Atenție! Poți fi însărcinată chiar dacă testul a ieșit negativ

Atenție! Poți fi însărcinată chiar dacă testul a ieșit negativ

Testele de sarcină din ziua de astăzi, care detectează în urină prezența unui hormon produs de corp doar în timpul sarcinii, sunt destul de precise, așa încât de cele mai multe ori, dacă ai făcut un test de sarcină și rezultatul este negativ atunci probabil ca nu ești însărcinată. Iată însă și care sunt situațiile când deși ești însărcinată, testul de sarcină îți poate arăta ceea ce se numește un fals negativ, adică rezultatul să indice lipsa unei sarcini.

Atunci când efectuezi testul prea devreme. Rezultatele testelor de sarcină sunt în general mult mai precise atunci când aștepți până îți întârzie menstruația. Chiar și un test de sarcină care promite ca îți poate da rezultatul mai devreme îți poate indica un rezultat fals negativ atunci când testezi înainte de data la care ar trebui să ai menstruație.

De exemplu, să zicem că ai un ciclu menstrual normal, de 28 de zile – ai mai multe șanse să obții un rezultat precis al testului de sarcină dacă aștepți până cel puțin în cea de a 29-a zi să-l efectuezi. Dar ca să fii și mai sigură de precizia și acuratețea testului, ar trebui să aștepți până în cea de-a 36-a zi, pentru că în general la femeile adulte ciclul menstrual poate fi cuprins între 21 și 35 de zile.

Atunci când rămâi însărcinată, nivelul hormonului hCG (gonadotropina corionică umană) se poate dubla la fiecare două sau trei zile în primele săptămâni gestaționale, așa că dacă faci testul de sarcină prea devreme, nivelul acestui hormon ce indică sarcina ar putea fi prea scăzut pentru a fi detectat de un test de sarcină pe care îl cumperi de la farmacie.

Atunci când nu efectuezi testul conform instrucțiunilor. Dacă faci o greșeală atunci când efectuezi testul, cum ar fi să nu folosești o cantitate de urină suficientă sau să nu aștepți suficient pentru a afla rezultatul, este posibil să obții un rezultat incorect, însă de obicei, dacă se afișează linia de control atunci și rezultatul testului ar trebui să fie cel corect.

Atunci când efectuezi testul după amiază târziu sau seara. La începutul sarcinii, consumul de lichide din timpul zilei atunci când efectuezi testul seara ar putea influența acuratețea rezultatului. Atunci când urina este diluată este mai dificil pentru un test de sarcină disponibil în farmacii să determine prezența hormonului hCG, motiv pentru care majoritatea companiilor producătoare de teste de sarcină recomandă ca testarea să se facă dimineața, la prima oră.

Daca repeți testul de sarcină după ce deja ai făcut unul care a fost pozitiv și obții un rezultat negativ la cea de a doua testare, este posibil să fi suferit o pierdere de sarcină, mai ales dacă ai avut crampe abdominale și hemoragii vaginale și dacă observi că nu mai ai simptome specifice sarcinii cum sunt oboseala, greața și sânii dureroși.

Există însă și o posibilitate, mică este adevărat, ca oricare din situațiile de mai sus să afecteze acuratețea rezultatului celui de-al doilea test de sarcină efectuat, atunci când încă te afli în primele zile de sarcină. Dacă nu ești sigură de rezultat, cel mai bine este să-ți consulți medicul.

 

 

Sursa: copilul.ro

Adaugă comentariu