Horoscop săptămânal 13-19 februarie. Vezi ce-ți prognozează astrele
- 2017-02-13
- 3271
BERBEC
O săptămână a mersului pe sârmă în ce privește relațiile și parteneriatele profesionale, așa că e important să fii atent la dialogurile pe care le porți și să nu uiți nicio secundă miza pe care o ai, indiferent de context. E clar că unele tensiuni se pot transforma în conflicte, dar există și posibilitatea ca acestea să-ți arate ce relații merită să rămână în viața ta acum și ce relații trebuie să se rupă. Dispui în continuare de foarte multă energie și poate nu ar fi rău să faci mai mult sport. În altă ordine de idei, întâlnirile și conversațiile cu prietenii sunt de bun augur și îți pot trezi inspirația de a dezvolta un proiect curajos.
TAUR
Încă există multă tensiune interioară, ca o nevoie puternică și iminentă, de a încheia și începe, în același timp, ceva. Sau o nevoie de a înțelege un context relațional, o situație în privința căreia încă îți scapă multe detalii. Așadar, nu-ți rămâne decât să aștepți, într-o zonă de discreție și atenție sporită, să ți se dezvăluie răspunsurile la întrebările nenumărate pe care le ai în ultima vreme. E un moment bun să te concentrezi asupra carierei și a proiectelor aflate în desfășurare la locul de muncă. De asemenea, nu mai ignora semnalele corpului și ai mai multă grijă de sănătatea ta.
GEMENI
Multă dinamică în zona prietenilor și a proiectelor, a activităților sociale și a ideilor de dezvoltare a vieții tale pe diverse paliere. Se mișcă foarte rapid lucrurile în această perioada, e posibil să te consumi mult, să simți că nu poți tine pasul cum ai vrea, dar măcar înaintezi și simți că trăiești. Unele relații vor fi sacrificate pe altarul succesului sau se vor destrăma din cauza unor dispute escaladate. Atenție la eventualele accese de gelozie și invidie, sunt destul de păguboase acum. În altă ordine de idei, o săptămână cu multe idei, inspirație, chef de aventură și chiar schimbări spectaculoase, mai ales în plan amoros și în anturaj.
RAC
Se menține marcajul semnificativ pe zona carierei, așa că lupta pentru putere, control și reușită personală, continuă. Această săptămână e posibil să scoată la iveală o serie de temeri și vulnerabilități, care te ajută să-ți dai seama ce te ține pe loc în a obține ceea ce dorești în plan social și profesional. Va trebui să echilibrezi viața personală cu cea profesională și să te miști în direcția potrivită, dozându-ți bine resursele și efortul. În altă ordine de idei, în această săptămână se pot ivi discuții de bun augur, legate de bani, împrumuturi, împărțirea unui profit sau obținerea unor avantaje.
LEU
Este o săptămână în care orice plan de viitor îți este favorizat. De aici și sfatul de a trece la acțiune, lăsând deoparte visatul cu ochii deschiși. Ai putea acționa extrem de facil, mai ales că beneficiezi de sprijinul celor din jur. În orice caz, cu atât de multe planete situate în semne de Foc, ar fi păcat să rămâi „în banca ta", neacționând. În ceea ce privește latura financiară și felul în care îți investești banii și îți gestionezi valorile, nu ezita să apelezi la ajutor specializat dacă simți că nu te descurci.
FECIOARĂ
În ceea ce te privește, ca nativ al semnului zodiacal al Fecioarei, veștile bune au legătură cu sectorul partenerial; comunicarea cu cei care-ți sunt asociați în afaceri sau cu persoana iubită se îmbunătățește din ce în ce mai mult. Prezența Soarelui în semnul Peștilor, începând cu 19 martie, poate avea ca efect o decizie importantă cu partenerul de viață. De asemenea, deși este posibil să fii favorizat în chestiunile legale în care (poate) ești implicat, sfatul este acela de a nu te culca pe o ureche și de a încerca să fii cu un pas înaintea fiecărei mișcări făcută de partea adversă.
