Autoreglare, planificare, capacitatea de a spune „nu” – și încă patru abilități.
În fiecare zi, școlarul trebuie să se înțeleagă cu alți oameni, să ceară ajutor, să-și împartă timpul, să facă față eșecurilor și să ia decizii. Ce abilități, care depășesc cadrul programei școlare, ar trebui dezvoltate la copil și cum influențează ele capacitatea de a învăța.
Despre ce abilități este vorba?
Există o noțiune numită soft skills – abilități „blânde” (moi). Ele influențează direct măsura în care copilul este capabil să învețe de sine stătător și să facă față sarcinilor școlare. Asemenea abilități nu se formează prin discursuri de genul „fii mai responsabil” sau „învață să comunici”. Ele trebuie exersate în situații concrete.
1. Autoreglarea
Copilul trebuie să facă lucruri pe care nu le dorește întotdeauna: temele în loc de joacă, să-și aștepte rândul sau să nu renunțe la o sarcină dificilă după prima greșeală. Iar aceasta este o abilitate importantă pentru însăși capacitatea de a învăța.
Autoreglarea ajută la gestionarea comportamentului, a atenției și a emoțiilor. Ea poate fi dezvoltată prin sarcini mici, independente. De exemplu, în loc să-i amintești la fiecare cinci minute de temele pentru acasă, puteți stabili o înțelegere: copilul își alege singur ora de începere și anunță când se apucă de lucru.
Dacă înțelegerea nu a fost respectată, în loc de o lungă morală este mai bine să discutați motivul: „Ce te-a împiedicat să începi la timp?”. Astfel, copilul învață să-și analizeze propriul comportament.
2. Capacitatea de a spune „nu”
Școlarul se confruntă permanent cu propunerile colegilor: „Hai să lipsim de la oră”, „Dă-mi să copiez”, „Hai să-i ascundem ghiozdanul”.
Nu este suficient ca el să știe că unele fapte sunt greșite. Trebuie să fie capabil să refuze, chiar dacă prietenii insistă.
Acest lucru poate fi exersat acasă, sub formă de scenete scurte: părintele propune o situație, iar copilul inventează mai multe variante de răspuns. De exemplu: „Dă-mi să copiez la lucrarea de control”. Variantă de răspuns: „Nu-ți dau, dar pot să-ți explic cum se rezolvă problema după oră”. Astfel, copilul primește un instrument de comportament gata de utilizat, nu o cerință abstractă de tipul „nu te lăsa influențat”.
3. Capacitatea de a negocia
Conflictele apar chiar și între prietenii apropiați. Unul vrea să joace fotbal, altul – un joc pe calculator. Un copil consideră că a făcut cea mai mare parte dintr-un proiect de grup, iar celălalt crede altfel.
Capacitatea de a negocia ajută nu doar la evitarea conflictelor, ci și la rezolvarea unor probleme practice. O schemă utilă pentru copil: „Eu vreau...” → „Tu vrei...” → „Hai să ne gândim ce se potrivește amândurora”.
Totodată, este important să nu-l înveți pe copil să cedeze întotdeauna de dragul păcii, deoarece compromisul nu este o situație în care una dintre părți renunță constant la interesele sale.
4. Planificarea
„Fă-ți temele” este o sarcină prea mare; copilului îi este mai ușor să învețe să planifice atunci când sarcina este împărțită în acțiuni concrete.
De exemplu:
- deschide carnetul;
- uită-te la teme;
- alege-o pe prima;
- stabilește cât timp îți va lua;
- execut-o;
- verific-o.
Mai târziu, copilul va putea alcătui singur un astfel de plan. Este util să începeți cu sarcini mici: pregătirea ghiozdanului, realizarea unui proiect, organizarea pregătirii pentru o lucrare de control. Scopul este de a-l învăța pe copil să vadă succesiunea acțiunilor.
5. Capacitatea de a cere ajutor
Unii copii tac atunci când nu înțeleg nimic – se tem să nu pară proști, să primească o observație sau să audă de la adulți: „Doar am parcurs deja asta”. De aceea, copilului trebuie să i se explice că a cere ajutor nu înseamnă a-ți recunoaște incapacitatea.
Îl puteți învăța formulări concrete:
- „Am înțeles prima acțiune, dar nu o înțeleg pe a doua”.
- „Am citit textul, dar nu am înțeles ce se cere de la mine”.
- „Am încercat să rezolv singur, dar nu înțeleg unde am greșit”.
O asemenea formulare îl ajută pe adult să înțeleagă exact ce fel de ajutor este necesar.
6. Capacitatea de a face față greșelii
Dacă un copil percepe greșeala ca pe o dovadă a propriei incapacități, poate renunța la o sarcină dificilă încă înainte de a încerca. Aici este important să separi rezultatul de personalitate: în loc de „Iar ai greșit”, este mai bine să afli:
- „La ce pas a apărut greșeala?”
- „Ce făceai înainte de asta?”
- „Cum ai putea încerca altfel?”
Treptat, copilul începe să perceapă greșeala ca pe o informație despre proces. Acest lucru este deosebit de important pentru capacitatea de a învăța: abilitățile complexe nu pot fi însușite fără încercări și corectări.
7. Cunoașterea de sine
O altă abilitate importantă este capacitatea de a-ți observa propria stare: „Sunt obosit”, „Îmi este greu să mă concentrez”, „Nu am înțeles instrucțiunea”.
Cu cât copilul începe mai devreme să observe asemenea tipare, cu atât îi este mai ușor să-și gestioneze procesul de învățare. Treptat, în loc de „Nu știu matematică”, apare un gând mai precis: „Înțeleg regula, dar mă încurc la probleme. Trebuie să exersez separat citirea enunțului”.
Abilitățile „blânde” se formează în viața de zi cu zi
Pentru dezvoltarea lor nu este obligatoriu să-l înscrii pe copil la cursuri separate. Cel mai util antrenament are loc acolo unde copilul se confruntă cu adevărat cu o alegere, un conflict, o dificultate sau cu necesitatea de a organiza ceva.
Pentru părinți este important să-i transmită treptat responsabilitatea: să nu-i pregătească ghiozdanul în locul lui, să nu scrie în locul lui mesaje către învățător și să nu-i amintească fiecare punct al temelor pentru acasă.
Autonomia nu înseamnă „descurcă-te singur”. Adultul rămâne alături, dar, în loc să execute sarcina în locul copilului, îl ajută să înțeleagă cum poate fi rezolvată.
În final, abilitățile „blânde” lucrează împreună cu cele cognitive. Memoria ajută la reținerea informației, atenția – la concentrare, planificarea – la organizarea muncii, autoreglarea – la ducerea ei până la capăt, iar capacitatea de a cere ajutor – la implicarea la timp a altei persoane. Tocmai combinația acestor abilități formează treptat capacitatea de a învăța de sine stătător.
