Odoraș.

Odoraș.

Victoria Schimbător: Mereu există loc pentru mai bine

Victoria Schimbător: Mereu există loc pentru mai bine

Este o adevărată maestră în domeniul său, o femeie care nutreşte o pasiune deosebită pentru tot ce ţine de frumos şi care a reuşit să se afirme în baza propriilor puteri. Zilnic Victoria Schimbător este aşteptată de fericirile sale, iar odată ce a intrat în casă, rolul de hair-stylist este înlocuit cu cel de soţie şi mamă a 4 copii.

Îşi cunoaşte domeniul de activitate în cele mai mici detalii şi este solicitată la maxim de clientela sa, motiv pentru care agenda Victoriei Schimbător nu se bucură de prea multe spaţii albe. Am reuşit să îi fac o vizită chiar în propriul salon, unde îşi câştigă pâinea cea de toate zilele şi unde dă frâu liber imaginaţiei pentru  a naşte noi creaţii.

Protagonista noastră şi-a cunoscut domeniul de activitate încă de la şcoală. Pe atunci existau centre de instruire profesională în cadrul cărora puteau fi studiate mai multe discipline. La un astfel de centru Victoria şi-a cunoscut viitoarea afacere. Însă, părinţii nu i-au susţinut ideea şi au îndemnat-o să facă merceologie. Victoria nu s-a revoltat în mod deschis şi a urmat îndemnul părinţilor, doar că soarta a dus-o în altă direcţie.

Pe lângă munca asiduă pe care o îndrăgeşte, Victoria se poate mândri şi cu familia sa, în care domneşte pacea şi fericirea. Se bucură de 25 de ani de căsătorie, o perioadă care i-a oferit cele mai diverse şi mai frumoase experienţe.

Şi-a cunoscut soţul la Conservator, unde el era student, iar ea secretară la respectiva instituţie. Erau din aceeaşi localitate, doar că până atunci nu se cunoscuseră îndeaproape. Soarta, însă, a făcut în aşa fel ca cei doi să împărtăşească sentimentul, care îi uneşte deja de 25 de ani. Aveau planuri măreţe şi îşi doreau cu ardoare să aibă un copil, doar că dorinţele le-au fost zdruncinate atunci, când au aflat că acest lucru nu este realizabil. Au continuat totuşi să spere şi, chiar dacă erau încă tineri, aveau deja gânduri serioase de a adopta un copil. Victoria nu îşi dorea să aştepte prea mult marea minune. Iar adopţia părea un colac de salvare şi, indiferent, dacă ar fi venit pe lume şi un copil biologic, ea era gata să fie cea mai bună mamă pentru ambii.

Soarta, însă, avea planuri măreţe pentru familia Schimbător. În una din zile, Victoria s-a trezit în cabinetul unui specialist pentru a afla misterioasa poveste a celor două liniuţe roz... Şi mare le-a fost fericirea atunci, când au aflat că vor deveni părinţi. În scurt timp a apărut pe lume Constantin care, deja s-a făcut un flăcău în toată legea. Este student la Universitatea Tehnică însă, în paralel, reuşeşte să se dedice şi meseriei pe care o îndrăgeşte mama sa. Părinţii nu i-au dictat viitorul aşa că, Constantin a fost cel care a decis să urmeze cariera mamei. Tatăl a fost cel care l-a îndemnat să îşi încerce succesul, iar mama este cea care îl ghidează şi îl ajută, oferindu-i posibilitatea să-şi exprime propriile idei şi viziuni.

„El nu e obligat să adopte stilul meu de lucru. Încerc să îl ajut să se dezvolte, iar cariera mea îl motivează şi îl provoacă să fie la fel de bun în domeniu. Atunci când discut cu el îl îndemn să fie el însuşi şi îi reamintesc, de fiecare dată, că mă mândresc cu el, indiferent de succesele sau insuccesele sale.”

Când era însărcinată cu Constantin, Victoria a făcut chitară clasică la colegiul „Ştefan Neaga”, însă după naşterea primului său băieţel a urmat nişte cursuri şi a revenit la domeniul pe care îl îndrăgise nespus de mult. Şi-a început activitatea în această direcţie nu din pasiunea pentru a lucra ca frizer, ci pentru că avea nevoie de o bucată de pâine.

Pentru că şi-a dorit foarte mult un copil, Dumnezeu a hotărât să îi facă cadou încă o fericire, care a luat numele de Ştefan şi care, la moment, a susţinut examenele de Bacalaureat. Ştefan e genul de băiat calculat, laconic în exprimări şi care se pricepe de minune la ştiinţele exacte. Vrea să îşi încerce succesele în cadrul Institutului de Criminalistică şi este ferm pe deciziile sale.

Cea de-a treia supriză a familiei Schimbător este Petrişor. Petru şi-a făcut apariţia într-o perioadă mai grea, a venit pe neaşteptate şi i-a pus la încercare pe părinţii săi. Chiar dacă nu se aflau în cea mai înfloritoare perioadă a vieţii lor, au hotărât că le ajunge dragoste şi pentru un al treilea băieţel.

“Atunci când accepţi să ai mai mulţi copii, trebuie să fii conştientă că ai foarte mult de muncit.”

Recent, Victoria a cunoscut ce înseamnă să fii mama unei fete. Până acum îi părea natural să fii mamă cu băieţi, să fii exigentă şi să îi înveţi să fie răbdători şi toleranţi. Datorită băieţilor Victoria a trebuit să fie întotdeauna la curent cu noile inovaţii, să navigheze pe net şi să fie mereu cu un pas înaintea lor. Ne-a mărturisit că mamele cu băieţi sunt nevoite să înveţe foarte multe şi trebuie să fie atente întruna, iar acest fapt se pare că i-a dezvoltat şi cel de-al şaselea simţ.

