Odoraș.

Odoraș.

Tedi

Antonina Samoil: Copiii sunt motto-ul vieţii!

Antonina Samoil: Copiii sunt motto-ul vieţii!

I-am cunoscut absolut întâmplător. Le-am văzut poza de familie pe un site de socializare şi am rămas pur şi simplu fascinată. Doi părinţi tineri, prea tineri la prima vedere, înconjuraţi de ... cinci copii frumoşi. Recunosc, în momentul acela, am rămas blocată şi dominată de întrebarea dacă toţi cinci sunt ai lor??? Şi… le-am scris un mesaj. A urmat o discuţie la telefon, apoi o întâlnire cu toţi şapte. De atunci, familia Samoil a devenit un exemplu de viaţă, de educaţie şi credinţă în Dumnezeu. De aceea mi-am zis că trebuie să îi cunoaşteţi şi voi, dragi cititori ai Revistei „Mame de succes”.

Emană fericire, dragoste şi linişte sufletească... Toţi. Până şi mezinul, care moţăia dulce în braţele mamei, avea atâta seninătate în ochişori, încât la un moment dat mi s-a creat impresia că însuşi porumbelul păcii a coborât peste această casă. Şi am avut dreptate. Antonina şi Valentin sunt ofiţeri, unul cu grad de maior şi altul locotenent-colonel. La baza familiei lor stau credinţa în Dumnezeu, dragostea şi respectul reciproc. Această combinaţie a funcţionat perfect în cei 12 ani de căsnicie.

Au adus pe lume cinci copii. Ceea ce unora le-ar putea părea o nebunie totală, pentru familia Samoil a devenit mottoul vieţii. Povestesc cu atâta dragoste despre fiecare copil, încât te întrebi oare ce dimensiuni au inimile acestor părinţi? „Pe Alexia am născut-o acum 11 ani. Primul copil a adus cu sine primele experienţe, primele nopţi nedormite. Odată cu Alexia am crescut şi noi, am descoperit viaţa, plină de culori şi farmec, prin ochii ei. Peste trei ani, aşa cum ne-am planificat, pe lume a apărut Bianca, cea de-a doua prinţesă a familiei noastre. Eram la începuturi, cu doi copii mici, dar foarte fericiţi. Mai mult decât sigură că destinul şi-a spus cuvântul la capitolul maternitate, abia aşteptam să revin în rândurile angajaţilor Ministerului Afacerilor Interne. Dar s-a întâmplat că, la câteva luni după naştere, am rămas din nou însărcinată. A fost ceva neaşteptat care m-a derutat... Suntem două surori la părinţi, soţul are şi el un frate, de aceea, undeva în subconştient, modelul clasic al familiei era cea cu doi copii. Dar, pentru că suntem oameni cu frică de Dumnezeu, am păstrat sarcina şi la un an diferenţă de Bianca s-a născut cea de-a treia prinţesă a familiei noastre, Veronica. Sarcina cu Alex m-a făcut să intru în panică. Patru copii nu mai lăsau loc de glume. Atunci soţul m-a luat de mână şi am mers la duhovnicul nostru. Lui Dumnezeu nu-i poţi riposta nimic, aşa că pe 9 mai a venit pe lume moştenitorul familiei Samoil, Alex. Cea de-a cincea sarcină, şi ultima, m-a dat pe spate, la figurat vorbind. Dar a intervenit din nou soţul care mi-a spus pe un ton optimist că acolo unde cresc patru, va creşte şi al cincilea. Astfel, acum şapte luni s-a născut mezinul familiei noastre, Gabriel”, povesteşte emoţionată Antonina.   

