Odoraș.

Odoraș.

Sensimyl

Cele mai ciudate obiceiuri înainte de naștere, pentru mămicile din întreaga lume

Cele mai ciudate obiceiuri înainte de naștere, pentru mămicile din întreaga lume

Există o mulțime de zicale și mituri, în ceea ce privește femeile însărcinate. Una dintre ele ar fi că, dacă viitoarea mămică nu-și satisface pofta de mâncare și se zgârâie din greșeală, copilul se va naște cu un semn pe corp în forma mâncării la care a poftit mama lui.

În multe culturi există numeroase restricții alimentare pentru femeile însărcinate. Deși toate aceste teorii pot fi amuzante, pentru proaspetele mămici pot fi destul de confuze.

Filipine: Gravidele mănâncă un ou crud chiar înainte de a naște

Femeilor însărcinate din Filipine care intră în travaliu li se recomandă să mănânce un ou crud, pentru că ajută la lubrifierea canalului de naștere. Se crede că acest lucru facilitează împingerea bebelușului și nașterea lui.

Mexic: Evitarea consumului de ouă

Există o veche credință în Mexic care spune că, dacă mănânci ouă înainte de naștere, bebelușul ar putea mirosi urât.

China: Mămicile nu se mângâie pe burtă

Să-ți mângâi burtica este un lucru firesc, însă în China femeile ar trebui să se abțină de la acest gest simplu. Se crede că acest lucru face bebelușul să devină răsfățat și agitat după naștere.

India: Purtarea brățărilor

În unele părți ale Indiei, are loc o ceremonie numită valaikaapu pentru a sărbători femeia însărcinată în a șaptea lună de sarcină. Viitoarea mămică este împodobită cu brățări pe ambele mâini, în număr impar. Credința este că sunetul puternic al brățării va induce simțurile și activitatea creierului copilului.

Turcia: Evitarea consumului de pește sau înghețată

Unele femei din grupurile culturale din Turcia sunt avertizate împotriva consumului de pește, în timpul sarcinii, pentru a împiedica nașterea copilului cu gura ca de pește. De asemenea, se spune că înghețata poate provoca o gaură în capul bebelușului.

Japonia: Peștele crud face parte dintr-o dietă sănătoasă

În timp ce medicii din SUA le spun femeilor însărcinate să se ferească de peștele crud pentru că poate adăposti bacterii, japonezii îl încurajează. Este considerat a fi o parte sănătoasă a unei diete de sarcină.

Cultura latină: Purtarea de metal în timpul unei eclipse de lună

În timpul aztecilor se credea că o eclipsă ar fi o mușcătură pe fața lunii, așa că, dacă o femeie însărcinată ar urmări-o, bebelușul ei ar avea buza despicată. Pentru protecție, ea trebuia să poarte ceva metalic, cum ar fi un ac de siguranță, pe lenjeria intimă.

Bulgaria: Evitarea consumului de carne de iepure sau pește

Carnea de iepure este interzisă, deoarece se crede că, dacă o mamă însărcinată o mănâncă, copilul va dormi cu ochii deschiși. Și dacă o femeie însărcinată mănâncă pește, copilul va sforăi.

China: Femeile însărcinate dorm cu un cuțit sub pat

Femeile din China dorm cu un cuțit sub pat pentru a speria spiritele rele.

Cultura evreiască: părinții nu acceptă cadouri înainte de nașterea bebelușului

Deși nu există nicio lege în acest sens, viitoarele mame sunt sfătuite să nu organizeze babyshower sau să accepte cadouri înainte ca bebelușul să se nască. Se crede că sărbătorirea unui copil înainte de a se naște va atrage spirite rele și va duce la ghinion pentru copil.

Thailanda: femeile însărcinate nu merg la înmormântări

Unele culturi cred că femeile însărcinate nu ar trebui să participe la înmormântări. De exemplu, există o credință în Thailanda care spune că dacă o femeie însărcinată participă la înmormântare, bebelușul ei va fi bântuit de spiritul persoanei moarte.

Sursa: suntmamica.ro

Share:

Articole recomandate