După naşterea celor trei flăcăi Victoria şi-a continuat activitatea şi s-a bucurat de numeroase succese în domeniul său. Familia Schimbător nu este genul de familie care investeşte în imobile, în reparaţii şi chestii lumeşti care strălucesc la suprafaţă. Iar pentru că au la dispoziţia lor o casă mare, au hotărât că sub acoperişul acesteia s-ar mai putea juca încă un copilaş. Soţul mereu îi spunea că îşi doreşte şi o fetiţă care să-i semene Victoriei, aşa că au revenit la ideea din tinereţe. Au vorbit cu fiecare copil în parte, pentru a afla ce părere au ei despre adopţie, le-au povestit despre condiţiile şi tristeţile prin care trec copiii din şcolile internat.

Constantin şi Petrişor, firi mai sensibile, rezistau cu greu la auzul lucrurilor despre cei mai nefericiţi ca ei. Ştefan, însă, analiza foarte atent această situaţie şi abia atunci, când a auzit că părinţii săi abordează în cel mai serios mod această dorinţă le-a mărturisit că e pregătit să le fie aproape.

Dorinţa a devenit realitate şi, astfel, familia Schimbător a îndrăgit-o pe Ecaterina, o fetiţă mărunţică de 5 anişori. La început îi făceau scurte vizite, iar cea de-a treia întâlnire cu Ecaterina a rămas în memoria Victoriei, pentru totdeauna: „În cea de-a treia zi mi-a spus mama! Avea nevoie să îi spună cuiva mama!”. Ecaterina se bucură de atenţia tuturor, iar de când se află în sânul acestei familii a devenit o fire vioaie, optimistă şi veselă.

„Faptul că a stat trei ani într-o şcoală internat şi-a lăsat amprenta. La început nu era prea încrezută în noi, pentru că a cunoscut o dezamăgire legată de o altă familie. E foarte seriosă pentru vârsta ei şi  nu poţi să îi subestimezi inteligenţa. Atunci când se loveşte nu plânge, ea râde şi se bucură de viaţă. S-a schimbat mult şi, în această jumătate de an, a devenit de nerecunoscut.”

Victoriei nu îi este deloc uşor să reuşească pe toate fronturile, însă ne-a mărturisit că i-a fost mai greu la început, dar cu timpul şi-a învăţat copiii s-o ajute. Fac toate treburile casei împreună şi dacă, la început, băieţii doar asistau în bucătărie şi ajutau la chestii mărunte, acum au învăţat să gătească şi se descurcă foarte bine la acest capitol.

Protagonista noastră are un program foarte încărcat, uneori îşi începe ziua de muncă chiar de la 3 dimineaţa, iar alteori este nevoită să meargă şi în mici călătorii în afara ţării. Ne-a mărturisit că nu e genul de mamă care să compenseze lipsa sa prin jucării şi alte lucruri de preţ. Încearcă să profite la maxim de fiecare clipă pe care o petrece în sânul familiei. Atunci când programul este mai flexibil şi mai lejer, îşi permite să ia dejunul împreună cu toată familia, acesta fiind un obicei îndrăgit şi apreciat de toţi.

Întrebată despre secretul succesului său Victoria a spus că, cheia succesului este familia. Familia o susţine în tot ce-şi propune să facă. În sânul familiei Schimbător obligaţiile nu sunt repartizate, participă împreună la toate activităţile şi încearcă să respecte programul şi necesităţile fiecăruia dintre ei. Tot familia a fost cea care a încurajat-o în momentele când, după 14 ore de stat în picioare, Victoria era gata să renunţe la meserie. Soţul şi copiii au motivat-o şi au îndemnat-o să îşi urmeze vocaţia şi să nu îşi dezamăgească clienţii.

Visul cel mare al Victoriei este să îşi crească copiii fericiţi şi, indiferent unde îi va duce viaţa pe aceştia, să păstreze în memorie acele momente pe care le-au petrecut împreună, iar părinţii le vor oferi mereu tot ce au ei mai frumos. Dacă ar avea puterea de a schimba ceva, Victoria se pare că nu va încerca să îşi modifice în nici un fel viaţa.

„Trăiesc o viaţă foarte frumoasă şi chiar dacă nu a fost deloc uşoară, sunt convinsă că fiecare etapă prin care am trecut a fost importantă şi mi-a oferit acele lecţii, pe care trebuia să le învăţ.”

Nu are planuri prea mari pentru viitor, îşi doreşte să aibă o familie sănătoasă. Fiecare zi îi rezervă momente frumoase, care o fac să se simtă împlinită. Iar dacă soarta îi va surâde din nou şi o va îndemna să mai aibă grijă de încă un odoraş, va accepta cu plăcere, mai ales că fiul cel mare s-ar putea să îi aducă în curând şi nepoţei.

Aceasta e povestea Victoriei Schimbător, femeia care a reuşit să crească 3 flăcăi, femeia care a găsit dragoste pentru un copil nefericit, femeia care a îmbinat plăcerea pentru muncă cu plăcerea de a iubi şi a fi iubită. Şi-a învăţat copiii că nimic nu se obţine gratis, că trebuie să munceşti şi că în spatele succesului se află o familie unită şi frumoasă.

Text de Diana Gaţcan

Articolul a fost publicat în revista "Mame de succes", nr. 2 (4) din 2014

Share:

Articole recomandate