Nașterea în Austria: Medicul care-ți urmărește sarcina nu are nimic cu nașterea, iar la maternitate totul e de nota 10

Îi zice Alina. A devenit mamă de curând și a decis să-și împărtășească experiența cu mii de mămici dintr-un grup tematic pe Facebook. Fiindcă ne-a părut foarte interesantă experiența Alinei de a naște primul copil în Austria i-am cerut acordul să-i publicăm istoria și pe odoras.md ca toți cititorii noștri să o afle. În continuare vedeți descrierea chiar din spusele Alinei, iar la final ea vine cu câteva sfaturi pentru femeile ce urmează să nască prima dată.

Aș vrea să vă descriu și eu experiența primei mele nașteri, venirea pe lume a îngerașului meu Andreea. Locuiesc în Austria, Linz, și aici am și născut. Pe parcursul sarcinii am fost la un ginecolog în Linz, primul pe care l-am găsit disponibil pe când aveam vreo 5-6 zile de sarcină bănuită. Făcând un sport ce îmi punea în pericol posibila sarcină, voiam musai să îmi confirme dacă chiar este adevărat ceea ce eu simt. Menstruația mi-a întarziat vreo 2 zile, dar la mine era normal, doar că de data asta mă simțeam eu diferit. Zis și făcut. Bineînțeles că la ecograf nu a văzut nimic, așa că analizele de sânge și un test profi de-a lui au confirmat fericirea mea. În sarcină mi s-au făcut la cabinetul lui la fiecare control analize de urină, sânge, cea de glicemie, 3 ori toxoplasmoza, și bătăile cordului fetal. În săptămâna 38 a fost ultimul control la ginecolog. Aici ginecologul nu are nici o treabă cu nașterea ta. După săptămâna 38 mergi la spital să te înregistrezi și de acolo mai ai 2 controale la ei. Dacă le apuci.

Fiind 4 spitale posibile unde să naști în Linz, eu am ales Frauenklinl AKH, dar puteam să merg oriunde când venea momentul. În 28 martie (s39 cu 3), dimineața pe la 8 m-am trezit să beau cafeaua după o noapte cu dureri de menstruație mai accentuate. Stând liniștită la masă și la povești cu soacra care era la mine (ea fiind asistent medical) pe la 10 și 5 minute mă fulgeră o durere așa ca niciodată. Mi-am dat seama că nu e la fel ca și celelalte fulgere vaginale ce le-am mai avut. Îi zic soacrei și ea a propus să urmărim pe ceas cam cum sunt de dese. La 10 și 10 altul, erau de intensitate destul de mic și durau doar câteva secunde. Ea văzând multe travalii, dar la mine fiind primul, eu fiindu-i și noră, era puțin confunză pentru că nu știe cât îs eu de rezistentă la durere. Mă întreba mereu cam cât de rău doare, iar eu ziceam că e ok. Fiind la 30 km de Linz, soțul la muncă în ziua aia, l-am sunat pe cumnat să vină după noi să mergem totuși până la spital să vedem cam care e situația. Am făcut un duș și l-am așteptat pe cumnat. Fulgerele erau cam din 2-3 minute și deja durau cam 1-2 minute. Eu făceam genoflexiuni crăcănate în durere.

Ajunsă la spital pe la 15.30, mă pune moașa la BCF, mă pune să mă dezbrac să mă controleze, dilatație 1 cm. O serie de analize, un ecograf făcut de medic, îmi spune că deseară sau la noapte nasc. Mă întreabă moașa (văzînd distanța dintre adresa mea și spital) dacă am venit pregatită și ce doresc să fac, rămân aici, facem o baie caldă ca să mă ajute sau mergem pe scări.  Însă eu am preferat să mergem acasă la cumnata mea, care stătea la 10 minute distanță de spital. Ajunsă la cumnată am urcat până la etajul 5 pe scări cu toate că era lift. Durerile deja erau cam la intesitatea asta: dacă vorbea cineva îmi venea să vomit când eram in durere. Am dat drumul la apa fierbinte, am intrat în cadă, cred că am stat vreo 15-20 de minute și deja poziția întinsă nu mai era deloc confortabilă. Am ieșit, greu și încet am reușit să-mi ridic picioarele pentru a lua pantalonii pe mine, eram în faza în care 1-2 minute era liniște 4-5 minute - durere. M-am plimbat, am încercat să dorm puâțin... La 19.40 am hotărît că e timpul să mă întorc la spital. Coborârea mi-a luat vreo 20 de minute pe scări.