BALANȚĂ
Parteneriatele revin în atenția ta, de această dată obligat fiind să te ocupi de armonizarea relațiilor pe care le ai - relații sau parteneriate în care ești implicat având același raport de putere cu ceilalți. Este posibil ca unele parteneriate să se rupă în aceste circumstanțe, mai ales dacă „terenul" este propice. Este timpul să treci la acțiune. În schimb, în ceea ce privește planurile tale de viitor, îți este recomandat să le păstrezi cât mai secrete. Dacă te-ai hotărât să elimini din viața ta ceea ce nu-ți mai este de folos, acum e momentul.
SCORPION
Pot apărea îmbunătățiri în ceea ce privește parteneriatele tale. Mai ales în a doua parte a săptămânii, timp în care oameni care îți sunt de mare ajutor vor apărea în viața ta. Până atunci, însă, luându-l în considerare pe Marte, cel care administrează energiile semnului tău solar și aspectele (în mare parte benefice) pe care le formează la începutul săptămânii, se poate spune ca este posibil să ai parte de cea mai frumoasă surpriză a vieții tale, în ceea ce privește cariera ta, locul de muncă sau statutul tău social.
SĂGETĂTOR
Este momentul să-ți redefinești limitele, să știi pe ce plan te situezi, în primul rând vis-a-vis de tine însuți și abia apoi în raport cu ceilalți. E o perioadă de redefinire a relațiilor și a valorilor în acest sens. Probabil că acum vezi niște detalii pe care anterior le-ai trecut cu vederea. Partea bună este că ai pârghii foarte bune și reușești să rezolvi aproape orice, în această săptămână. Orice proiect ai avea, acum trebuie reorganizat. Nu te îndoi de tine însuți și fii neînfricat; acestea sunt calitățile de care ai nevoie în această săptămână.
CAPRICORN
Lumea ta interioară este cea care va „suferi" o schimbare sau care va fi binecuvantată cu noi Haruri Divine. Este momentul să descoperi un nou mod de a percepe și a înțelege noțiunea de „siguranță". Cu alte cuvinte, se pare că este timpul să-ți descoperi cea mai bună metodă pentru a fi aplicată în acest caz. Evită, pe cât posibil, certurile sau neînțelegerile cu membrii familiei tale, în special cu tatăl tău. Evită a-ți achiziționa bunuri imobiliare, cel puțin în această săptămână. Este posibil să-ți schimbi reședința. Și în ceea ce privește dragostea, poate că este cazul să mai aștepți puțin și să nu acționezi. Concentrează-te pe afaceri.
VĂRSĂTOR
Cuvinte de dragoste, încărcate cu energie benefică - de acestea este nevoie pentru a contracara eventualele neînțelegeri care pot apărea în mediul tău apropiat. Doar așa vei reuși să cooperezi din ce în ce mai bine cu cei din jur, în special cu frații și/sau surorile tale, verii, vecinii ș.a.m.d. Convinge-te de veridicitatea sistemului tău de credințe aducându-l în discuție, ori de câte ori ai ocazia, pe cât posibil purtând acest dialog cu partenerul tău/partenera ta de viață. În același timp, asigură-te că nu spui vorbe mărețe, care să „atârne" mai greu decât îți poți permite; este posibil să-ți pară rău, ulterior.
PEȘTI
În sfârșit, se clarifică multe dintre cele cărora nu le-ai găsit sensul până acum. De îndată ce Soarele va accesa energiile semnului tău solar - pe 19 februarie - totul va fi din ce în ce mai evident și soluțiile potrivite pentru rezolvarea problemelor tale nu vor înceta să apară. În cazul în care trebuie să porți o discuție cu cei care îți sunt superiori, așteaptă să se sfârșească această săptămână și abia apoi adu acest subiect în discuție. Pregătește-te să îți vezi partenerul/partenera într-o nouă lumină, deoarece multe lucruri pe care până acum nu le-ai observat, îți vor fi dezvăluite. Sunt posibile revelații.
Informații: astrocafe.ro Foto simbol: psych2go.net