wormitin

Festivalul Gravidelor 13 august: informație, emoție și răspunsuri pentru viitoarele mămici

Festivalul Gravidelor 13 august: informație, emoție și răspunsuri pentru viitoarele mămici

Urmărește-ne pe Telegram

Descoperă cele mai noi noutăți, sfaturi practice și „cheat-uri” utile pentru părinți.

Pe 13 august, 70 de viitoare mămici au participat la o nouă ediție a Festivalului Gravidelor, un eveniment dedicat femeilor care se pregătesc pentru una dintre cele mai importante experiențe din viața lor – venirea pe lume a unui copil. Pe lângă atmosfera frumoasă, momentele speciale și surprizele pregătite pentru participante, evenimentul a fost și o ocazie de a afla informații utile direct de la specialiști. Medicii invitați au abordat subiecte importante despre sarcină, naștere și primele zile de viață ale bebelușului, răspunzând la întrebări și discutând despre deciziile cu care se pot confrunta viitorii părinți.

În cadrul prezentării susținute de Dr. Tatiana Râbac, medic ginecolog obstetrician de la Spitalul Internațional Medpark au fost abordate 10 decizii importante pe care viitorii părinți le pot întâlni, de la perioada sarcinii până după naștere. Au fost discutate subiecte precum inducerea travaliului la 39 de săptămâni, cezariana la prima sarcină, avantajele și limitele epiduralei, ruperea membranelor fără contracții, alegerea modului de naștere în cazul unui copil cu greutate estimată mare și posibilitatea nașterii naturale după cezariană. De asemenea, s-a vorbit despre libertatea de mișcare în timpul travaliului, prezența tatălui în sala de nașteri, alăptarea exclusivă sau alimentația mixtă în primele zile și sarcina depășită.  Ideea centrală a fost informarea viitorilor părinți despre beneficiile, riscurile și situațiile în care anumite intervenții sau alegeri sunt recomandate, astfel încât deciziile legate de sarcină și naștere să fie luate cât mai informat.

În prezentarea medicului neonatolog Elmira Andreev și Chicco au fost abordate aspecte esențiale despre pregătirea pentru alăptare și îngrijirea mamei în perioada sarcinii și după naștere. S-a discutat despre pregătirea fizică și emoțională pentru alăptare, importanța unei atașări corecte a bebelușului și principalele cauze ale disconfortului, precum și despre semnele care indică faptul că bebelușul primește suficient lapte.  De asemenea, au fost prezentate soluții și produse dedicate confortului mamelor care alăptează, precum uleiul de masaj 4 în 1, protectoarele și absorbantele pentru sân, corectoarele pentru mameloane și pompele de sân manuale și electrice. Prezentarea a pus accent pe faptul că alăptarea este un proces care poate necesita sprijin și informare, iar în cazul dificultăților persistente este recomandată consultarea unui specialist.

Medicul pediatru Doina Costu, împreună cu produsul Panadol, au abordat cele mai frecvente provocări legate de sănătatea copiilor, cu accent pe febră, alergii și susținerea sistemului imunitar. Au fost explicate cauzele și manifestările febrei, recomandările generale pentru îngrijirea copilului și situațiile în care este necesară evaluarea medicală.  Un alt subiect important a fost reprezentat de alergii, inclusiv simptomele care pot apărea la nivel respirator, digestiv și cutanat, precum și diferența dintre alergie și intoleranța alimentară. De asemenea, s-a discutat despre dezvoltarea sistemului imunitar al copilului, rolul anticorpilor materni și modul în care imunitatea se maturizează în primii ani de viață.

Mihaela Meșină a vorbit despre gama de produse medicale a brandului MAAM care este creată pentru sprijinirea mamelor în perioada de recuperare postnatală. Aceasta include chiloți compresivi pentru susținerea abdomenului și redobândirea fermității, benzi medicale din silicon pentru vindecarea estetică a cicatricilor de cezariană, ciorapi compresivi pentru prevenirea trombozei în timpul spitalizării și bustiere speciale pentru suport zilnic. În esență, produsele oferă un plus de confort și siguranță în refacerea de după naștere.

Ion Busuioc, Kinetoterapeut & Specialist Neuromotor, fondator Kineto Time a oferit un ghid pentru dezvoltarea motorie în primul an de viață a bebelușilor. În primele 12 luni, creierul bebelușului construiește conexiuni neuromotorii fundamentale. Fiecare abilitate dobândită reprezintă o piatră de temelie pentru postură, echilibru și mersul independent. Dezvoltarea fiecărui copil urmează un drum unic, influențat atât de moștenirea genetică, cât și de mediul în care crește. Rolul esențial al părinților este de a oferi sprijin necondiționat, afecțiune și o ghidare atentă, adaptată fiecărei etape de vârstă și nevoilor individuale.

Ghidul Manaki Sleep, construit de Ana Luncașu, specialist în somn, oferă recomandări esențiale pentru un somn sănătos și sigur la copiii de până la 2 ani. Calitatea odihnei depinde în primul rând de crearea unui mediu adecvat — cameră întunecată, o temperatură de 18-22°C, umiditate de 50-60% și sunet alb —, dar și de eliminarea obiectelor periculoase din pătuț (perne, pături sau jucării sub 1 an).  Siguranța este definită de principiul ABC (Alone, Back, Crib), poziția de dormit pe spate fiind crucială pentru protejarea căilor respiratorii. Pentru o tranziție lină spre somn, se recomandă un ritual scurt și consecvent, alături de monitorizarea atentă a timpului de veghe în funcție de vârstă, adaptat semnalelor de oboseală sau suprasolicitare ale bebelușului.

Reprezentanta brand-ului ProTectis, Oxana Cauia, a vorbit despre colicile la bebeluși. În primul an de viață, mulți sugari se confruntă cu tulburări digestive precum colici, regurgitare, constipație funcțională și dureri abdominale. Colicile apar de obicei la bebeluși sub cinci luni, încep în jurul vârstei de 2-3 săptămâni și ating un vârf la aproximativ 6 săptămâni. Probioticul Limosilactobacillus reuteri, o tulpină vie izolată din laptele matern, este eficient în prevenirea și tratarea acestor tulburări. Supraviețuiește pe întregul tract digestiv și susține dezvoltarea unei flore intestinale sănătoase, inhibând bacteriile patogene. Are eficiență clinic dovedită, fiind susținut de 175 de studii și recomandat de ghiduri internaționale. Acest probiotic îl găsim și în preparatul ProTectis, iar stilizarea sa reduce semnificativ durata plânsului la sugarii cu colici, îmbunătățește calitatea vieții familiei și are efecte pozitive și asupra regurgitării, inclusiv la prematuri și copii născuți prin cezariană.

 

Distribuie:
like
0
dislike
0

Articole recomandate