Odoraș.

Odoraș.

Tedi

Participă la cea mai tare competiție sportivă pentru întreaga familie!

Participă la cea mai tare competiție sportivă pentru întreaga familie!

În cadrul evenimentului Olympic FEST Day, la 19 mai 2018, Odoraş.md organizează cele mai inedite şi distractive competiţii pentru părinți și copilași, şi o adevărată sărbătoare pentru întreaga familie! Distracţia va avea loc în Orăşelul Copiilor, cu teren de joacă, competiţii sportive, muzică, animatori şi zeci de cadouri!
 

Odoraș.md și Comitetului Național Olimpic și Sportiv din Republica Moldova vor organiza câteva competiții inedite. Mai jos îți spunem toate detaliile despre cum te poți înregistra. Grăbește-te, căci locurile sunt limitate!


„Campionatul bebeluşilor care merg de-a buşilea”

În Piaţa Marii Adunări Naţionale vom amenaja o pistă specială pentru ei, unde picii vor trece prima lor competiţie sportivă de nivel naţional – „Campionatul bebelușilor care merg de-a bușilea”. La întrecere sunt acceptaţi copiii care merg de-a buşilea (în patru lăbuţe) şi au vârsta de până la 11 luni. Toţi copiii vor primi câte un body, o bentiţă personalizată și alte surprize, iar cel mai rapid bebeluş va obţine titlul de „Campionul anului la mersul de-a bușilea” şi va fi premiat de TEDI.

ÎNREGISTREAZĂ-TE AICI: http://bit.ly/bebelusi_busilea

 

„Campionatul părinților la alergat cu cărucioare

Cei mai activi şi rapizi părinți vor demonstra că a fi părinte nu este deloc un impediment pentru un mod sănătos de viaţă! Pe o pistă de 60 de metri, mamele și tații vor participa la cea mai curajoasă cursă – „Campionatul părinților la alergat cu cărucioarele". Pentru că tuturor ne pasă de siguranţa celor mici, părinții vor alerga fără bebeluşi, doar cu căruciorul (aveţi grijă să fie în stare tehnică bună!). Iar cei mici vor face echipă de susţinere, alături de bunici şi prieteni! Toți părinții vor primi tricouri și câte o geantă de la Pufies, iar campionul va obţine o diplomă specială şi daruri de la partenerii evenimentului. 

ÎNREGISTREAZĂ-TE AICI: http://bit.ly/parinti_cu_carucioare

 

„Campionatul copiilor la alergat cu cărucioare (de păpuşi)”

Nu doar părinții vor putea alerga la cursa cărucioarelor, ci şi copilașii. Facem o competiţie specială pentru cei mai micuți și grijulii „părinți"... de păpuşi. În Piaţa Marii Adunări Naţionale vom amenaja o pistă de 20 de metri, unde copilașii de 2-5 ani vor participa la cea mai haioasă cursă – „Campionatul copiilor la alergat cu cărucioarele". Puneţi centurile de siguranţă păpuşilor şi...start la alergat! Toți copilașii vor primi câte un tricou personalizat şi alte surprize, iar cel mai iute participant va obţine titlul de „Campionul anului la alergat cu căruciorul” şi va fi premiat de Ushastii Neani.

ÎNREGISTREAZĂ-TE AICI: http://bit.ly/copii_cu_carucioare

 

„Campionatul copiilor la mers cu bicicleta/tricicleta”

Vom avea încă o competiţie neobişnuită pentru copilași! Facem o întrecere specială pentru cei mai mici sportivi! Pe o pistă de 20 de metri, copilașii de 2-4 ani vor participa la cea mai „rapidă” cursă – „Campionatul copilașilor la mers cu bicicleta/tricicleta". Toți participanţii vor primi câte un tricou personalizat şi alte surprize, iar cel mai iute participant va obţine titlul de „Campionul anului la mers cu bicicleta/tricicleta” şi va fi premiat de TEDI.

ÎNREGISTREAZĂ-TE AICI: http://bit.ly/copii_triciclete

 

„Campionatul copiilor la mers cu trotineta”

Aveți în familie un copilaș pasionat de trotinete sau care iubește nespus de mult să meargă pe trotinetă? Atunci înscrieți-l la „Campionatul copiilor la mers cu trotineta” din cadrul Olympic Fest 2018! Pe o pistă de 20 de metri, fetițele și băiețeii de 4-7 ani vor participa la cea mai „rapidă” cursă. Toți participanţii vor primi câte un tricou personalizat şi alte surprize, iar cel mai iute participant va obţine titlul de „Campionul anului la mers cu trotineta” şi va fi premiat de Fundația lui Vlad Plahotniuc „Edelweiss”.

ÎNREGISTREAZĂ-L AICI: http://bit.ly/copii_trotinete 

 

„Campionatul părinților la schimbat scutece”

Cei mai „experimentați” părinți la schimbat scutece se vor întrece în cea mai haioasă competiție. La cursă sunt acceptați părinți cu copilași de până la un anișor (12 luni). Toți participanții vor primi tricouri, iar campionii vor primi o diplomă specială şi daruri de la Molfix. 

ÎNREGISTREAZĂ-TE AICI: http://bit.ly/schimbat_scutece 

 

Orășelul Copiilor – distracție pentru toți!

Iar dacă nu vreți să participați la probele sportive sau copiii nu au vârsta corespunzătoare, veniți cu toată familia la eveniment, căci nu veți avea nicio clipă de plictiseală! Veți urmări competițiile sportive ce vor avea loc și veţi susține favoriții. În plus, vom avea un show distractiv, cu personaje de poveste venite de la Clubul Ciufulica, cu muzică, dansuri și multe zâmbete.

Mai multe detalii despre eveniment găseşti pe pagina evenimentului AICI. Dă „Participă / Interesat" la eveniment pentru a afla toate noutăţile!

 

Organizatori: Odoraş.md şi Comitetului Național Olimpic și Sportiv din Republica Moldova
Sponsori: Tedi, Pufies, Ushastii Neani, Molfix, Fundația Edelweiss, Clubul Ciufulica.

Foto: odoras.md

Share:

Articole recomandate