8 lucruri pe care trebuie să le știi dacă urmează să naști prin cezariană
- 2020-06-17
- 134360
Cu sau fără indicașii medicale, în ultima perioadă nașterea prin cezariană a luat amploare. Și din acest motiv am pregătit o listă din 8 lucruri pe care o femeie trebuie să le știe dacă urmează să nască prin cezariană.
1. Este posibil să simți că-ți este frig. Este destul de comun ca femeile care nasc prin cezariană să aibă senzația de frig. Și asta după ce se face epidurala. Mamele cred că este din cauza temperaturii mai scăzute din sala de operație, dar de fapt este un efect al medicamentului injectat.
2. S-ar putea să tremuri. În afară de senzația de frig pe care o simți, unele femei se confruntă și cu un tremurat pe care nu îl pot controla. Unora le afecteză tot corpul, iar altora doar picioarele. În orice caz, medicii spun că sunt reacții foarte normale și nu ar trebui să fie un motiv de îngrijorare.
3. În timpul nașterii vei simți mișcari de „smuls și tras”. Datorită anesteziei, nu vei avea dureri atunci când medicii te vor deschide. Dar, nu te mira dacă simți niște mișcări ușor forțate. Se întâmplă deoarece echipa medicala scoate copilul din burtă.
4. Vaginul va fi în continuare „implicat”. Chiar dacă bebelușul nu a ieșit prin vagin (așa cum se întâmplă la nașterea naturală), asistentele vor mai face o spălare pentru a clăti și a curăța orice urmă de sânge care s-a scurs după operația de cezariană.
5. Vei avea o sângerare vaginală. Nu îți va curge la fel de mult sânge ca la nașterea naturală. Sângerarea poate dura până la câteva săptămâni. Ai grijă dacă ai sângerare excesivă, pentru că acest lucru nu este normal. Spune-i imediat medicului tău dacă se întâmplă asta.
6. Te vei chinui când vei tuși, vei strănuta sau vei râde. Desigur, pentru că tocmai ai suferit o intervenție chirurgicală majoră. Și este imposibil să nu-ți vină să tușești, să strănuți sau să râzi. Medicii recomandă să ții o pernă pe incizie în astfel de momente. Este un truc destul de eficient pentru minimizarea durerii, cel puțin imediat după naștere și în următoarele câteva săptămâni.
7. Este posibil să fii nevoită să iei laxative. Cu o rană proaspătă și cu dureri, nu este recomandat să folosești mușchii abdominali, împingând cu forță pentru a avea scaun. Tabletele speciale pentru astfel de situații te vor ajuta în acest sens. Aportul mare de apă și unele mișcări ușoare, cum ar fi mersul pe jos, va ajuta sistemul să revină la normal cât mai repede.
8. Rana se poate vindeca repede cu o ingrijire corespunzătoare postpartum a operației (cu excepția oricăror afecțiuni precum diabetul), ar trebui să se vindece frumos - în interior și în exterior - în termen de trei luni. Dacă apar simptome precum febra, roșeață sau umflătură în jurul inciziei, este obligatoriu să-ți consulți imediat medicul, pentru că ar putea fi vorba de o infecție.
Sursa: copilul.ro