O mamă face comparații dintre grădinița din Germania și cea din Moldova
- 2018-12-07
- 3648
Sabina Popov este fostă membră a Asociației „Părinții Solidari” din Moldova, iar de câteva luni a emigrat împreună cu familia în Germania. Respectiv fiica sa Lia, de 5 ani jumătate a mers la o grădiniță din această țară. Recent, Sabina a publicat un mesaj pe rețelele de socializare unde relatează despre coșmarurile pe care le are fiica sa în legătură cu experiența dramatică trăită la o grădiniță din Chișinău.
Vedeți mai jos mesajul integral publicat de Sabina:
„Deja de câteva săptămâni tot îmi fac curaj să scriu această postare însă de fiecare dată mă copleșesc emoțiile când îmi aduc aminte prin câte am trecut cu puiul meu fiind la grădiniță în Republica Moldova.
Avem aproape 3 luni de când am emigrat în Germania. Aici nimic nu e simplu și încă continuăm să trecem prin așa numita perioadă de adaptare grea și cu multe obstacole. Însă cu toate acestea știu exact că am făcut alegerea corectă.
Să înțeleg acest lucru m-a făcut Lia, fetița mea de 5 ani jumate, care s-a trezit într-o dimineață speriată, zicându-mi că a avut un coșmar. În acel vis se făcea că Doamna Elizaveta (educatoarea cu bucluc de care am avut nenorocul în R. Moldova), a venit aici la grădinița din Germania să-i fie educatoare și a început să strige și să bată în toți copiii.
Am stat și am ascultat cu atenție visul după care am cuprins-o strâns și cu multă vină în suflet. În acel moment ea mi-a luat fața în mânuțele ei mici și calde și privindu-mă în ochi m-a rugat să-i promit că nu o mai duc niciodată la grădinița din Moldova. Uite aici am început să plâng în hohote...
În acea zi am analizat la rece toate diferențele atât de diferite între sistemele educaționale din aceste 2 țări. Pe când acasă se face totul de ochii lumii, aici absolut totul e centrat pe copil și pe sentimentele acestuia. Nu voi exagera absolut deloc atunci când voi spune că copiii din grădinița pe care o frecventăm aici (grădiniță de stat) se simt exact ca într-o familie mare în care fiecare are dreptul să spună ce crede, să nu vrea să facă anumite chestii, să vrea să se joace și să nu vrea sa doarmă....
Cu toate acestea nu am văzut absolut nici un copil „alintat”, toți sunt foarte disciplinați și respectuoși atât unul față de celălalt cât și față de educatori (Regula e simplă: Când dai respect, primești respect). Am înțeles acest lucru în perioada de adaptare în care am fost alături de fetița mea timp de 2 săptămâni zi de zi, am participat absolut la toate activitățile și chiar m-am simțit minunat. Iar după aceste 2 săptămâni mi-am lăsat cu cea mai mare încredere puiul în grija unor persoane absolut competente cărora chiar nu le pot reproșa absolut nimic.
De câte ori am intrat in grădiniță, nu am auzit nici un copil să plângă. Toți sunt veseli și își savurează din plin copilăria, și acest lucru nu se întâmplă nicidecum stând cuminți pe scăunele și așteptând următoarea „sentință” după cum se petrecea acasă...
Cu părinții se colaborează la cel mai frumos nivel, pentru ei mereu se găsește timp iar ideile și sugestiile fiecăruia sunt analizate în cel mai serios mod... aici chiar se lucrează în parteneriat pentru că se vrea o generație de oameni sănătoși atât fizic cât și emoțional! Multă sănătate tuturor și fiți alături de puii voștri. Nu permiteți nimănui să le rănească sufletele mici și firave!”