Veronica Catană: copiii sunt mai importanţi decât orice

Veronica Catană este cea mai bogată mamă a acestei ediţii, datorită celor cinci copii, pe care îi creşte şi educă, împreună cu soţul. Şi când spun creşte şi educă nu mă refer la noţiunea clasică a acestor cuvinte. Pentru Veronica a creşte şi a educa înseamnă a uita de sine şi a te jertfi, pentru binele lor.

Veronica Catană nu este la primul contact cu jurnaliştii. De când mezina Emmanuella a păşit pe scena mare, interviurile au devenit parte din viaţa ei. Doar că, până azi, toate discuţiile cu presa erau despre Emy, de aceea, la propunerea noastră de a ne povesti despre sine, în calitatea ei de mamă de succes, Veronica a avut, iniţial, o ezitare. Doar nu face nimic ieşit din comun: are grijă de copii, soţ, casă, gospodărie, animalele din curte, flori, grădină etc., găteşte uneori şi de câteva ori pe zi, pentru şase persoane, face menaj, toate până la ora trei după amiază, după care merge zilnic cu Emy, la lecţiile de canto, de dans, de pian, de teatru, cel puţin, de două ori pe lună, pleacă în deplasări, atunci când Emy participă la vreun concurs, festival sau concert şi, în timp ce le face pe toate acestea, capul îi roieşte de idei privind noi piese, noi rochii, costume sau coafuri scenice. Reuşeşte, sigur, să nu-i piardă din ochi nici pe ceilalţi patru copii, să le acorde timp, atenţie şi dragoste, chiar dacă trei dintre ei au trecut de majorat, iar al patrulea le calcă pe urme. „Şi cam atât”, spune, modest, Veronica.

Deşi presa e interesată exclusiv de Emy, mica vedetă cu sute de victorii şi trofee în palmares, Veronica a fost încântată să vorbească despre toţi copiii săi. Spune că are o relaţie frumoasă cu fiecare dintre ei şi orice nereuşită sau eşec al lor este şi eşecul ei. Iar Veronicăi nu îi plac înfrângerile...

S-a jeluit de dorul, pe care îl poartă, de când fiica cea mai mare, Mihaela, a plecat în SUA. De aproape trei ani, dimineţile în familia Catană încep foarte devreme, ca să reuşească să schimbe măcar câteva cuvinte cu Mihaela şi soţul ei. „America e pământul făgăduinţelor şi acolo chiar „stau câinii cu colaci în coadă”, vorba ceea, dar inima Mihaelei tot aici a rămas, cu noi”, spune, zâmbind, Veronica. „Are 24 de ani şi este o tânără (deşi în ochii mei tot copil e) foarte sigură de deciziile ei, muncitoare şi mărinimoasă. Cred că Emy a preluat de la ea aceste trăsături de caracter”.

Şi Adrian, al doilea copil al familiei Catană, şi-a luat zborul din casa părintească, dar, slavă Domnului, nu şi-a desfăcut aripile, chiar atât de departe. Este student în anul I la Universitatea Liberă Internaţională din Moldova, însă a plecat, pentru câteva luni, peste hotare. „Deşi are doar 21 de ani şi e la vârsta când unii abia de realizează ce vor, Ady îşi doreşte să înfrunte viaţa şi s-o i-a de la un capăt, singur, fără ajutorul cuiva”. Veronica recunoaşte că îi stă inima în loc, când îl ştie atât de tânăr şi  departe de ea, dar salută decizia pe care a luat-o. „Are un calm demn de invidiat şi acest fapt îl ajută să nu ia decizii pripite”. 

„Daniela tocmai a păşit pragul majoratului şi îi citesc în ochi motto-ul: „Tinereţea este veşnică”. E o fată liniştită şi cumpătată. Deşi înţelege că viaţa nu e chiar în roz, este o optimistă incurabilă. Şi-a găsit vocaţia în domeniul IT. Dar până să ajungă aici, Dana a încercat să se regăsească pe sine, de aceea, a colindat coridoarele câtorva instituţii de învăţământ de la noi. Nu am oprit-o din drumul ei. Acum o văd împăcată sufleteşte cu sine şi cu toată lumea din jurul ei.

Când mă gândesc la al doilea fiu, mi se creează senzaţia că liderismul şi Ciprian s-au născut odată. Cât a fost mic, a trebuit mereu să îi fiu în preajmă, din cauza caracterului aprins şi rebel. Acum spiritul i s-a mai calmat, i-a rămas doar calitatea de lider, care este „incurabilă”. Are cultivat gustul frumosului. E un băiat modern, căruia îi place să se îmbrace altfel. Ştie ultimele tendinţe în materie de haine pentru băieţi, tatuaje, coafuri etc. Este vocaţia lui, de aceea, şi meseria şi-a ales-o pe măsură.

Şi, în final, mezina Emy, e mândria şi speranţa familiei Catană. Are doar şase ani, dar atâtea trofee şi medalii în portofoliu, încât unii artişti, dansatori, interpreţi adulţi nu le-au adunat, pe parcursul unei vieţi artistice: Mini Miss Moldova, Mini Miss Europa, campioană mondială la dansuri sportive pentru categoria ei de vârstă. Acestea sunt doar câteva dintre reuşite, obţinute datorită talentului, dar şi muncii titanice, pe care o depune”.

