Serena Williams se retrage din tenis, deoarece fetița ei este prioritatea numărul unu
- 2022-08-12
- 547
Serena Williams a revoluționat tenisul feminin datorită stilului său puternic de joc, reușind să câștige 23 de titluri de Grand Slam. În ianuarie 2017, Serena a câștigat Australian Open, în timp ce era însărcinată în 20 de săptămâni cu fiica ei, scrie suntmamica.
La 40 de ani, Serena Williams tocmai și-a anunțat decizia de a „evolua departe de tenis”, la scurt timp după U.S. Open din această vară.
Serena Williams a reușit să îmbine atât de bine maternitatea cu o carieră extraordinară
La începutul carierei sale, Serena nu s-a gândit niciodată să aibă copii. Asta până când și-a cunoscut soțul, pe Alexis Ohanian, în 2015 și câțiva ani mai târziu au devenit părinții micuței Olympia. Williams a continuat să joace tenis chiar și în perioada în care alăpta, perioadă în care a trecut și prin depresie postpartum.
Sportiva a declarat că, dacă trebuie să aleagă între carieră și familie, fără îndoială ar alege familia.
Serena și-a anunțat planurile de viitor într-un articol dintr-o revistă, unde a spus: „Eram în mașină cu fiica mea, Olympia, care împlinește 5 ani luna aceasta, și îmi ținea telefonul în mână, folosind o aplicație educațională interactivă care îi place. Vocea de robot îi pune, la un moment dat, o întrebare: Ce vrei să fii când vei fi mare? Ea a răspuns: „Vreau să fiu o soră mai mare.”
Serena a spus că a fost reticentă în a recunoaște că trebuie să renunțe la tenis. Este un subiect sensibil pentru ea și ori de câte ori se aduce în discuție, ea începe să plângă. Ea a discutat acest subiect doar cu terapeutul ei, căruia i-a spus că vrea să evolueze departe de tenis, spre alte lucruri care sunt importante pentru ea.
„Am întemeiat o familie. Vreau să măresc această familie”, a spus sportiva.
Sursa foto: suntmamica.ro