Odoraș.

Odoraș.

Tedi

8 băuturi răcoritoare pe care să ți le faci singur în această vară

8 băuturi răcoritoare pe care să ți le faci singur în această vară

Vara abandonăm băuturile calde, oricât de savuroase ar fi ele, tânjind după un strop de răcoare. Putem savura o limonadă pe vreuna din frumoasele terase din Chișinău sau să ne preparăm singuri băuturi răcoritoare chiar la noi acasă. Dacă ești în pană de idei și nu prea știi ce alternative ai avea, iată câteva sugestii din partea noastră (le testăm și noi, pe rând):

1. Faimoasa Limonadă

Apă și citrice – sunt ingredientele minim necesare pentru a-ți prepara o delicioasă limonadă chiar la tine acasă. Opțional, zahăr (care poate fi fiert în apă, pentru a obține siropul, sau poate fi adăugat direct în băutură) și câteva frunze de mentă. Suficient de simplu? Iată câteva variante:

*Limonada din lămâi și mentă – una dintre cele mai simple băuturi pentru care poți opta în zilele călduroase de vară. Pentru un plus de aromă, adaugă frunze de mentă. Pentru un plus de răcoare, adaugă un cub, două, trei de gheață.

*Limonada cu pepene roșu – amestecă suc de lămâie cu pepene roșu (în blender), adaugă apă, câteva frunze de mentă și cuburi de gheață. Răcoritor!

*Limonada cu lămâie și castraveți – o combinație mai inedită, dar delicioasă! Curăță și taie castraveții în două, pentru a le scoate semințele, iar apoi pune-i în blender cu o cană de apă. Strecoară sucul obținut printr-o sită fină și adaugă-l într-o carafă, alături de sucul de lămâie. Poți adăuga sirop de zahăr (zahăr topit în apa pusă la fiert), iar în completare apă, atât cât consideri pentru a dilua sucurile de lămâie și castraveți. Poți adăuga frunze proaspete de mentă și cuburi de gheață!

2. Ice Coffee sau Frappé la tine acasă

Dacă nu ești dispus să renunți la cafea, dar diminețile au devenit prea caniculare pentru savuroasa cafea fierbinte, există alternative.

Când vine vorba de cafea rece (ice coffee), avem două variante: fie îți iei la pliculeț (special pentru ice coffee) și adaugi doar lapte, fie chiar îți prepari cafeaua, după cum urmează: îți faci un espresso lung și îl lași să se răcească, într-un pahar înalt, adaugi zahăr (opțional), adaugi laptele și, la final, cuburile de gheață. Poți să presari și scorțișoară!

Pentru un frappé revigorant nu e necesar să mergi la o cafenea, ci ți-l poți prepara și singur, într-un blender. În primul rând, ai nevoie de un pahar înalt. În blender, pune cafea instant, gheață, lapte rece, zahăr (opțional), esență de rom (o picătură mică), înghețată (de vanilie – o variantă) și apă. Oprește blender-ul în momentul în care obții o textură cremoasă, spumoasă. Toarnă amestecul în pahar și, dacă te simți creativ, ornează cu sos de caramel, migdale pisate, fulgi de cocos, cacao, scorțișoară sau alte bunătăți. La final, adaugă cuburi de gheață și, după gust, încă puțină înghețată.

 

3. Smoothie

Delicioasele smoothie-uri ne-au cucerit și pe noi în ultimii ani și, în timp ce le puteți cumpăra din diverse locuri în Cluj, noi vă recomandăm să învățați să vă preparați singuri acasă. E foarte ușor! Smoothie are la bază de obicei fie iaurt, fie lapte sau suc de fructe integral. Este o băutură consistentă, în care poți să adaugi inclusiv fulgi de cereale și ovăz sau miere. Componenta principală, care dă și savoare și valoare nutritivă băuturii este fructul făcut piure adăugat în smoothie.

Astfel, peste lapte, în blender, putem adăuga, de exemplu, caise, banane și miere.
O altă variantă, tot în blender: zeamă de lămâie + zmeură, migdale, cireșe (atenție: să curățați fructele de codițe și sâmburi), miere și ghimbir.
Și încă una: zeamă de lămâie + pepene roșu, căpșuni, zahăr (în blender). Odată pus în pahar, poți adăuga apă și cuburi de gheață, iar la final poți orna cu frunze proaspete de mentă.

4. Shake

Shake-uri sunt băuturi răcoritoare ideale pe perioada verii. Se pregătesc rapid și ușor într-un blender, în maxim 10 minute, folosind fructe proaspete sau congelate, lapte și înghețată. Posibilitățile sunt extrem de numeroase: poți folosi ce fructe vrei tu, cu înghețată de ce arome ai tu poftă! Lapte cu banane și înghețată de ciocolată. Lapte, căpșuni și înghețată de frișcă. Lapte, pepene și înghețată de fistic. Joacă-te cu ingredientele!

5. Mojito 

Sună exotic, însă îl poți prepara și tu: pune într-un pahar puțin suc de lime, zahăr și mentă. Pisează amestecul cu un pistil, astfel încât menta să își lase aroma, fără a strivi frunzele (mai degrabă apasă ferm pe ele). Adaugă apoi apă minerală și amestecă cu o linguriță pentru a dizolva zahărul. Adaugă rom și cuburi de gheață. Răcoritor!

6. Granita (sorbet)

O băutură-desert cu origini siciliene, granita, știută și sub denumirea de sorbet, se poate prepara din fulgi de gheață, apă și diferite sortimente de siropuri. Cele mai populare arome sunt de lămâie, căpșuni, mentă și portocale.

7. Sangria cu miere

Pentru zilele toride de vară, ar fi util să îți poți prepara o sangria răcoritoare chiar la tine acasă, nu? Ai nevoie de vin roșu, apă minerală și multe cuburi de gheață. Taie portocală și lămâie (fără sâmburi, fără coajă) în felii-cercuri. Adaugă și fructe de pădure și îndulcește totul cu miere.

8. Fresh

Sucurile naturale, din fructe proaspete, sunt cel mai la îndemână boost de energie și vitamine! Tot ce trebuie să faci este să storci fructele tale preferate, cele care lasă zeamă, și să adaugi gheață. Poți să faci numeroase combinații (portocale + gref, portocale + banane, măr + kiwi, etc).

Share:

Articole recomandate