Odoraș.

Odoraș.

Eubiotic

Jennifer Lopez și-a găsit fericirea alături de Ben Affleck: „Mă simt atât de norocoasă, fericită și mândră că sunt cu el” (Foto)

Jennifer Lopez și-a găsit fericirea alături de Ben Affleck: „Mă simt atât de norocoasă, fericită și mândră că sunt cu el” (Foto)

Jennifer Lopez a vorbit într-un interviu pentru People despre povestea ei de dragoste cu actorul Ben Affleck, cu care a mai fost logodită la începutul anilor 2000. „Nu am fost niciodată mai bine. Suntem cu toții într-un moment frumos”, a declarat actrița și cântăreața în interviul pentru publicația americană, scrie eva.ro

Cele două staruri au început să formeze din nou un cuplu în primăvara anului trecut, după ce au mai fost împreună din 2002 până în 2004. Artista recunoaște că i-a fost puțin teamă să reia relația cu Ben, în special din cauza atenției pe care a primit-o povestea lor de iubire de la începutul anilor 2000.

„În trecut ne-am expus prea mult relația, am fost naivi și a fost călcată în picioare”, a declarat Jennifer pentru People.

De această dată, însă, ei au învățat din greșelile din trecut. „Amândoi am zis 'Wow, suntem atât de fericiți și nu vrem ca acele lucruri să se întâmple iar.' Suntem mai în vârstă acum, mai inteligenți, avem mai multă experiență, suntem într-o altă etapă a vieții, avem copii și trebuie să fim foarte conștienți de toate acestea. Suntem foarte protectori pentru că este o perioadă atât de frumoasă pentru noi toți”, a mai spus cântăreața.

„Mă simt atât de norocoasă să fiu într-o relație fericită și plină de iubire și vreau să fac tot posibilul să o pot proteja și să o țin în siguranță. Merită acest lucru, chiar merită”, a continuat Jennifer.

Deși par la fel de îndrăgostiți ca atunci când aveau puțin peste 20 de ani, artista mărturisește că de această dată lucrurile sunt diferite.

„Este frumos pentru că este diferit față de cum a fost cu ani în urmă. Există mai multă apreciere și o celebrare a relației, ceea ce este drăguț. Când întâlnești pe cineva și îl iubești cu adevărat, apoi primești o a doua șansă, este ceva cu adevărat rar, prețios și apreciem acest lucru”, a mai spus artista.

Ea a recunoscut că este o situație delicată implicarea copiilor într-o nouă relație. „Cred sincer că iubirea controlează tot. Iubirea cucerește orice - relații, copii, munca, relațiile de muncă. Este vorba despre cât de iubitor și deschis ești. Când ești într-o relație bună, sănătoasă, toată lumea beneficiază de pe urma ei”, a continuat vedeta.

„Ceea ce îi pot învăța pe copiii mei este faptul că dragostea adevărată există. Unele lucruri sunt pentru totdeauna, dar nu înseamnă că au mereu o linie dreaptă”, a spus Jennifer.

Cântăreața și-a susținut iubitul atunci când acesta a fost criticat pentru unele declarații referitoare la fosta lui soție, actrița Jennifer Garner.

Sursa foto: eva.ro

 

Share:

Articole recomandate