Odoraș.

Odoraș.

Zincimun

Svetlana Haruţa: fiecare clientă mă face să trăiesc emoţiile lucrului bine făcut

Svetlana Haruţa: fiecare clientă mă face să trăiesc emoţiile lucrului bine făcut

Ţine pasul cu ultimele tendinţe ale modei în domeniul machiajului şi ale hair stilingului, iar ceea în ce se transformă clientele care trec prin mâinile ei, aminteşte de povestea “Cenuşăreasa”. Svetlana Haruţa este hair stilista şi make-up artista care s-a înscris cu sucess în rândurile celor mai buni specialişti din domeniul industriei frumuseţii de la noi.

Aşa cum era de aşteptat, pasiunea Svetlanei pentru coafuri începe încă din copilărie, când împletea, friza şi coafa toate păpuşile. În adolescenţă, pe vremea când erau în vogă seratele şcolare şi TVC-urile printre elevi, Svetlana era principala coafeză a fetelor din mahala, dar şi a tuturor participantelor la fiecare concurs.

“Acum 20 de ani încă nu exista noţiunea de hair stilist, iar specialitatea de frizeriţă nu era privită cu ochi buni de comunitate. Deşi îmi plăcea frizeria, am trebuit să fac Universitatea de pedagogie, or, ai mei mă vedeau profesoară, ceea ce în percepţia lor însemna – om stimat în sat, şi nu frizeriţă, care pe atunci putea să devină orice fată care nu vrea să înveţe, dar să se pricopsească cu o meserie în timp de câteva luni. Asta, însă nu m-a oprit să fac ceea ce îmi place. Aşa că paralel cu facultatea am continuat să excelez şi în acest domeniu”, spune Svetlana.

 

Cu fiecare zi, tot mai bună...

Între timp, au început să apară primele cliente permanente, dintre care o bună parte o constituiau miresele. “Nu e un secret pentru nimeni că acum 15 – 20 de ani, standardele de machiaj şi coafură ale mireselor erau cu totul altele. Multe dintre ele se machiau şi se coafau singure acasă, iar cele care aveau vreo prietenă care se pricepea cât de cât să facă bucle (foarte populare la vremea ceea), puteau fi considerate norocoase. Apropo de bucle, mi-am amintit acum de o mireasă, cu o frizură băieţească, care a venit la mine şi mi-a spus că şi-ar dori bucle. Acela a fost primul caz pe care eu l-am perceput ca pe o testare a propriei imaginaţii. Cert e că într-un final, mireasa nu doar că şi-a obţinut mult doritele bucle, ci şi m-a recomandat altor prietene de-ale ei, care veneau tocmai din Ucraina ca să le coafez anume eu”.

În momentul în care clienţii permanenţi au început să aducă alţi clienţi, Svetlana a înţeles că trebuie să treacă la un alt nivel, de data asta unul profesionist. A mers şi a făcut cursurile de frizer şi coafor ale Şcolii lui “Serghei Zverev”, care au fost asemeni unei punţi către lumea adevărată a industriei frumuseţii. Deja nu mai era o diletantă, ci un adevărat specialist în domeniu. De la coafură la make up nu a fost decât un pas.

“Orice femeie ştie că coafurile oricât de frumoase nu ar fi, pălesc în faţa unui machiaj abia vizibil. Or, timpurile când miresele îşi pudrau obrajii şi îşi vopseau buzele şi genele cu rimel, începeau să ţină de domeniul trecutului. Şi atunci am luat pensulele de machiaj în mână, dar nu înainte de a finisa un curs de make up la “Art Studio” Şcoala lui Nicolae Rusu. Şi pentru că make up-ul s-a dovedit a fi un domeniu destul de fluctuant, particip până în prezent la diverse master class-uri şi perfecţionări pentru a fi mereu la curent cu toate noutăţile.

 

"Vezi, soţul mi-l schimb pentru a treia oară, pe când stilistul nu!"

Urmăreşte în permanenţă toate tutorialele plasate pe internet ale specialiştilor de talie mondială în domeniul machiajului şi al coafurilor. Admiră mai mulţi stilişti, favoritul ei rămâne însă Patrick Cameron, un om excepţional de talentat. Cu toate acestea, Svetlana este de părere că, până la urmă, moda o dictează clienţii. “De obicei, femeile ştiu exact cât de sus să le stea cocul, de ce culoare să fie fardurile ochilor şi rujul de pe buze, cât de scurt să le fie bretonul etc. Şi pentru multe din ele nu contează faptul că (de exemplu) stilul vintage nu mai este în vogă anul acesta, de vreme ce ea anume această coafură îşi doreşte... ”

În 15 ani de activitate, femeia a machiat şi coafat, frizat etc., mii de cliente. Unele dintre ele i-au devenit prietene şi de ani buni vin doar la frizeria pe care şi-a deschis-o, între timp, Svetlana. “Am o clientă care anul acesta se căsătoreşte pentru a treia oară. M-a vizitat chiar zilele trecute, pentru ca s-o înscriu în agenda mea de programări. Cel mai amuzant din toată această istorie este că faptul că la despărţire, femeia mi-a spus: vezi, soţul mi-l schimb pentru a treia oară, pe când stilistul nu!” După atâţia ani de experienţă, Svetlana spune că face faţă oricărei provocări. Drept dovadă serveşte agenda încărcată cu planificări pentru anul acesta, dar şi pentru anul viitor. “Fiecare clientă mă face să trăiesc de câteva ori pe zi emoţiile lucrului bine făcut. Cel mai mult rămân surprinse clientele mele, pentru că îmbinând make up-ul şi coafura reuşesc să surprind frumuseţea aceleiaşi femeii, care la fiecare nouă vizită arată altfel”.

 

Pagina Svetlanei de facebook: AICI

Telefon de contact: 069255420 sau 022 921026

P

Share:

Articole recomandate