zincimun

Vezica urinară neurogenă la copii: semne, investigații și tratament

Vezica urinară neurogenă la copii: semne, investigații și tratament

Urmărește-ne pe Telegram

Descoperă cele mai noi noutăți, sfaturi practice și „cheat-uri” utile pentru părinți.

Vezica urinară neurogenă la copii este o tulburare a procesului de urinare, apărută pe fondul unei dereglări a controlului nervos asupra funcționării vezicii urinare. Copilul poate avea nevoie frecventă de a urina sau, dimpotrivă, poate să nu simtă că vezica este plină. Uneori apare urinarea involuntară sau eliminarea urinei devine dificilă.

În cazul vezicii urinare neurogene, este important să se depisteze la timp cauza tulburării și să se evalueze starea rinichilor. Tratamentul poate include medicamente, evacuarea regulată a urinei și controlul volumului ei rezidual. Astfel se poate reduce riscul de complicații.

Clasificare

În funcție de caracterul tulburării controlului nervos, se disting mai multe variante de disfuncție neurogenă a vezicii urinare. În clasificarea tradițională sunt descrise următoarele forme:

  • Hiporeflexă. Se dezvoltă în cazul tulburării controlului nervos, inclusiv pe fondul afectării măduvei spinării. Copilul simte rar nevoia de a urina, chiar și atunci când vezica este foarte plină. Organul se golește incomplet, uneori urina se scurge în cantități mici. Pe fondul stagnării urinei crește riscul de infectare a căilor urinare.
  • Areflexă. Se caracterizează prin absența sau prin scăderea pronunțată a activității contractile a vezicii urinare. Copilul nu poate goli singur complet organul, urina se acumulează și se poate scurge atunci când vezica este supraumplută.
  • Hiperreflexă. Se manifestă prin contracții involuntare ale mușchilor vezicii urinare în timpul umplerii ei. Nevoia de a urina apare mai devreme decât în mod obișnuit, uneori fiind însoțită de incontinență urinară.

Gravitatea bolii depinde nu doar de forma tulburării, ci și de capacitatea vezicii urinare de a acumula și de a elimina urina, de presiunea din interiorul ei, de coordonarea muncii mușchilor și de starea rinichilor. La unii copii, tulburările se limitează la nevoia frecventă de a urina, la alții apar retenția de urină și complicații din partea sistemului urinar.

Disfuncția poate fi congenitală, apărută în cazul tulburărilor de dezvoltare intrauterină a sistemului nervos, sau dobândită, care se dezvoltă după traumatisme sau boli.

Cauze

În primul an de viață, la sugari urinarea are loc predominant reflex. Odată cu creșterea, controlul asupra acestui proces trece la sistemul nervos central. De obicei, la 3–4 ani copilul învață treptat să folosească singur toaleta și să simtă nevoia de a urina.

În cazul dereglărilor neurogene, apărute pe fondul unor tulburări neurologice, copilul nu este întotdeauna capabil să controleze procesul urinării.

Cauzele bolii sunt:

  • anomalii congenitale de dezvoltare a măduvei spinării și a coloanei vertebrale, inclusiv hernia spinală;
  • traumatisme ale creierului și ale măduvei spinării;
  • boli neurologice care afectează transmiterea impulsurilor nervoase;
  • tumori ale creierului sau ale măduvei spinării;
  • boli inflamatorii ale sistemului nervos, inclusiv encefalita și mielita;
  • consecințele unor operații la nivelul coloanei vertebrale și al organelor bazinului mic.

Spaima și stresul emoțional nu indică, în sine, o disfuncție neurogenă. Ele pot fi însoțite de tulburări temporare ale urinării, care nu sunt legate de afectarea sistemului nervos. Vaccinarea nu se numără printre cauzele stabilite ale vezicii urinare neurogene.

Este important să se deosebească disfuncția neurogenă de tulburările funcționale ale urinării, care apar fără o boală neurologică stabilită.

