(Video) Primul scaun al nou-născutului - ce se întâmplă dacă meconiul este eliminat în burtica mamei?
- 2020-08-25
- 14651
Meconiul este o materie moale având aspectul unei paste, de culoare brun-verzuie. Este alcătuit din: lichid amniotic înghițit, mucus, enzime, elemente biliare (săruri și pigmenți biliari), celule descuamate, secreții ale tractului digestiv. În mod normal, meconiul se elimină odată cu primul scaun al bebelușului, imediat după naștere, în primele 12 ore sau în primele zile de viață, încă dinainte de a digera laptele matern.
Este firesc că orice părinte își dorește ca nașterea să decurgă excelent, iar copilul să fie perfect sănătos, dar uneori se întâmplă să apară diferite complicații printre care aspirația de meconiu.
Eliminarea meconiului în uter are loc dacă bebelușii sunt supuși unui stres exagerat, cel mai adesea atunci când aportul de oxigen și sânge scad provocând suferința fetală. Scăderea lor este datorată cel mai des unor probleme ale placentei, provocând suferință cronică, dar se poate petrece și în timpul nașterii dacă există suferință acută. Sarcina care depășește termenul (peste cele 40 de săptămâni) se asociază frecvent cu eliminare intrauterină a meconiului, crescând riscul de aspirație.
Aspirația de meconiu este extrem de periculoasă indiferent de momentul în care a fost inhalat, cauzând probleme respiratorii: inflamația plămânilor, edem pulmonar, obstrucția căilor aeriene, vasoconstricție și bronhoconstricție (împiedicând respirația normală).
Factorii care cresc riscul de apariție al aspirației de meconiu:
- Sarcina care depășește termenul
- Obiceiurile nesănătoase ale mamei (de exemplu fumatul)
- Diabet
- Hipertensiune / pre-eclampsie
- Nașterea care se produce dificil
- Prematuritatea nu se consideră ca factor de risc. De fapt, incidența aspirației de meconiu la bebelușii sub 34 de săptămâni de viață intrauterină este mică.
Simptomele aspirației de meconiu:
- Culoare cianotică/ albăstruie a pielii
- Dificultăți respiratorii
- Lipsa respirației sau respirație rapidă
- Bebelușul se prezintă ca fiind lipsit de vlagă (scorul Apgar va fi mic)
Tratamentul aspirației de meconiu:
Dacă se observă meconiu în lichidul amniotic, tratamentul trebuie să se înceapă cât mai repede, mai ales dacă bebelușul nu este activ (nu plânge, nu dă din mâini și din picioare).
Tratamentul constă în introducerea unui tub în căile aeriene de către medic sau asistentă.
Aspirația este folosită pentru a elimina meconiul inhalat. Procedura se poate repeta de mai multe ori până când se eliberează căile aeriene.
Dacă nou-născutul are pulsul scăzut sau respiră greu, i se poate pune o mască ce îi va asigura aportul de oxigen necesar. Uneori este necesar să fie transferat pe secția de terapie intensivă neonatologică pentru a fi ținut o vreme sub atenta observație.
I se mai pot administra antibiotice în cazul în care există o infecție sau poate fi ventilat artificial cu ajutorul unei mașini dacă este vorba despre o aspirație severă.
Medicul neonatolog poate să ceară efectuarea unor analize la sânge (pentru a verifica nivelul de dioxid de carbon) sau raze X.
Complicații ale aspirației de meconiu:
O complicație posibilă este pneumotoraxul (acumularea de aer în spațiul dintre foițele care învelesc plămânul) dacă este nevoie de ventilație mecanică, tratarea complicației fiind prin introducerea unui tub între coaste pentru ca plămânii să se destindă și să se reia respirația normală. Pot apărea pneumonie sau leziuni ale țesutului pulmonar. Multe complicații pot fi cauzate de necesitatea unei mașini de ventilație și nu de aspirația în sine. Dacă îngrijirile sunt acordate la timp și corect, în general nu mai există probleme ulterioare.
Prevenirea aspirației de meconiu:
Foarte important este dacă mama observă acest meconiu în lichidul amniotic după ce se rupe apa să îi spună medicului, imediat ce ajunge la spital. Orice sarcină trebuie să fie urmărită de către un medic, pentru ca prin ecografiile și analizele efectuate pe parcursul sarcinii se pot observa suferințele fetale și se acordă o atenție sporită dacă se știe că există riscul unei astfel de aspirații.
Sursa: contraboli.ro