Jurnalista Irina Mușuc: Olanda mi-a oferit cea mai uimitoare experiență de naștere

Continuând seria de articole legate de nașterea conaționalelor noastre în afara hotarelor Moldovei, am cunoscut frumoasa poveste a jurnalistei Irina Mușuc, emigrată acum câțiva ani împreună cu familia în Olanda. Mamă a doi băieți de 15 și 11 ani, acum câteva săptămâni Irina a adus pe lume o fetiță adorabilă pe nume Marta Elisa. Întrucât sistemul medical olandez este diferit de cel moldovenesc, am ținut neapărat să aflăm frumoasa experiență prin care a trecut Irina Mușuc în timpul sarcinii și nașterii, dar și despre particularitățile sistemului medical olandez.   

Sarcina. Nici o clipă nu m-am îndoit de faptul că cea de-a treia mea sarcină va și una cu totul specială. Ultima dată am fost în această postură acum 11 ani. Eram în Moldova, aveam o toxicoză teribilă și așteptam un băiețel. Sarcina de acum a fost de la bun început o mare surpriză, nu mi-a creat nici un disconfort, așteptam o fetiță, iar evenimentele se desfășoară în Olanda.

Voi începe cu aceea că aici nimeni nu m-a numit viitoare mamă bătrână, deși am 38 de ani. Mai mult chiar, acum doi ani când am mers să fac o consultație medicală pe motiv că sarcina nu venea și gata, întrebată fiind ce vârstă am, medicul a zâmbit: “36 de ani? păi sunteți încă destul de tânără. Multe femei la vârsta asta încep să planifice sarcina cu primul lor copil. Nu disperați. Mai așteptați un an, și dacă nici atunci nu veți rămâne însărcinată, atunci veniți la un nou consult medical”. Într-adevăr, în Olanda sarcinile târzii sunt un lucru normal. Nu o dată s-a întâmplat ca venind la școală după copii să cred că colegii lor de clasă erau luați acasă de bunei, ca de fapt să aflu că erau părinții lor.  

Sarcina nu a venit nici în anul următor. Au urmat trei fertilizări eșuate, care m-au făcut să renunț, să-mi găsesc un loc de muncă, iar o lună mai târziu să aflu că voi fi din nou mamă. Când am sunat la clinica prenatală, mi s-a spus că pot face o programare oricând doresc, menționând că nu există o perioadă anume până când trebuie să mă înregistrez. Doar eu decid când vin, și nimeni nu îmi va repoșa dacă primul meu consult medical va fi la un termen destul de avansat. Medicul obstetrician mi-a dat îndreptări la un test de sânge, o listă de site-uri olandeze despre sarcină, adresa și agenda grupurilor pentru gravide, mi-a urat succes și mi-a spus că ne vom revedea abia în luna a opta de sarcină.

Se pare că de curând în Olanda a fost introdusă o nouă modalitate de monitorizare a sarcinii. Nu este nevoie să mergi în fiecare lună la ginecolog, să stai ore întregi la coadă și să faci o grămadă de teste. Această nouă abordare se numește “Centering pregnancy”. O dată pe lună un grup din șapte – opt femei, cu aproximativ același termen de gestație, se adună împreună pentru câteva ore. Acolo sunt așteptate de doi obstetricieni care cântăresc fiecare gravidă în parte, îi verifică tensiunea, ascultă bătăile inimii fătului, verifică starea generală a mamei și a copilui, după care încep o conversație interactivă pe un anumit subiect.

La prima întâlnire am vorbit despre nutriție și starea fizică în timpul sarcinii, la a doua – despre pregătirea pentru maternitate, despre valorile parentale și familiale. Alte sesiuni au fost dedicate alaptării, contracepției postpartum, metodelor de obstetrică, anesteziei în timpul nașterii etc. Toate cursurile au fost ținute într-o atmosferă foarte veselă, iar fiecare întrebare discutată cu argumente pro și contra.

Una dintre ultimele întâlniri a fost deosebit de plină de viață. Toate am venit însoțite de parteneri și am discutat despre etapele nașterii, fiind ajutați de mijloace vizuale și comentarii amuzante, uneori ridicole din partea bărbaților. Bărbații au rămas stupefiați la vederea placentei pe care au numit-o "meduză sângerândă" și căreia încercau să îi găsească o atribuire. Femeile sunt cu mult mai pregătite. Multe își păstrează placenta lor pe care o congelează sau o utilizează în scopuri cosmetice.

Este adevărat că această metodă de monitorizare a sarcinii are și un aspect negativ, după părerea mea. Pe parcursul celor nouă luni am făcut doar de două ori teste de sânge: prima dată a fost o analiză mai detaliată, iar a doua oara am testat nivelul hemoglobinei și factorul Rh. Nu am făcut proba de urină și nici alte teste suplimentare. Deși m-am simți foarte bine pe tot parcursul sarcinii oricum eram un pic alarmată, la acest capitol.

Am făcut doar trei ecografii - la începutul sarcinii, la 20 de săptămâni și la 30 de săptămâni. La termenul de 20 de săptămâni se face screening-ul prenatal detaliat, care durează aproximativ o oră, cu scopul excluderi malformațiilor.

Nașterea. În Olanda, fiecare femeie are libertatea de a alege cum naște: la domiciliu sau în spital, cu un obstetrician în prealabil pregătit și cu un plan de naștere. Planul meu a fost destul de simplu: am vrut să nasc natural în spital, într-o cameră cu o baie, fără anestezie epidurală sau oricare analgezice, soțul va tăia cordonul ombilical, voi pune copilul imediat la sân și nu mă voi despărți de el nici o secundă.

