Odoraș.

Odoraș.

Eubiotic

Fiica artistei Loredana Groza, operații estetice la doar 23 de ani? Ce a declarat artista

Fiica artistei Loredana Groza, operații estetice la doar 23 de ani? Ce a declarat artista

Loredana Groza a demonstrat de-a lungul anilor că este o femeie nonconformistă, care nu ține cont de părerile celor din jur și mereu a spus lucrurilor pe nume. În ultima perioada, artista a atras atenția cu numeroase imagini care mai de care mai provocatoare, iar fanii au acuzat-o că a exagerat cu operațiile estetice, însă aceasta a negat vehement, scrie avantaje.ro

„Nicio operație estetică. Nu am silicoane, nu am liftinguri, nici n-aș avea timp să fac asta, chiar dacă poate, cine știe, nu sunt împotriva lor și admir femeile care încearcă să arate bine indiferent de vârstă și cu curajul să se transforme, dar cred că sunt în ziua de astăzi atâtea posibilități să arăți bine fără să faci lucruri radicale”, a mărturisit Loredana Groza în urmă cu ceva timp.

Ei bine, la ultima postare a cântăreței, urmăritorii săi au văzut-o pe fiica acesteia, Elena. Tânăra de 23 de ani a primit numeroase complimente, dar și critici din partea internauților. Unul dintre aceștia fiind de părere că a apelat deja la intervenții estetice.

„Nu vreau să fiu răutăcios, dar buzele sunt injectate. Păcat, tânără și deja modificată!”, a comentat un internaut la poza postată pe Instagram de Loredana Groza cu fiica sa.

Cum era de așteptat, vedeta a reacționat la mesajul primit în secțiunea de comentarii a acestuia și l-a asigurat că Elena nu are absolut nici o intervenție.

Loredana Groza este extrem de discretă când vine vorba de familia ei. Cu toate acestea, recent, vedeta a postat o fotografie cu Elena, iar mesajele admirative au curs din prima clipă.

 

 

Sursa foto: profm.ro

Share:

Articole recomandate