Ajunsă la spital cu soțul, soacra și cumnata, mă vede moașa, mă bagă direct în camera mea de naștere. Am ales să stea cu mine soacra pentru că soțului i-a fost prea milă să mă vadă în dureri și așa am simțit că e mai bine. Ea nu a zis absolut nimic, doar întreba cât de tare doare, eu făceam doar semn, cu apele șiroaie pe frunte, ea tacea și îmi respecta durerea. Camera mea... o cameră foarte primitoare, un pat normal de spital, 2 scaune, o canapea de piele, un dulap pe care era pregatită tăviâța pentru cordon, cântar, chestii pentru bebe. M-a schimbat moașa în halat, chiloți de unică folosință, m-a conectat la BCF și Dumnezeu cu mila.

La ora 20.20 mă controleazaă iarăși, 3 cm dilatație. Mă întreabă dacă vreau să-mi pregătească o cadă cu apă fierbinte și uleiuri ca să mă ajute, am zis nu, căci am făcut deja baie. La 21.15 (aveam un ceas pe perete mare) după multe "vai...doamne..." singurele mele plânsături) fără urlat, căci știam că nu ajută, îi spun soacrei că simt că vreau tare la WC (nu mi-au făcut clismă). Aveam baie în camera mea. Merg la WC, senzația mea era de fapt dopul și apa care urma să se rupă. Pierd dopul și vreau să mă reîntorc pe pat, care se afla la distanța de 1,5 m maximum de ușa de la baie. Mi-a luat cam 30 de minute (râde) să ajung pe pat.

Când a venit prima dorință de a împinge nu puteam controla. Soacra mă avertiza să nu împing căci mă voi rupe foarte tare. A fost frustrant să nu pot controla. Oricât respiram și inspiram, unele senzații nu le puteam controla și impingeam în aceași poziție, stânga pe o parte, cu picioarele lipite, în nici un caz poziția de consult ginecologic. La 22.05 vine moașa și îmi spune: „Când îți vine iarăși durerea spune-mi, îți ridici piciorul drept cu mâna și eu te controlez”. Mă gândeam, de unde Doamne putere să-mi ridic piciorul. Am reușit totuși și la concult mi-a zis că am dilatație de 8 cm. Habar nu am cum a trecut timpul de la 22.05 la 22.45 când mi-am ținut pentru prima dată puiul în brațe: 50 cm, 3100 kg, nota 10, 10, 10.

O întreb pe moașă dacă m-am rupt după ce m-a spălat și ea zice, vreo 3 copci, dar vine medicul și vedem. Pe când mă pune în sfârșit poziția ginecolog vine medicul, când se uită se sperie. Eu simțeam arsuri spre labii și clitoris în timp ce împingeam.

Am zis că mor de foame și moașa mi-a adus de la cantină un croisant cu sare și o salată. Soțul a ajuns fulger și el la spital, eu țineam bebelina la sân, soțul îmi dădea croisant, iar medicul tot cosea - vreo 40 de minute.

