Brandul Malliny – primul care ne-a reprezentat țara la cel mai grandios eveniment fashion din Dubai
- 2017-05-23
- 8642
După participarea spectaculoasă în cadrul evenimentelor de modă din România și Republica Moldova, brandul Malliny, în frunte cu creatoarea de modă Lilia Bezer, a cucerit și capitala arabă a modei. Malliny este primul brand din Republica Moldova care a reușit să-și prezinte colecția la unul dintre cele mai importante evenimente de modă din întreaga lume - Arab Fashion Week, desfășurat la Dubai.
În perioada 16-20 mai, la Dubai, s-a desfășurat Arab Fashion Week, un eveniment de modă de amploare, și a reușit să adune într-un singur loc fotografi, critici de modă și fashion boggeri, alături de creatori de modă din întreaga lume, care și-au prezentat cele mai noi colecții vestimentare. Michael Cinco, Marchesa, Antonio Marras, Laura Mancini, Bruno Caruso, Jeans Couture și Speranza Couture sunt doar câteva nume care au participat la marele eveniment dedicat modei.
Designerul Lilia Bezer, alături de brandul Malliny, a fost prezentă la eveniment cu o colecție inedită de toamnă - iarnă, intitulată „Dulce și tandru”, care a inclus 22 de rochii fenomenale. Accentul acestei colecții a fost pus pe elementele croșetate manual, stofe delicate și culori pastelate, cu aspect prețios.
Momentul de glorie al uneia dintre seri a fost atunci când pe podiumul de la Dubai a răsunat melodia „Gingașa și tandra mea fiară” de Eugen Doga, modelele defilând pe această coloană sonoră. Autoarea colecției Lilia Bezer și-a făcut apariția pe scenă ca o adevărată eroină pe ritmul cântecului lui Carla's Dreams.
După prezentare, succesul brandului Malliny a fost remarcat de multe personalități din lumea modei, și nu numai. Până și soția prințului de Dubai a rămas surprinsă de farmecul acestei colecții și a filmat întreaga prezentare. De asemenea, în urma participării la Arab Fashion Week, Malliny a primit numeroase propuneri de peste hotare, ceea ce înseamnă că succesul în lumea modei îi este asigurat.
Brandul Malliny și-a început activitatea acum doi ani și se bazează exclusiv pe crearea rochiilor de ocazie. Proprietara și designerul rochiilor este Lilia Bezer, care lucrează cu dăruire la fiecare detaliu, realizând produse conform celor mai înalte standarde ale calității.
Rochiile Malliny sunt create într-un singur exemplar, promovând feminitatea și trăsăturile sublime ale reprezentantelor sexului frumos. Acestea sunt realizate în special pentru femeile elegante, cu atitudine și gusturi rafinate. Prioritatea brandului Malliny este de a face orice femeie să se simtă deosebită. Rochiile create sunt comercializate în Republica Moldova și peste hotare. De asemenea, se fac și livrări internaționale prin intermediul ambasadorului lor, Marinela Bezer, fiica mai mare a designerului, cea care a fost prezentă alături de mama sa și la Dubai.
Admirați în fotografiile de mai jos întreaga colecția brandului Malliny!
Foto: nowfashion.com