Odoraș.

Odoraș.

Eubiotic

Confirmat, maestrul Nicolae Botgros a devenit din nou tată

Confirmat, maestrul Nicolae Botgros a devenit din nou tată

Nicolae Botgros are o fetiţă de şase luni cu solista Anişoara Dabija. Fostul soţ al femeii a confirmat zvonurile care circulau prin Republica Moldova deja de luni bune. El şi cântăreaţa au divorţat în martie, cu o lună înainte să se nască copilul. „Am divorţat după 15 ani de căsnicie”, a spus, în exclusivitate pentru click.ro, Dumitru Guşevatîi.

Iubirea nu ţine cont de vârstă, nici de profesie şi nici de statut. Iată că Nicolae Botgros a deveni tătic la 65 de ani, cu solista de 38 de ani, Anişoara Dabija. Cântăreaţa moldoveancă era căsătorită de 15 ani cu Dumitru Guşevatîi, instrumentist în Orchestra Prezidenţială a Republicii Moldova, şi au împreună doi băieţi minori.

Nici nu ştiu dacă sunt eu în măsură să vorbesc despre asta. Mai bine îi întrebaţi pe ei (n.r.: pe Anişoara Dabija şi pe Nicolae Bogros) ce s-a întâmplat. Eu sunt un om muncitor, familist şi îmi iubesc enorm copiii. În luna martie a acestui an, eu şi soţia mea am divorţat. Adevărul e că nu am cerut eu divorţul, ci ea. Şi, totodată, mi-a cerut să-mi dau acordul în scris că nu am pretenţia ca fetiţa, pe care a născut-o pe data de 5 aprilie, să poarte numele meu. Mi-a spus că este copilul lui Botgros. Ei au o relaţie de ani buni, iar în anul 2015 i-am prins împreună. Am iertat-o pe soţie atunci, pentru că avem doi copii împreună, iar pentru mine familia contează foarte mult. Chiar l-am rugat frumos şi omeneşte pe domnul Botgros să ne dea pace şi să ne lase să ne creştem copilaşii împreună. Însă nu s-au ţinut de cuvânt. Eu vreau să uit tot. Avem 15 ani de căsătorie, am trăit, dar nu am ştiut cu cine trăiesc”, ne-a spus aproape printre lacrimi Dumitru Guşevatîi. 

Nu este afectat doar bărbatul înşelat, ci şi familia maestrului Botgros. „Cel mai greu este că am fost prieteni buni de familie, mergeam la mese împreună cu domnul Botgros, ne respectam, iar soţia sa, doamna Lidia, o iubea pe Anişoara ca pe fata ei. Doamna Lidia era bolnavă, dar acum s-a îmbolnăvit şi mai rău. Păcat că au făcut de râs două familii”, a mai spus Dumitru Guşevatîi, fostul soţ al Anişoarei Dabija.

De asemenea, Dumitru Guşevatîi a declarat pentru odoras.md: „Eu sunt gospodar la casa mea și nimeni pe nimeni nu a dat afară din casă. Fiecare om are dreptul la decizie, unde și cu cine să traiască”.

Maestrul Nicolae Botgros merge să-şi vadă fetiţa de şase luni şi îi duce tot ce are nevoie, fiind extrem de implicat în viaţa de proaspăt tătic. Mai mult, celebrul dirijor o ajută cu bani, dar şi cu cântări pe iubita sa, iar  recent au cântat împreună la un eveniment din Craiova.

 

Sursa: click.ro

Share:

Articole recomandate