Cele mai romantice poze din arhiva de dragoste a maestrului Eugen Doga
- 2024-08-13
- 2777
Eugen Doga și Natalia Doga, ca acum, la data 11 august 1962 și-au unit destinele pentru totdeauna. Exact 62 de ani împreună.
„Iubirea e singura dreptate pe lumea asta”, a scris maestrul acum câteva zile pe pagina sa de Facebook, parafrazându-l pe Grigore Vieru. Tot mai des acesta răsfoiește amintirile, arhivele sale pline de poze și înregistrări video emoționante, debordante de energie creativă, de inspirație. Ele și nouă ne fac ziua mai bună.
Astăzi Eugen Doga a plasat pe pagina sa de socializare acest mesaj emoționant, însoțit de câteva poze delicate din albumul familiei sale:
„Familia pentru mine este un port originar unde sunt înscris, unde stau la evidenţă, unde mi-am lăsat cele mai sfinte simţiri adunate în decursul vieţii, unde după îndepărtatele şi îndelungatele călătorii prin oceanele vieţii mă pot întoarce, fiindcă sunt sigur că acolo mă aşteptă, duc dorul după mine şi unde eu mă voi simţi acasă”, scrie Eugen Doga.
Îi urăm maestrului și adorabilei sale soții Natalia, multă sănătate, noroc, bucurii de la fiică și nepot. O viață frumoasă, plină de armonie și credință!