Odoraș.

Odoraș.

Eubiotic

Fetița "Rudolf", care a venit pe lume cu nasul roșu, a devenit o adolescentă superbă! Transformarea este uluitoare

Fetița

Un semn din naștere a atras numeroase comentarii jignitoare la adresa unei fetițe. Părinții au avut de luat o decizie dificilă și au ales intervenția chirurgicală, în ciuda riscurilor. Acum, fetița cu „nasul lui Rudolf” s-a transformat într-o adolescentă minunată.

Persoanele care se nasc cu diferite anomalii sau semne distincte sunt nu numai unice, ci trebuie să aibă o personalitate puternică astfel încât să facă față tuturor comentariilor. Este și cazul unei fetițe care s-a născut acum 14 ani cu o anomalie la năsuc din pricina căruia a fost denumită Rudolf de către prieteni, cunoscuți și oameni de pe stradă.

O fetiță din Slough, Berkshire, Marea Britanie, s-a născut cu o trăsătură facială unică și foarte interesantă cu care a ieșit în evidență oriunde ar fi mers. Din păcate atenția pe care fata o primea nu a fost mereu pozitivă, de aceea părinții au decis să apeleze la o metodă drastică pentru a corecta trăsătura facială.

În sarcină, la ecografia de 26 de săptămâni, medicul susține că întrezărea o umbră specială inexplicabilă pe năsucul fătului. Atunci când s-a născut, în luna septembrie 2008, fetița era sănătoasă, fără anomalii.

La scurt timp, părinții fetei, Zara Green și Tom Lloyd a observat faptul că fetița avea o un semn din naștere foarte pronunțat de culoare roșie chiar pe vârful năsucului. Atât cuplul, cât și medicii, au presupus că acel semn era datorat nașterii și nu i-au dat prea mare importanță.

Două săptămâni mai târziu, năsucul roșu a devenit de o culoare mai închisă și se simțea la atingere precum o gâlmă. Medicii au asigurat părinții că este un semn din naștere care apare la mulți copii. Când fetița a împlinit o lună, pata de pe năsuc deja crescuse considerabil în diametru.

Mama își amintește cu ce surprindere se uita împreună cu soțul ei la năsucul fetiței. Deși arăta diferit de ceilalți copii, era micuța lor Connie. Cuplul s-a adresat medicului de familie care i-a trimis la spitalul Great Ormond, acolo unde a fost văzută de un specialist.

La acel moment, copilul fusese diagnosticat cu hemangiom, o tumoră care creștea pe vârful năsucului ei. Din păcate, micuța avea să se confrunte întreaga viață cu năsucul de clown care îl primise la naștere.

La vârsta de patru săptămâni, tumora creștea intern, iar părinții luau în considerare orice metodă de a scăpa de semnul neplăcut din naștere.În primii ani de școală, fata a fost adesea tachinată și colegii obișnuiau să o strige Rudolf din cauza problemei cu care se confrunta. Dar mama nu se mulțumea cu faptul că fiica ei avea să fie asociată toată viața cu renul lui Moș Crăciun cu nasul roșu.

Faptul că tumora creștea în permanență i-a îngrijorat pe părinți. În plus, medicii le-au adus la cunoștință că fiica lor putea să sângereze până la deces dacă s-ar fi lovit, zgâriat sau tăiat la semnul de pe nas.

Adulții au încercat să găsească tot felul de tratamente care ar fi stopat creșterea tumorii, dar nimic nu o putea elimina.

În anul 2011, Connie a devenit al optulea copil din Regatul Unit care folosea un medicament denumit Propranolol pentru a stopa creșterea unei tumori, medicament folosit de persoanele care sufereau de boli de inimă.

Când avea doar 18 luni, mama își amintește cun fetița i-a spus că nu îi place felul în care arăta năsucul ei. Femeia a dorit să facă tot ce i-a stat în putință pentru ca fiica ei să fie un copil normal. Așa că a început să caute soluții împreună cu partenerul ei de cuplu pentru a elimina acea tumoră.