După 2 ore și eu și bebe am fost mutate în salon. Aici nu a primit nici un vaccin, doar vitamina K, vaccinarea începe la 3 luni. Singurul „vaccin" mai devreme este la 8 săptămâni, rotavirus și se dă sub formă de siropel. Băiță i-au făcut doar a doua zi de viață, ei spun că brânzica aceea de pe copii îi ajută foarte mult la PH și e bine să fie lăsată așa 2 zile. Tot ei mi-au zis că bebe nu are nevoie de nici un produs de curățare până la 6 luni, că dacă vreau ceva în apă neapărat să pun, atunci doar lapte matern, și tot ei au zis că e suficientă băiță de 2 ori pe săptămână, fundulețul poate fi spălat la robinet de fiecare dată sau la nevoie, gâtul și fața la fel.

Cu toate că doar după 2 zile au facut analizele și am primit proasta veste că nu plecăm acasă pentru că Andreea avea o infecție și a necesitat antibiotic 5 zile, experiența din spital a fost minunată. Personal impecabil, doar cu Dvs. îmi vorbeau de la medic la femeie de serviciu, eu mi-am pus de acasă doar perie de dinți, pastă, pieptene, gel de duș. Aveam în dulapul meu notat cu bulină verde, prosoape din bumbac, halate, chiloți de unică folosință la discreție. La fel și la toaletă bulina verde cu absorbantele mele, în salon fiind 3 femeie fiecare avea o culoare. Andreea mea avea și ea dulapul ei cu prosopele, body-uri, hăinuțe, creme, pampersuri.

Prima dimineață a venit o doamnă de la cantină să-mi aleg meniul pe perioada în care stau în spital. (Păcat că nu am fotografiat toate mesele) O doamnă fotograf ne-a anunțat că vom avea ședință foto cu 2 poze gratuite și că va fi pusă pe site-ul spitalului cu nou-născuți. Pe hol aveam termosuri și pliculețe de ceai la discreție, inclusiv pentru lactație.

Din primele luni de sarcină am intrat în diferite grupuri de mămici. Am văzut atâtea experiențe urâte încât eram puțin panicată de momentul nașterii. Andreea mea a stat non-stop cu mine, am dormit împreuna, au fost cele mai minunate 6 zile din viața mea, un început atât de perfect, o iubire pe care nu credeam că o să pot să simt vreodată și, în același timp, o frică imensă ca nu cumva să pățească vreodată ceva puiul meu.

Cu toate că aici medicul ginecolog care îți asistă sarcina nu are nici o treabă cu nașterea, fiecare medic care a venit să se prezinte pe schimbul lui, asistenta, personalul de îngrijire sau curățenie, au fost de nota 10.

Cu alăptarea a fost greu și frustrant la început pentru că mie încă nu mi se pornise și bebelina mea voia să pape, însă eu am rămas mereu calmă și încercam să mă amuz de situație. După ce a pornit colostru și câte 30 de minute de chinuială să atașez bebica la titi, devenea totul minunat.

Aș vrea să sfătuiesc toate mamele și viitoarele mămici să rămâneți mereu cât mai calme și pozitive. Să faceți ce și cum simțiți voi mai bine în ceea ce vă privește pe voi ca mami și puii voștri. Fiecare stare e transmisă și copilului. Nu vă pierdeți cu firea, nu cedați și atașarea va fi așa ușoară ca veți putea alăpta în orice poziție.

M-a binecuvantat Dumnezeu cu un copil foarte cuminte, calm, care noapteamă trezește prin foituri, o schimb dacă e nevoie, titi și somn mai departe. O dată sau de 2 ori pe noapte.

Nu urlați la naștere, căci veți pierde puterea de care aveți nevoie când trebuie să împingeți, chiar se poate și fără urlete. Am rămas cu vreo 30 de copci, dar în 2 luni au reușit să cadă toate firele. Mi-aș dori din suflet ca fiecare femeie să aibă parte de un travaliu, o naștere și de un respect în spital la fel cum am avut eu. De condiții nici nu mai zic.

Sarcină ușoară viitoarelor mamici, multă sănătate tuturor bebelusilor și părinților.

Foto: arhiva personală