O interpretă din Republica Moldova cucerește lumea

O interpretă din Republica Moldova cucerește lumea

Interpreta Natalia Gordienko a apărut recent pe coperta ediției din septembrie a unei reviste din România și are planuri mari pentru viitorul apropiat.

Revista Luxury a cunoscut-o pe Natalia prin intermediul ehipei de la Fly Records cu care interpreta colaborează. Cei de la revistă au ales-o pe Natalia să  apară pe coperta ediției din septembrie, pentru că aceasta se potrivea perfect cu ideile pe care și le doreau să le implementeze în noul număr.

“Cred că o femeie trebuie să își păstreze feminitatea, indiferent ce poartă și unde merge, în plus, cred că un accesoriu deosebit, cu stil, poate completa o ținută sexy glam, cu care să atingi inima celor care te privesc. Îmi place să învăț, să mă perfecționez, să cunosc brandurile internaționale și stilul lor, așa că am fost fericită că m-au văzut potrivită. Indiferent cu ce ne ocupăm, avem nevoie de puțin glam în viața noastră de zi cu zi, iar elementul de strălucire cel mai la îndemână pentru o femeie este zâmbetul”, a menționat intepreta.

Momentat, Natalia este prinsă în foarte multe proiecte și activități și este mereu în continuă mișcare. Recent a devenit director general al Russkoe Radio, a scos o piesă nou cu cei de la Fly Records și este mai mereu pe sticlă și la concerte.

“Nici nu știu cum reușesc totul. Știu doar că trebuie să îmi iasă, că trebuie să le combin pe toate într-un mod plăcut pentru că asta am visat să fac. Acum că am tot ce mi-am dorit, trebuie să mă descurc. Sunt o fire energică, dorm puțin și îmi exploatez timpul la maximum. Cred că sunt la vârsta la care acumulez, mă dezvolt și vreau să îmi îndeplinesc toate planurile, să mă realizez professional, ca apoi să mă pot concentra pe planul personal. Mă gândesc, oare nu putem face ceva pentru ca ziua să fie mai lungă de 24 de ore :))?”

Momentant, interpreta are campanii de promovare în desfășurare în România, Ukraina, Rusia și Republica Moldova. Piesa pe care a lansa-o recent, “Habibi”, urmează să fie licențiată și în Grecia și Polonia, având priză la public. Natalia încearcă să se împartă pe mai multe planuri – radio, muzică, televiziune, scenă și concerte. Lucrează la piese noi, paralel în mai multe limbi, însă așteaptă să termină campaniile în desfășurare pentru  “Habibi”, ca să înceapă să înregistreze în studiou.

Foto: facebook.com/natalie.toma.79

Adaugă comentariu

Închide