Odoraș.

Odoraș.

Maternitatea Medpark

A crezut că are o crampă musculară, dar medicii i-au descoperit un chist ovarian de 14 cm.

A crezut că are o crampă musculară, dar medicii i-au descoperit un chist ovarian de 14 cm.

O tânără în vârstă de 20 de ani a primit un diagnostic crunt din partea medicilor după ce a ajuns la spital cu puternice dureri abdominale.

Elena Espinosa Cabrera studiază la Universitatea din Edinburgh și a fost diagnosticată cu cancer ovarian, după ce a ajuns la spital acuzând “dureri musculare” în zona abdomenului. Tinerei i s-a descoperit un chist ovarin cu diametrul de 14 cm în partea dreaptă a sistemului reproducător. După nouă sesiuni de chimioterapie, cancerul a intrat în remisie și a fost clasificat ca “inactiv”.

Primul simptom simțit de Elena Espinosa Cabrera a fost o durere musculară în partea dreaptă a abdomenului.

„Durerea devenise cu adevărat insuportabilă”

„Învățam pentru un examen în acel moment și, într-o dimineață, m-am trezit și am simțit o încordare în partea dreaptă a abdomenului, era ca o contracție musculară.” – a spus ea.

Elena a încercat să se concentreze pe pregătirea pentru examen, dar durerea s-a agravat și ajunsese să nu se mai poată mișca din cauza ei.  Așa că a sunat la Salvare și a ajuns la spital.

„Durerea devenise cu adevărat insuportabilă. În mod normal, nu îmi place să mă plâng, dar nu am mai suportat. Mama a plecat de la serviciu și a mers cu mine la Urgență. Când am ajuns acolo, durerea devenise atât de puternică încât începusem să vomit. Am fost internată imediat, dar medicii nu au putut înțelege ce îmi provoacă agonia”. – a mai spus ea.

„Acel chist s-a răsucit în jurul trompei uterine”

Teoriile inițiale despre apendicita și pietrele la rinichi au fost excluse și Elena a fost programată pentru o ecografie.

Medicii i-au găsit un chist de 14 cm înfășurat în jurul ovarului drept. Elena a adăugat: „Mi-au explicat că durerea a fost cauzată de faptul că acel chist s-a răsucit în jurul trompei uterine. De asemenea, acesta creștea văzând cu ochii și trebuia îndepărtat de urgență.”

Trei săptămâni mai târziu, Elena a suferit o laparotomie pentru a-i fi îndepărtat chistul, care a fost apoi examinat pentru a determina dacă era canceros.

Tânăra a fost diagnosticată cu cancer ovarian metastatic.

Principalele simptome ale cancerului ovarian includ senzația de balonare sau durere în jurul pelvisului și a stomacului.

„A fost un șoc uriaș deoarece, când ești tânăr, crezi că ești invincibil. Nu te aștepți niciodată să ți se spună că ai cancer. La o lună după prima intervenție, mi s-a îndepărtat ovarul drept. După aceea, s-a sperat că am scăpat cancer, dar câteva luni mai târziu începusem să mă simt din nou foarte rău.”

Elena a avut o tuse persistentă și dificultăți în respirație. Inițial, ea a crezut că are COVID, dar medicii i-au confirmat că boala necruțătoare revenise.

„Nu am avut menstruație de ani de zile!”

Elena a început chimioterapia de urgență. „Am avut cinci serii de chimio și mai intense, apoi am început imunoterapia. Imunoterapia mi-a dat simptome de menopauză din cauza dezechilibrului hormonal. Nu am avut menstruație de ani de zile. Mi-am pierdut părul în timpul chimioterapiei, dar acesta crește din nou.”

După tratamentele puternice, ea și-a reluat studiile și spune că experiența din spitale a făcut-o să-și dorească și mai mult să devină medic.

Elena a revenit la studii în septembrie 2022, după ce a scos un an de la universitate.

Sursa: unica.ro 

Share:

Articole recomandate