Nu le-a fost frică să-şi asume responsabilitatea. Au ştiut că vor face faţă tuturor provocărilor, deoarece legământul „Împreună şi la bine şi la greu!” are greutate în familia Samoil. „Sunt un norocos”, spune Valentin. „ Sunt norocos că Dumnezeu mi-a dat o asemenea soţie. Ştiu cât de mult contează pentru Antonina să arate impecabil şi ştiu cât de mult luptă cu orice kilogram în plus, apărut după fiecare sarcină. Ştiu cât de important este să fie mereu coafată, îmbrăcată elegant şi cu manichiura făcută. Într-o familie cu cinci copii acest lucru devine, la un moment dat, aproape imposibil. De aceea, totdeauna rămân frapat de frumuseţea ei exterioară (de cea interioară nici nu mai vorbesc) şi mă minunez cum le reuşeşte pe toate. Şi asta în condiţiile în care ne creştem copilaşii fără a apela la serviciile unei bone, fiind ajutaţi doar de părinţi”, povesteşte soţul. Aceeaşi întrebare mi-am pus-o şi eu. Să arăţi întotdeauna perfect, indiferent de faptul cum a trecut noaptea, e dovada unei adevărate bravuri feminine. Răspunsul a fost mai simplu decât mă aşteptam. Antonina spune că secretul este să ai alături bărbatul care să te ajute în toate. Astfel, ceea ce pentru unele femei ar fi o dovadă de eroism, pentru Antonina a devenit o rutină, datorită lui Valentin. „Zilnic mă ridic din pat la ora 5 şi 40 de minute. Până se trezesc ceilalţi, am timp să pun la punct toate detaliile legate de propria toaletă – machiaj, coafură, etc. Valentin a omis să spună, din modestie probabil, că fără el nu m-aş descurca. Mă ajută şi faptul că avem o regulă pe care o respectăm cu stricteţe. Toate hăinuţele pentru a doua zi sunt pregătite de cu seară, iar dimineaţa nu ne rămâne decât să avem grijă ca toţi să-şi spele faţa şi dinţii, să aranjez părul fetelor mele, mai ales că două dintre ele au podoba capilară destul de lungă, după care ne aşezăm la masă pentru a lua micul dejun. Fetele se îmbracă singure, iar pe băieţi îi ajutăm noi. Ieşim zilnic din casă la ora şapte şi cinci minute, ca să reuşim să-i repartizăm pe toţi. Pe fete le lăsam la şcoală - Alexia merge în blocul din deal, iar Bianca şi Veronica rămân în blocul din vale. Pe Alex îl ducem la grădiniţă, iar de Gabi ne despărţim în casa părinţilor mei. Abia după asta ajungem şi noi la serviciu.”

Şi cariera e pentru ei… Sunt tineri, frumoşi şi ambiţioşi. Dacă pentru un bărbat o carieră în domeniul militar este mai uşor de realizat, atunci pentru o femeie lucrurile sunt cu totul altfel. „De când am cunoscut-o pe Antonina ştiu că îşi doreşte o carieră. Ea se visează prima femeie ministru al Afacerilor Interne din ţara noastră, dar pentru aceasta este nevoie de foarte multă muncă... Atunci când copiii noştri au venit pe lume unul câte unul, soţia mea a ştiut să aleagă ceea ce a fost prioritar. Cum poţi să nu iubeşti o astfel de femeie?”, se întreabă retoric Valentin. Pe bune. Antonina merită tot respectul. Pentru dârzenia ei, pentru dăruirea de sine şi pentru faptul că a reuşit să le îmbine armonios pe ambele... Când era însărcinată cu a treia fetiţă, Veronica a mers la serviciu până în ultima zi, iar două luni mai târziu a revenit la muncă. Şi aşa a fost mereu.

Nimic din ceea ce avem nu ar fi existat, dacă nu era soţul meu”, mă asigură Antonina. „Sunt o norocoasă pentru că Dumnezeu mi  l-a scos în cale anume mie. Puţini bărbaţi ar fi în stare să scrie versuri dedicate soţiei sale, care, ulterior, să fie puse pe note şi cântate de un vestit interpret de la noi. Poate e prea banal să spun că el a fost zidul după care m-am ascuns de vânt şi ploi, cel care mi-a oferit umărul când am vrut să plâng şi omul care mi-a şters lacrima, dar aşa este. Şi, desigur, nu aş fi fost eu astăzi cea care sunt dacă nu erau părinţii mei. Ei au făcut pentru noi mai mult decât pot. S-au depăşit pe sine prin grija pe care le-o poartă copiilor noştri, pentru că m-au înlocuit la propriu şi la figurat de fiecare dată când am revenit la serviciu şi am lăsat în grija lor bebeluşi de câteva luni. Chiar şi sintagma de mamă de succes, datorită căreia am intrat în acest clasament, le-o datorez lor. Mulţi mă întreabă cum fac faţă la atâtea provocări. Îmi este foarte uşor, pentru că toate sarcinile mele se împart la trei. Dacă nu erau soţul şi părinţii, aş fi fost văduvită de realizările pe care le am astăzi. Cel mai probabil aş fi fost o femeie casnică... Doar datorită lor m-am realizat ca fiică, mamă, soţie, gospodină şi, nu în ultimul rând, profesionist în domeniul în care activez. Am primit de la Dumnezeu tot ce mi-am dorit. Dacă ar fi să mai cer ceva, ar fi doar sănătate familiei şi părinţilor mei.”

