Fiul actorului Sergiu Voloc a împlinit un anișor. Mesajul emoționant al mamei sale
- 2017-02-14
- 7292
Luna februarie este una specială pentru familia actorului Sergiu Voloc. Anul trecut în această perioadă, Sergiu Voloc, împreună cu soția sa, interpreta Silvia Allegro, au adus pe lume primul lor copilaș. Ieri, fiul lor și-a sărbătorit prima aniversare.
De când au devenit părinți, artiștii Sergiu Voloc și Silvia Allegro, sunt mai fericiți ca niciodată, chiar dacă responsabilitățile și grijile s-au înmulțit. A trecut deja un an de la prima întâlnire cu fiul lor, Radu, și cu această ocazie tânăra mămică a ținut neapărat să-și împărtășească emoțiile care o încearcă la prima aniversare a fiului. În poza care însoțea mesajul interpretei se vede clar că micuțul de mic este educat să țină la tradițiile românești și să poarte cu mândrie haina noastră tradițională.
„A ajuns și Răduleandru să dea cu nasul în primul său tort! La mulți ani, românașule scump! A fost greu acest an, n-am să mint- cumva: stresul se înmulțește la zece când ești responsabil de un suflețel mic și neajutorat, când îți e frică să nu faci vreo greșeală, când ești conștient că trebuie să fii mereu pe fază! Păi iată, toată dificultatea asta e depășită de emoțiile unice de când a apărut această gâză mică, de sentimentul de fericire curată! La mulți ani veseli, Răduțelu’! Te iubim!”, acesta a fost mesajul mămicii.
Amintim că actorul Sergiu Voloc și aleasa inimii sale, interpreta Silvia Allegro, s-au căsătorit în luna iulie a anului 2015.
Foto: facebook.com, ea.md