Părinții își amintesc cum mulți copii de la locurile de joacă se strângeau în jurul fetiței pentru că erau curioși de felul în care arăta, iar ea se simțea stânjenită.

În timpul unei fotografii de grup cu întreaga clasă, fotograful chiar a întrebat părinții dacă ar putea să îi mascheze puțin prin machiaj semnul din naștere. Iar mama a considerat că această propunere a fost ofensă pentru că micuța Connie era perfectă așa cum arăta.

Acela a fost și momentul în care păriții au realizat că fata își va petrece toți anii de școală fiind tachinată de colegii ei. Știau că trebuie să facă ceva, așa că au căutat diferiți specialiști până când au dat de doctorul Iain Hutchison, un chirurg specializat în eliminarea diferitelor anomalii faciale.

În luna martie 2011 Connie a fost operată de către domnul doctor cu scopul de a elimina tumoarea. În locul semnului din nașterem fetița a rămas cu o mică cicatrice care abia se observă.

Deși operația nu era recomandată copiilor care nu au împlinit încă vârsta de 10 ani, mama a luat dar această decizie bazându-se pe reacțiile pe care fetița le avea atunci când oamenii comentau asupra aspectului ei.

Părinții ajunseseră chiar să se ascundă în mașină împreună cu fetița lor, pentru a evita comentariile răutăcioase de la cei din jur. Pentru că intervenția chirurgicală a durat câteva ore, părinții susțin că a fost cea mai lungă așteptare din viața lor.

Din fericire, rezultatul operației a fost minunat, copila afirmând „acum am un nas frumos ca al mamei mele”. De atunci, Connie și-a făcut mulți prieteni și se simte mândră de felul în care arată.
Mama încă își pune întrebarea cum ar fi decurs anii de școală ai fetei dacă ar fi rămas cu acel semn pe năsuc.

Cum este Connie în viața reală astăzi

În luna decembrie acestui an, Connie va împlini 15 ani. Fata își dedică foarte mult timp preocupării ei de a aduce atenția lumii întregi felul în care un semn din naștere îți poate schimba viața.

Ea pune accentul pe faptul că părinții ei au fost informați greșit că semnul din naștere va dispărea atunci când se va face un pic mai mare, dar în schimb s-a mărit și s-a închis la culoare. Părinții susțin că în ciuda operației prin care a trecut fiica lor, încă este tachinată de către copiii care știu cum arăta înainte.

Din fericire, Connie a fost suficient de puternică să treacă peste toate lucrurile rele spuse de copii. În plus, un motiv pentru care părinții au decis să își opereze fiica a fost faptul că din cauza tumorii, fata se confrunta cu probleme respiratorii.

Acum că a mai crescut, Connie are o atitudine foarte matură față de lucrurile prin care a trecut și față de cicatricea ei, deși ceilalți copii încă o jignesc și îi spun cuvinte urâte. Ea nu mai are năsucul roșu, dar pentru că trăim în epoca tehnologiei, există numeroase poze cu ea de când era mică pe internet.

Chiar și acum, adolescenta este strigată de diferiți răuvoitori „Rudolf” la școală. Din fericire, ori de câte ori postează poze pe contul ei de Facebook, este apreciată de urmăritorii ei.

Părinții susțin că nu au nici un regret asupra deciziei pe care au luat-o de a-și opera fiica în ciuda riscurilor pe care intervenția chirurgicală le prezenta.

Un semn din naștere nu este neapărat o binecuvântare de la Divinitate, ci poate fi și o povară pe care unii copii sunt obligați să o ducă fără a avea vreo vină. Sunt tineri tachinați și batjocoriți de colegii de clasă și de prietenii lor din cauza felului în care arată, deși nu ei au ales să arate așa.

Connie este cel mai bun exemplu că puterea interioară și intervențiile chirurgicale făcute la timp pot schimba în bine viața unui om.

Sursa: qbebe.ro 

Share:

Articole recomandate