Nu am știut până în ultima clipă cine exact îmi va primi nașterea. De obicei, este moașa care este de gardă în acea zi. Când s-au început contracțiile am sunat la clinică și la celalalt capăt al receptorului mi-a răsuns Lea. Avea o engleză perfectă și o voce liniștită, ceea ce m-a calmat imediat.

Aveam contracții la interval de 10 - 15 minute, iar ceasul arăta ora 23.00, așa că Lea mi-a recomandat să merg la culcare și să mai dorm câteva ore. Dar, s-o sun când acestea vor apărea o data la cinci – șase minute și ea va veni imediat. I-am urmat sfatul, iar peste patru ore când am sunt-o din nou, Lea a venit. Moașa s-a dovedit a fi o olandeză de circa 60 de ani, cu o experiență de 30 de ani în domeniul obstetricii, fapt ce m-a calmat definitiv. După ce m-a examinat, moașa mi-a spus că deschiderea nu e mare de aceea putem să mai stăm un pic acasă. Mi-a sugerat să fac o baie, și eu i-am ascultat sfatul, fapt ce mi-a permis să mă relaxez. Văzând că mă simt bine în apă, Lea a sunat la maternitate și a rezervat salonul de naștere cu baie. Spre fericirea mea, acesta s-a dovedit a fi liber.

La spital am ajuns la ora 10.00 dimineața. Eu, soțul meu și moașa. Apropo, la maternitate am adus cu sine hainele în care voi naște, haine și scaun auto pentru nou născut.

Nașterea în apă a fost cea mai uimitoare experiență. Fără nici o intervenție medicală, fără nici o tăietură. Moașa doar a prins copilul în apă, repede i-a scos cordonul ombilical din jurul gâtului și mi l-a pus pe piept. Am continuat să stau în apa caldă având copilul la piept, cu lacrimi de bucurie în ochi, în timp ce asistenta medicală îl clătea cu apă călduță.

Soțul Marco a stat lângă mine tot timpul, chiar și în cele mai jenante momente ale travaliului, făcându-mi masaj și spunându-mi cuvinte încurajatoare. A fost un adevărat model de calm și răbdare, chiar dacă a văzut toate etapele nașterii până la apariția copilului și desigur a tăiat cordonul ombilical. Cum mi-am dat seama că Marco este gata să asiste la naștere? Desigur am discutat anterior foarte mult despre asta, am privit câteva video-uri și am citit articole. A confirmat că va rezista, declarând că cel mai important lucru pentru un soț în momentul nașterii soției este să nu intre în panică.

Întrucât nașterea a decurs bine, fără complicații, peste două ore am fost trimiși cu bebelușul acasă. Sinceră să fiu, la început am avut dubii, pentru că nu știam dacă o femeie care a născut doar câteva ore în urmă e în stare să meargă acasă. Dar m-am înșelat. Mai mult chiar, am putut ajunge la mașină fără a avea nevoie de căruciorul cu rotile.

Deci, în Olanda lăuzele nu stau internate în maternitate timp de 3 – 4 zile ca în Moldova, ci merg acasă în aceeași zi, iar grija pentru mamă și nou-născut o ia asupra sa o soră medicală care în olandeză se numește kraamzorg. Aceasta, timp de opt zile consecutiv, vine acasă unde petrece mai multe ore. După ce îi verifică pe amândoi, face recomandări legate de îngrijirea copilului, alăptarea lui etc. Și asta nu e tot! Kraamzorg poate face ordine în toată casă, poate găti cina, poate sta cu copiii mai mari, îi poate aduce de la școală sau grădiniță, poate merge la cumpărături etc. Toate acestea îi permit mamei să se relaxeze și să aibă grijă de nou-născut.

Dacă sincer, inițial nu doream să mă folosesc de serviciile altcuiva, mai ales că prezența străinilor în casă mă face să mă simt inconfortabil. Am un soț, doi copii adulți, experiență de mamă, deci mă pot descurca singură. Dar la cursurile pentru femei însărcinate am aflat multe despre funcția acestor kraamzorga, așa că m-am răzgândit. Inițial am decis să-i cer ajutorul minim de trei ore pe zi, ca să extind aflarea dumneai pentru câteva ore, dacă este necesar.

Și iată că a doua zi după naștere, m-a vizitat o femeie foarte plăcută de 50 de ani, cu ochi blânzi și voce moale. Văzându-mi epuizarea după două nopți nedormite, mi-a făcut un masaj la picioare, și eu am adormit ca un copil. Pe kraamzorg a noastră o cheamă Ruth, este originară din Surinam, are trei copii. Ea însăși provine dintr-o familie cu 12 copii. Ruth s-a dovedit a fi o masoare profesionistă, și un consultant excelent în ale alăptatului.

În ciuda faptului că am devenit mamă pentru a treia oară, am învățat multe de la ea și dacă s-ar întâmpla să mai avem un copil, cred că aș cere ca kraamzorg să fie anume Ruth. Timp de opt zile am devenit bune prietene și am descoperit că avem o sumedenie de lucruri în comun.

Și acum despre placentă. În Olanda lăuza poate lua placenta și face cu ea tot ce dorește. Eu am luat legătura cu un specialist în domeniu și am comandat încapsularea ei într-o tinctură, nu înainte de a plasa placenta imediat după naștere în frigider. Au fost preparate patru capsule. La fel au fost prelevate celule stem din cordonul ombilical, foarte utile în tratarea a diferite afecțiuni ale copilului.

Astăzi, uitându-mă la fiica mult așteptată, îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru acest miracol și cred că nu există o mai mare binecuvântare în această lume decât să fie mamă! Această bucată de fericire a devenit noul meu univers, sensul existenței și răspunsul la rugăciunile noastre, iar experiența nașterii în Olanda a contribuit mult la asta.

Foto: arhiva personală