Ovarele fac parte din sistemul reproducător feminin și sunt glande endocrine care produc hormonii sexuali feminini. Fiecare femeie are două ovare, situate de o parte și de alta a uterului, conectate la cavitatea uterină prin trompele uterine – tuburi musculare goale, cu lungimea de 10–12 cm.
Aceste organe au două funcții esențiale: reglează dezvoltarea organismului după tipul feminin (aspect fizic, comportament etc.) și asigură reproducerea. Orice modificare patologică poate afecta funcția acestora, iar inflamația este cea mai frecventă cauză de disfuncție. Aceasta poate fi declanșată de infecții, în special bacteriene, sau poate fi urmarea unor traumatisme ori intervenții chirurgicale.
Structura ovarelor
Ovarele (gonadele) sunt glande pereche endocrine, formate din două straturi:
- Stratul extern – cortical: aici se maturizează foliculii din care ulterior se eliberează ovocitul.
- Stratul intern – medular: bogat în țesut conjunctiv cu vase și nervi.
Funcțiile ovarelor sunt:
- Funcția endocrină (hormonală): producerea hormonilor sexuali feminini – estrogeni, gestagene și androgeni – care reglează ciclurile și coordonează procesele organismului feminin. În perioada pubertății, activitatea ovarelor determină dezvoltarea caracteristicilor sexuale secundare, cum ar fi creșterea sânilor, pilozitatea și distribuția grăsimii corporale.
- Funcția generativă: formarea celulelor reproducătoare feminine (gamete, ovocite).
Ovocitele
Celulele sexuale se disting de celulele somatice prin faptul că au un set unic de cromozomi – 23 la număr, în timp ce celulele somatice au 46. Ovocitele de ordinul I sunt prezente în gonade încă din perioada intrauterină, dar rămân inactive până la pubertate, fiind înfoliculate în foliculi densi. Inițial sunt peste 1 milion, dar până la menarhă rămân aproximativ 400.000, restul degenerând.
Prima ovulație este declanșată de hormonii hipofizari (FSH și LH) și de estrogeni:
- Mai mulți foliculi încep să crească, dar după 5–7 zile unul devine dominant și continuă dezvoltarea, în timp ce ceilalți regresază.
- Ovocitul din foliculul dominant finalizează diviziunea și devine matur.
- În zilele 10–12, foliculul se rupe și eliberează ovocitul matur – proces numit ovulație.
- Ovocitul matur este capabil de fertilizare timp de 24 de ore; dacă nu este fecundat, moare.
- La locul foliculului rupt se formează corpul galben, care produce progesteron timp de două săptămâni pentru susținerea unei eventuale sarcini. Dacă sarcina nu apare, corpul galben se atrofiază, nivelul progesteronului scade și apare menstruația.
Astfel, ovarele inițiază menstruația, și nu invers.
Cauzele disfuncțiilor
Cea mai frecventă cauză a inflamației ovarelor (ooforita) este infecția. Patogenii pot fi cu transmitere sexuală (gonococi, chlamidii, micoplasme, trichomona) sau nespecifici (streptococi, stafilococi, Escherichia coli).
Ooforitele cele mai periculoase apar atunci când mai mulți agenți patogeni afectează simultan organismul slăbit. Inflamația poate apărea și după traumatisme pelviene sau intervenții chirurgicale.
Cum ajunge infecția în ovare
De regulă, inflamația nu este izolată și apare împreună cu trompele uterine – situație numită salpingo-ooforită sau adnexită. Infecția ajunge la ovare prin patru căi:
- Ascendentă: cea mai frecventă, prin contact sexual neprotejat și migrare pe tractul genital;
- Descendentă și limfatică: din colonul inflamat sau alte segmente intestinale, prin peritoneu sau limfă;
- Hematogenă: mai rară, prin sânge.
Simptome
Ooforita poate fi acută sau cronică, unilaterală sau bilaterală. Manifestările diferă semnificativ:
Ooforita acută
- Debut brusc, febră și semne de intoxicație (slăbiciune, lipsa poftei de mâncare, dureri de cap);
- Dureri în partea inferioară a abdomenului, iradiind spre perineu, sacru și rect;
- Balonare, tulburări digestive și urinare;
- Secreții purulente și/sau mucopurulente din tractul genital.
Ooforita cronică
Se desfășoară ciclic, cu perioade de acutizare și remisiune:
- În acutizări: febră ușoară, stare generală alterată, dureri pelviene, agravarea la defecație sau micțiune, secreții patologice;
- În remisiune: lipsa simptomelor.
Ooforita cronică poate duce la cicatrici și aderențe care afectează trompele uterine, dificultând ovulația și fertilizarea.
Complicații
- Dezechilibre hormonale și tulburări ale ciclurilor ovariene și menstruale;
- Dificultăți în maturarea foliculilor și ovulație;
- Ovulație absentă (cicluri anovulatorii);
- Blocaj al trompelor uterine prin aderențe – risc de infertilitate și sarcină ectopică;
- Dezechilibrul hormonal poate împiedica implantarea și dezvoltarea embrionului chiar dacă ovulația și fertilizarea au avut loc.
Diagnostic și tratament
Diagnosticul se stabilește prin examinare ginecologică, ecografie pelviană și analize de laborator. Hemoleucograma indică inflamație (leucocitoză, VSH crescut). Testele de secreții și culturi identifică agentul patogen și permit alegerea antibioticelor potrivite.
Tratamentul ooforitei acute include:
- Odihnă la pat sau parțială;
- Antibiotice cu spectru larg, ajustate după culturi;
- Analgezice și antiinflamatoare din categoria AINS.
În cazuri severe, se aplică măsuri de dezintoxicare. Cu terapie adecvată, vindecarea completă survine în 10–14 zile. Ignorarea tratamentului poate duce la complicații grave, inclusiv peritonită, sau la cronicizarea inflamației.
Tratamentul ooforitei cronice
Diagnosticul se realizează prin ecografie și consult ginecologic. În faza acutizării, tratamentul este similar cu cel al formei acute. În remisiune, accentul se pune pe eliminarea aderențelor care afectează funcția ovarelor și trompelor:
- Proceduri fizioterapeutice cu efect de dizolvare a aderențelor;
- Administrarea enzimelor cu efect litic.
Dacă sarcina spontană nu apare, se recurge la tehnologii de reproducere asistată (FIV) cu ovocitul propriu sau donor, în funcție de păstrarea ovulației.
Important: articolul nu reprezintă recomandare medicală. Pentru informații detaliate, consultați un specialist.
