Odoraș.

Odoraș.

Zincimun

Sfaturi de supraviețuire pe vreme caniculară

Sfaturi de supraviețuire pe vreme caniculară

Primele zile din luna lui Cuptor își merită cu adevărat denumirea după ce Serviciul Hidrometeorologic de Stat a emis COD ROȘU de caniculă cu temperaturi de până la 40 de grade Celsius în mai multe raioane din sudul ţării, COD PORTOCALIU pentru raioanele din centrul Moldovei, unde temperatura aerului va atinge 38 de grade Celsius și COD GALBEN pentru nordul țării, unde se așteaptă temperaturi de până la 35 de grade Celsius.


Asistentul universitar al Catedrei “Medicină de Familie” I.P. USMF “Nicolae Testemițeanu”, medicul de familie, Lora Gîțu, vine cu explicații și sfaturi despre cum putem depăși cu brio canicula acestei veri. “Organismul uman reacționează destul de nefast la temperaturile ridicate prin hipertrermie, transpirație, vasodilatație, creșterea debitului cardiac, tensiunea arterială.etc. Astfel, mulți oameni ajung să se simtă epuizați și deshidratați din cauza caniculei”.  

De regulă, cei mai greu suportă canicula bebelușii, gravidele și persoanele de vârsta a treia, care necesită o atenție mai deosebită în această perioadă estivală, dar nici copiii, tinerii și adulții nu rebuie să uite faptul că codul roșu de caniculă poate duce la agravarea unor patologii cronice existente, iar aflarea îndelungată la soare poate duce la insolație.  

  • Hipertermia se manifestă prin creșterea temperaturii corpului mai mult de 38 grade Celsius, și poate ajunge până la 40 de grade Celsius. În hipertermie persoana nu mai transpiră, are tegumentele fierbinți și uscate. Aceasta se manifestă cu mai multe semne până la vomă, convulsii, pupile dilatate etc.
  • Insolațiile se manifestă prin dureri de cap, amețeli, oboseală și transpirație abundentă, rareori tegumente uscate. Poate apărea inclusiv în timpul aflării organismului în repaos. Tratamentul insolației și hipertermiei este o urgență medicală și necesitată solicitarea serviciului 903. În hipertermii și insolații nu se administreză paracetamol sau aspirină. Până la venirea serviciului de ambulanță, primul ajutor constă în plasarea persoanei într-un loc răcoros, într-o poziție culcată, și să se întreprindă măsuri de răcorire.  

Pentru a depăși cu bine perioadele de caniculă, a evita insolațiile și hipertermia, medicul Lora Gîțu vine cu câteva sugestii: 

  1. Evitați să ieșiți afară în orele amiezii, dacă nu e un scop prioritar.
  2. Limitați activitățile fizice și odihniți-vă cât mai mult posibil, în special când simțiți oboseală.
  3. Evitați băuturile energizante: cafeaua, ceaiul sau cola, deoarece sunt diuretice.
  4. Purtați haine largi, deschise la culoare din bumbac sau in. Nu uitați de pălărie și de ochelari de soare, crema cu factor de protecție minimum 60SPF!
  5. Țineți cont de cantitatea de apă băută în raport cu cantitatea de urină eliminată.
  6. Pe timp de caniculă, regula celor opt pahare pe zi este valabilă mai mult ca niciodată. Beți cât mai multă apă, nu prea rece, fără a aștepta senzația de sete. Cam un pahar la 15 - 20 de minute. Apa potabilă poate fi înlocuită cu alte lichide, cum ar fi laptele, ceaiul călduț de soc, mușețel, pentru a suplini electroliții care se pierd în procesul de transpirație. Fiți atenți la indicele glicemic și la calorajul băuturilor.
  7. Consumați cât mai multe fructe și legume proaspete - castraveți, roșii, caise, vișine, căpșune, deoarece conțin o cantitate esențială de apă.
  8. Reduceți consumul de sare, pentru a preveni edemele, sfat valabil inclusiv pentru femeile gravide.  
  9. Asigurați-vă cu un prosop rece pe care să-l puneți pe gât, frunte, tâmple. Nici întru-un caz pe spate.  

Foto: eurocom.bg, arhiva personală

Share:

Articole recomandate