Odoraș.

Odoraș.

Tedi

Idei gastronomice pentru a-ți surprinde perechea de Valentine’s Day

Idei gastronomice pentru a-ți surprinde perechea de Valentine’s Day

Trece sau nu dragostea prin stomac, nu știm, cert este că orice surprize pregătite cu mult suflet vor fi foarte apreciate. Ideile gastronomice sunt destul de binevenite. Fără prea multe cheltuieli, îți poți surprinde persoana dragă cu un mic dejun drăgostos, o pauză de cafea îndrăgostită ori un desert dulce chiar înaintea unei îmbrățișări calde. Te poți inspira din ideile de mai jos!

1. Ou în felie de pâine prăjită de Ziua Îndrăgostiților. Se pregătește foarte ușor: prăjim o felie de pâine, tăiem în formă de inimioară mijlocul, o scoatem și punem în interior un ou spre prăjire. Simplu și rapid, dar cel mai important,  cu efecte emoționante.

 

2. Cafea cu inimioare: nu este nimic mai romantic decât să împarți o ceașca de cafea cu persoană iubită.

 

3. Pizza cu inimioare: pregătiți o pizza specială, adăugați pe lângă celelalte ingrediente și „pepperoni” în forma dragostei.

 

4. Mere roșii & verzi: chiar și fructele pot fi utilizate ca mijloc de artă, iar un asemenea măr lăsat dimineața în geanta omului iubit fără să observe, îi va face cu siguranță ziua minunată.

 

5. Brioșe îndrăgostite. Aici vei avea nevoie și de rețetă!

INGREDIENTE

2 cești și ½ de făină

1 și ½ cești de zahăr

1 linguriță praf de copt

praf de sare

1 linguriță cacao

1 și ½ cești ulei vegetal

1 ceașcă lapte bătut la temperatura camerei

2 ouă la temperatura camerei

2 linguri colorant alimentar roșu

1 linguriță de oțet alb

1 linguriță esență de vanilie

 

Pentru cremă

450 g brânză mascarpone, ușor înmuiată

200 g unt, la temperatura camerei

4 cești de zahăr pudră

 

Pentru decorare

Fructe proaspete sau bombonele colorate

 

MOD DE PREPARARE

Încălzește cuptorul la 180 de grade Celsius și pregătește 24 de forme de brioșe (de hârtie).

Într-un bol amestecă făina cu zahărul, praful de copt, sarea și pudra de cacao, iar într-un castron mai mare bate ouăle, laptele bătut, colorantul alimentar, oțetul și esența de vanilie. După ce le-ai amestecat bine, adaugă peste ele ingredientele uscate. Amestecă până ce compoziția devine omogenă. Apoi, împarte aluatul în cele 24 de forme pentru brioșe.

Mascarpone este folosit pentru numeroase deserturi, inclusiv pentru glazurile torturilor și se găsește destul de ușor prin magazine. Iată cum prepari glazura brioșelor de catifea roșie:

Bate crema de brânză cu untul și esența de vanilie până ce se face o compoziție moale și cremoasă. Adaugă zahărul și mixează la puterea cea mai mică până ce crema devine pufoasă și ușoară.

După ce s-au copt brioșele și s-au răcit, le poți orna cu crema albă. La final decorează-le cu fructe sau bombonele, după plac. Servește-le împreună cu dragostea ta!

Sursa: gatesterapid.ro, avantaje.ro

 

Share:

Articole recomandate