Radu Vâlcan, declarații emoționante despre cel de-al treilea copil și reacția frățiorilor

Radu Vâlcan, declarații emoționante despre cel de-al treilea copil și reacția frățiorilor

Radu Vâlcan a vorbit despre cel de-al treilea copil pe care îl va avea împreună cu soția lui, Adela Popescu.

„Am aflat că vom deveni, din nou, părinţi cu aproximativ trei luni şi ceva în urmă, aproape patru luni. Noi ştiam, evident, dar am aşteptat momentul oportun, să dăm vestea, să treacă de primul trimestru pentru a ne asigura că totul este în regulă. Acum suntem fericiţi, îi simţim şi pe cei aproape nouă că împărtăşesc aceleaşi trăiri pe care le avem şi noi acum în momentele acestea”, a spus Radu Vâlcan.

„Frăţiorii au aflat deja, iar cel mare, Alexandru, îşi face planuri cum îi îmbracă pe ceilalţi doi în eroii lui în pijamale şi toate personajele acestea pe care le „îmbrăţişează” zi de zi. Sunt fericiţi, în special cel mare pentru că înţelege mai multe, abia aşteaptă”, a mai povestit Radu Vâlcan.

Adela Popescu le-a povestit și fanilor care o urmăresc pe Instagram cum se simte în acest moment. „Nu avem emoții deloc, suntem siguri că ne vom descurca, e un copil foarte dorit pe care abia așteptăm să îl cunoaștem.

Vrem să fie în siguranță și pentru asta vom face tot ce ține de noi. Tocmai de aceea am și hotărât să mă retrag de la Vorbește Lumea atât de repede”.

Adela Popescu, în vârstă de 34 de ani, și Radu Vâlcan, 43 de ani, formează unul dintre cele mai îndrăgite cupluri de vedete din România, iar cei doi sunt extrem de apreciați datorită sincerității lor. Cei doi au împreună doi băieți, Alexandru (4 ani) și Andrei (2 ani).

 Sursa: elle.ro

Adaugă comentariu