Impresionant. Nimic de zis. Sunt sigură că orice părinte, care citeşte aceste rânduri, ar putea să o invidieze pe Veronica. Dar, cunoscând-o mai îndeaproape, am ajuns la concluzia că nimic din tot ce a obţinut Emy nu ar fi existat astăzi, dacă nu erau eforturile mamei. Or, anume Veronica a crezut în talentul, dar şi în sârguinţa copilului, i-a insuflat că fiecare activitate înseamnă o responsabilitate în plus, şi-a creat, astfel, regimul zilei, încât orarul său să corespundă cu cel al fiicei. Tot Veronica a susţinut-o, atunci când mezina şi-a găsit loc în agenda şi aşa arhiplină, pentru alte stiluri de dans (hip-hop şi populare), decât cele sportive,  şi a încurajat-o, pe lângă orele de vocal, să ia lecţii de pian.

Şi ar mai fi ceva pentru care Veronica merită tot respectul. „Am încercat să îi insuflu Emmanuellei ideea că, indiferent de publicul pentru care cântă sau dansează, fie că este vorba de cei mai duri juraţi sau de spectatori care nu au nicio treabă cu muzica şi dansul, ea trebuie să demonstreze totdeauna o prestaţie de nota 10. Şi fetiţa a înţeles că admiraţia publicului se adună, picătură cu picătură, de aceea, fiecare ieşire scenică este asemeni unui examen atât pentru ea, cât şi pentru mine”.

În condiţiile unei munci aproape titanice, laurii nu întârzie să apară, după fiecare concurs, concert, festival etc. „Ne-am odihnit un pic după concursul din 28 octombrie, organizat de Clubul de dansuri sportive „Codreanca”, de unde am venit cu locul I, şi imediat am început repetiţiile pentru un alt concurs care va avea loc pe 23 noiembrie, la Kiev, care, peste trei zile, este urmat de altul, organizat în Bulgaria”.

După Mini Miss Moldova, Mini Miss Europa, după zeci de concursuri de talie mondială, din care iese mereu învingătoare, după ce a cântat, pe cele mai râvnite scene din Paris, Disneyland, Berlin, Munchen, Praga (şi aici lista poate continua), volens nolens apare întrebarea care ar fi culmile apogeului pe care Veronica ar dori să îl atingă, în raport cu sine, cu copiii? „Dacă stau şi mă gândesc, probabil, orgoliul meu de mamă nu se va linişti niciodată. Cred că atunci când cei mai mari se vor căsători şi vor apărea nepoţeii, eu le voi colora copilăria, organizându-le zile de naştere excepţionale, ducându-i la petreceri sau oriunde în altă parte. Dacă măcar unul dintre ei va avea un dram de talent, voi fi prima care va încerca să contribuie la dezvoltarea acestuia. Unde vor fi copiii, acolo voi fi şi eu”.

Pe lângă faptul că este o binecuvântare, meseria de mamă e cea mai grea, cea mai solicitantă, cea mai dificilă din lume. Eu am simţit asta pe propria piele. Stilul de viaţă, pe care l-am adoptat, în ultimii ani – şi, aici, mă refer la şirul nesfârşit de repetiţii, concerte, deplasări, acest du-te-vino continuu, pentru a le reuşi pe toate, pentru a fi mereu la cel mai înalt nivel – la un moment dat, m-au epuizat fizic şi psihic. Din fericire, am cel mai minunat soţ din lume care a intervenit şi a făcut singur faţă tuturor problemelor. El este umărul meu cel mai sigur, pe care mă pot sprijini, e mai mult decât zidul după care mă pot ascunde, de furtuni şi ploi...Dacă nu era el, nu era niciuna dintre realizările noastre.   

La un moment dat, mi-am dat seama că, intrând în această horă, am renunţat la mine, la viaţa mea personală, la visele mele nerealizate, la dezvoltarea eu-ului personal. Dar nu regret. Ceea ce fac pentru copii e mult mai presus şi mai important, decât mi-aş fi putut imagina vreodată. Niciun salon de frumuseţe nu îmi va da mai mult decât orele, când sunt în preajma copiilor sau când o văd pe Emy fericită şi mulţumită de faptul că a atins încă o culme a succesului, decât clipele petrecute alături de Ciprian, când încercăm să găsim împreună soluţii la problemele lui de adolescent, când văd stăruinţa în ochii Danielei să mă ajute, atunci când are o oră liberă, când văd zâmbetul fericit al Mihaelei care, de la distanţă, ne molipseşte cu energia şi setea sa de viaţă sau când aud vocea lui Adrian care îmi spune că, foarte curând, vine acasă, pentru că nu mai poate de dorul nostru...

Sentimentul de împlinire ca mamă – al Veronicăi Catană – este extrem de molipsitor. De aceea vrei să o revezi, iar şi iar, inclusiv în speranţa că, astfel, înveţi de la ea cum să investeşti în copii suficientă dragoste, atenţie timp, cum să îi deprinzi să aibă încredere în propria persoană şi să vrea să nu se oprească niciodată, în intenţia şi necesitatea lor de ajunge la noi şi noi realizări.

Text: Daniela Borodachi

Articolul a fost publicat în revista "Mame de succes", nr. 9 (68) din 2013