Simptome

Tabloul clinic este direct legat de caracterul tulburării controlului nervos și de vârsta copilului.

În forma hiperreflexă se observă următoarele simptome:

  • nevoie frecventă de a urina;
  • dorință puternică, apărută brusc, de a merge la toaletă;
  • eliminarea unor cantități mici de urină;
  • incontinență urinară de zi, uneori asociată cu cea de noapte.

Simptomele formei hiporeflexe sunt:

  • nevoie rară de a urina;
  • eliminarea unui volum mare de urină la o singură urinare;
  • jet de urină slab sau întrerupt;
  • necesitatea de a face efort la golire;
  • senzația de golire incompletă a vezicii urinare;
  • scurgerea urinei atunci când organul este supraumplut.

La copiii care au învățat deja să folosească toaleta, urinarea frecventă este considerată de obicei cea de opt sau mai multe ori pe zi, iar cea rară – de trei ori sau mai puțin. Frecvența se evaluează ținând cont de vârstă, de cantitatea de lichid băut și de alte simptome.

La adolescenți, tulburările se pot manifesta prin incontinență de zi, prin nevoie bruscă de a urina sau prin urinare dificilă.

Important: simptomele enumerate nu confirmă, în sine, o disfuncție neurogenă. Manifestări asemănătoare se întâlnesc în infecțiile urinare, în constipație și în tulburările funcționale ale urinării.

Când trebuie să mergeți la medic

Dacă copilul a început să meargă vizibil mai des sau mai rar la toaletă, are permanent lenjeria umedă, se plânge de dificultăți la urinare sau nu mai simte nevoia de a urina, trebuie să vă adresați pediatrului sau urologului pediatru.

Ajutor medical de urgență este necesar dacă copilul nu poate urina în condițiile unei supraumpleri dureroase a vezicii urinare. Tulburarea bruscă a urinării, în combinație cu slăbiciune în picioare, cu amorțirea perineului sau cu dureri puternice de spate, necesită o investigație de urgență.

În caz de creștere a temperaturii, de dureri lombare și de tulburări ale urinării, trebuie să vă adresați fără întârziere medicului, pentru a exclude o infecție a rinichilor.

Diagnostic

Pentru diagnosticarea vezicii urinare neurogene este necesară o investigație complexă. Medicul clarifică când au apărut simptomele, cât de des merge copilul la toaletă, dacă au existat infecții ale căilor urinare, constipație, traumatisme sau boli neurologice.

În prima etapă pot fi recomandate următoarele investigații:

  • Analiza generală a urinei. Permite depistarea semnelor de inflamație și a altor abateri.
  • Urocultura. Se efectuează în cazul suspiciunii unei infecții bacteriene a căilor urinare.
  • Ecografia rinichilor și a vezicii urinare. Ajută la evaluarea stării organelor și a cantității de urină reziduală după urinare.
  • Uroflowmetria. Permite stabilirea vitezei și a caracterului jetului de urină.
  • Investigația urodinamică. La indicații, ajută la evaluarea presiunii din interiorul vezicii urinare, a capacității ei de a acumula și de a elimina urina.

La nevoie, se recomandă analize de sânge pentru evaluarea funcției rinichilor, RMN al coloanei vertebrale și al măduvei spinării, consultația neurologului. Cistoscopia, cistografia și alte investigații se efectuează conform unor indicații concrete.

Volumul investigațiilor depinde de simptome și de cauza presupusă a tulburării. În cazul suspiciunii unei disfuncții neurogene, medicul evaluează nu doar caracterul urinării, ci și riscul de afectare a rinichilor. Investigațiile urodinamice sunt deosebit de importante în cazul bolilor neurologice confirmate, deoarece ajută la depistarea creșterii periculoase a presiunii din interiorul vezicii urinare.

Jurnalul urinărilor

Un rol important în diagnostic îl are jurnalul urinărilor. Timp de două zile, părinții notează cât lichid a băut copilul, când și în ce volum a urinat, dacă au existat nevoi bruște sau episoade de incontinență.

