Odoraș.

Odoraș.

Sensimyl

Efectele benefice ale ghimbirului asupra sexului și sarcinii

Efectele benefice ale ghimbirului asupra sexului și sarcinii

De-a lungul anilor, ghimbirul a fost folosit pentru tratarea stărilor de greaţă, indigestiei sau diaree, fiind consumat sub diferite forme, fie în ceai, fie alături de alte alimente. Este o sursă bogată în vitamine şi minerale esenţiale pentru sănătatea corpului şi, pe lângă potenţialul de a preveni cancerul colorectal, bolile de inimă şi diabetul, ghimbirul joacă un rol important şi în asigurarea unei vieţi sexuale sănătoase, dar și a unei sarcini fără probleme.

Ghimbirul îmbunătăţeşte circulaţia sângelui. Kathi Keville şi Peter Korn, autorii cărţii „Herbs for Health and Healing”, susţin că circulaţia proastă a sângelui poate cauza impotenţă în rândul bărbaţilor din cauza vaselor de sânge care pur şi simplu nu reuşesc să se umple şi să se extindă.

Ghimbirul mai este de cele mai multe ori folosit pentru eliminarea stărilor de greaţă şi vomă, iar în timpul sarcinii poate fi un ajutor la îndemână. O linguriţă de ghimbir măcinat consumat de trei ori pe zi te poate ajuta să scapi de stările neplăcute.

 

Sursa: doctorulzilei.ro; islam.ru

Share:

Articole recomandate