Să creşti şi să educi cinci copii în condiţiile unei economii aflate în criză este un adevărat act de eroism. Care sunt cheltuielile lunare pentru întreţinerea lor? Bună întrebare, doar că fără răspuns. Spun senini că nu au calculat niciodată. La ce bun? Se descurcă din două salarii de angajaţi ai Ministerului Afacerilor Interne, plus sume de bani simbolice, ajutor din partea părinţilor. „Am adus pe lume aceşti copilaşi conştient şi nu am mizat pe ajutorul nimănui. La cumpărături aplicăm un calcul foarte simplu - „cinci plus doi”, indiferent câţi bani am în buzunar”, spune gospodina casei. Statul nu le-a acordat niciodată susţinere, iar ei nici nu au cerut. „Am fost chemaţi o singură dată la instituţiile responsabile pentru a ni se acorda un ajutor financiar, dar când au aflat că avem televizor, internet şi altele de genul acesta ni s-a spus că nu facem parte dintr-o familie social-vulnerabilă. Am acceptat scuzele lor. Este mai greu să acceptăm mentalitatea oamenilor care nu pot înţelege că atâţia copii pot creşte nu doar în familiile sărace. Mulţi se uită la noi ca la nişte oameni iraţionali, atunci când află cât de numeroasă este familia noastră. E adevărat că nu sunt toţi aşa. Am o satisfacţie deosebită când rude, prieteni sau chiar persoane necunoscute ne scriu pe reţelele de socializare, aşa cum ai făcut-o şi tu, şi ne întreabă cum ne descurcăm cu atâţia copii, ne cer sfatul sau ne povestesc, ulterior, că datorită imaginii noastre pozitive, în familia lor a apărut încă un copilaş.”

Serile în familia Samoil sunt pline de culoare. După o zi obositoare de muncă, soţii Samoil revin acasă pentru a începe a doua tură, cum le place lor să glumească. Să găseşti câteva minute pentru a pătrunde în universul fiecărui copil este dovada unei adevărate măiestrii părinteşti. Copiii vin cu emoţiile, problemele sau bucuriile lor, adunate peste zi, toate diferite. Cert este că în casa lor nu vei auzi niciodată gălăgie şi nu vei vedea dezordine. Educaţia părinţilor îşi spune cuvântul la acest capitol. „Alexia şi Bianca sunt eminente, iar Veronica nu vrea să rămână cu nimic în urma lor şi le calcă pe urme. Alex ne-a scutit de crizele specifice vârstei, iar Gabi e cuminţenia întruchipată. Deşi sunt extrem de diferiţi, ei se completează reciproc. Sunt asemeni unui mecanism care nu ar funcţiona dacă ar lipsi vreo piesă”, spune tatăl copiilor.   

Văzându-i atât de dedicaţi acestei cauze nobile i-am întrebat ce vor face atunci când copiii vor creşte şi îşi vor lua zborul din casa părintească. „Copiii sunt oglinda părinţilor. Dacă este adevărat, atunci, cu siguranţă, nu ne vom plictisi. Zilele trecute Alexia m-a întrebat cum ar fi dacă toţi cinci ar aduce pe lume câte cinci copii. Când am calculat, am ajuns la concluzia că vom fi bunicii a 25 de nepoţi. Oare înconjuraţi de 25 de nepoţi vom mai avea timp de plictiseală? 

Această familie frumoasă, care nu poate lăsa indiferent pe nimeni, este un exemplu elocvent că cea mai mare avere a omului sunt COPIII... 

Text: Daniela borodachi

Articolul a fost publicat în revista "Mame de succes", nr. 1 (3) din 2014

Share:

Articole recomandate