Odoraș.

Odoraș.

Sensimyl

Destăinuirea unei mame: Am ales de două ori cezariana. Nu regret nimic și nu mă simt mai puțin mamă!

Destăinuirea unei mame: Am ales de două ori cezariana. Nu regret nimic și nu mă simt mai puțin mamă!

Nicoleta are două povești de naștere - experiențe pozitive, care au lăsat-o pe mămică cu amintiri frumoase din maternitate. Redăm cele două povești, așa cum au fost scrise de ea și publicate pe totuldespremame.ro

„Am avut nu doar nu una, ci două nașteri la stat. Însă poveștile mele nu sunt triste, cu depresii sau personal medical rece, ci dimpotrivă. Am născut la maternitatea spitalului din Medgidia (România), o maternitate curată, dotată cu tot ce trebuie și cu personal atent la nevoile mamelor.

Nu am absolut nimic de reproșat. Atât la băiețel, cât și la fetiță, am avut experiențe pozitive. Am ales nașteri prin cezariană, deși domnul Cocoș, șeful secției, un om și un doctor de nota 10, mi-a explicat pe îndelete avantajele și dezavantajele ambelor ipostaze. Așa am ales pentru mine, după ce am cercetat mai profund și nu regret niciun minut, nici nu mă simt mai puțin mamă.

La prima naștere, cezariana a fost la rece. S-a întâmplat la data stabilită. Soțul a avut voie să stea pe lângă mine, iar apoi, pe rând, toți cei din familie. Personalul medical și-a făcut treaba, așa cum era normal, plus câte o vorbă bună și o încurajare. La a doua naștere, însă, fetița nu a vrut să aștepte data stabilită și am ajuns de urgență la spital. Au fost dureri cumplite, însă doctorul meu nu m-a lăsat deloc să aștept. A ajuns imediat.

Chiar și domnul doctor de gardă m-a încurajat și a avut grijă să fiu ok și eu și fetița până să intru în operație. Doamna doctor anestezist, o profesionistă. Deși aveam dureri și contracții, nu s-a enervat și a avut răbdare până când a putut să facă rahianestezia. A fost foarte înțelegătoare.

Operația a decurs fără probleme, iar apoi am fost dusă la ATI, unde am stat fără bebe, pentru că așa era protocolul. Asistentele au venit mereu, mi-au dat calmante, am fost spălată și schimbată. Doctorul m-a vizitat, de asemenea, în toate zilele cât am stat în spital. Și neonatoloaga, doamna Oprea, la fel. Doamnele de la neonatologie sunt niște profesioniste și au avut grijă de bebeluș.

Deși știam cu ce se mănâncă, tot m-au mai sfătuit și mi-au răspuns calme la toate întrebările. Nu au oferit lapte praf copilului, așa cum le-am rugat, astfel că acesta a luat sânul din primul moment când ne-am cunoscut. Doamna asistentă șefă – profi. Nu am nimic de reproșat. Nimeni nu m-a făcut să simt că trebuie să dau ceva, nu m-au stresat cu alăptatul și au fost înțelegători. Experiențele mele au fost la superlativ. Ne-am externat fără depresie și sănătoși”.

Sursa: totuldespremame.ro

Share:

Articole recomandate