să faci nimic, nu mai poți să zici nimic… Bagajul de naștere este o valiză mititică și aproape goală. De ce goală? Pentru că eu sunt unul din cazurile care nasc la privat. În băgăjel am lucrurile cele mai importante”, a povestit Andreea Bălan.
Interpreta a menționat că are de gând să le ofere fetelor sale până la vârsta de 20 de ani doar lucruri firești, fără a exagera.
„Eu sper să nu existe certuri, discuții și gelozii între ele. Nu vor începe cu genți și pantofi, pentru că nu o să le arăt eu și nu o să le învăț eu cu genți și pantofi, pentru că nici eu nu sunt așa. Nu sunt o împătimită a shopping-ului sau înnebunită după tot felul de lucruri foarte scumpe. Mi se pare că este o prostie ca părinții să arate și să ofere brand-uri copiilor. Stai puțin să muncească și să-și cumpere singuri. Până la 20 de ani le oferi chestii normale, firești. Dacă vor să-și cumpere brand-uri, genți și așa mai departe, mașini scumpe… să-și cumpere ei. Dacă îi înveți așa se vor trezi la 20 de ani că nu se vor descurca în viață. Nu vor depinde de mine, pentru că nu vreau să muncesc toată viața ca să cresc copii”, a spus Andreea Bălan.
Sursa: youtube.com; viva.ro