Jurnalul ajută medicul să evalueze frecvența urinărilor și particularitățile funcționării vezicii urinare. La nevoie, observația se continuă mai mult timp.

Metoda de tratament se alege abia după investigație și după clarificarea cauzei tulburărilor.

Tratamentul vezicii urinare neurogene la copii

Tratamentul depinde de forma bolii, de vârsta copilului, de starea sistemului nervos și de capacitatea vezicii urinare de a acumula și de a elimina urina. Sarcina principală a terapiei este de a asigura golirea în siguranță, de a reduce incontinența și de a preveni afectarea rinichilor.

Tratamentul medicamentos

În cazul activității crescute a vezicii urinare, medicul poate prescrie medicamente antimuscarinice, în special oxibutinina. Ele reduc contracțiile involuntare ale mușchiului vezicii urinare.

Tratamentul se alege individual, ținând cont de vârstă, de rezultatele investigațiilor și de posibilele reacții adverse, inclusiv constipația și creșterea cantității de urină reziduală. Nu se pot administra copilului asemenea medicamente pe cont propriu.

În cazul golirii dificile a vezicii urinare, tratamentul va fi altul. Vitaminele, antispasticele și preparatele pentru îmbunătățirea activității cerebrale nu sunt remedii universale în tratamentul disfuncției neurogene.

Cateterizarea vezicii urinare

Dacă vezica urinară nu se golește singură sau dacă în ea rămâne o cantitate semnificativă de urină, medicul poate recomanda cateterizarea intermitentă curată – eliminarea urinei cu ajutorul unui cateter special.

Metoda ajută la asigurarea evacuării regulate a urinei și la protejarea sistemului urinar de complicații. Părinții sunt instruiți privind tehnica corectă de către specialiști medicali, iar necesitatea procedurii și frecvența ei sunt stabilite de urologul pediatru.

Ce pot face părinții acasă

Pe lângă tratamentul prescris, se recomandă normalizarea regimului de somn, respectarea regimului de băut stabilit de comun acord cu medicul și controlul regularității urinărilor.

Este util să respectați următoarele reguli:

  • să-i reamintiți copilului să meargă la toaletă după un program, dacă un asemenea regim este recomandat de medic;
  • să nu-l obligați să se abțină mult timp de la urinare;
  • să urmăriți golirea regulată a intestinului și să preveniți constipația;
  • să țineți jurnalul urinărilor;
  • să nu certați și să nu pedepsiți copilul pentru episoadele de incontinență.

În unele tulburări funcționale, medicul poate recomanda uroterapia – un set de măsuri îndreptate spre formarea unor obiceiuri corecte de urinare. Totuși, în cazul unei disfuncții neurogene confirmate, măsurile de acasă nu înlocuiesc tratamentul specializat.

Fizioterapia poate fi aplicată la indicații individuale, dar nu este considerată o metodă universală de refacere a controlului nervos al vezicii urinare.

În cazul unor modificări structurale pronunțate și al ineficienței tratamentului conservator, uneori este necesară intervenția chirurgicală.

Prognostic și posibile complicații

Vezica urinară neurogenă este o problemă serioasă, care necesită supravegherea urologului pediatru. Prin adresare la timp, în multe cazuri se reușește îmbunătățirea controlului urinării și prevenirea complicațiilor.

Fără tratamentul necesar sunt posibile infecții urinare repetate, retenție de urină, reflux vezico-ureteral – întoarcerea urinei în ureter – și afectarea rinichilor.

Prognosticul depinde de cauza bolii și de gradul tulburării controlului nervos. La unii copii, simptomele se reduc semnificativ pe fondul tratamentului, alții au nevoie de supraveghere îndelungată.

Copiii cu disfuncție neurogenă confirmată au nevoie de un control regulat al stării rinichilor și a vezicii urinare. Frecvența investigațiilor depinde de vârsta copilului, de cauza bolii și de riscul de complicații.

Distribuie:
like
0
dislike
0

Articole recomandate