Adina, supraviețuitoarea Colectiv care a devenit mamă la șapte ani de la tragedie. „Când m-am trezit din comă, m-a lovit gândul că era să mor fără să fi apucat să fiu mamă”

În noaptea de 30 octombrie 2015, Adina Apostol, supraviețuitoare a incendiului din Colectiv, a fost internată în Spitalul Elias din Capitală cu arsuri pe 50% din suprafața corpului și șanse minime de supraviețuire. Incendiul, izbucnit în timpul concertului trupei Goodbye to gravity, a adus moartea pentru 65 de tineri. Alte 146 de persoane au fost spitalizate, iar o parte dintre cei internați au fost transferați în spitale din străinătate, scrie totuldespremame.ro

Timp de o săptămână, cât a fost internată la Elias, Adina a fost în comă, iar părinții ei primeau zilnic doar vești proaste despre starea ei. În prima zi în care a fost stabilă, medicii de la Spitalul militar „Regina Astrid” din Belgia, prezenți la Elias pentru a prelua răniți, au selectat-o și pe ea pentru transfer. Adina spune că aceea a fost șansa ei la viață. Avea atunci 26 de ani. Familia, medicii, necunoscuții au ajutat-o să privească în viitor.

Adina a fost în comă o lună, iar apoi a stat internată în spitalul din Belgia alte trei luni. După externare, a rămas în Belgia, timp de trei ani, pentru tratamente și operații. Mama Adinei nu s-a mișcat de lângă ea pe perioada spitalizării, chiar dacă acest lucru a făcut-o să-și piardă locul de muncă. Medicii i-au permis să rămână alături de fiica ei, conștienți fiind de faptul că Adina are nevoie de cineva care să-i țină moralul ridicat și mintea ocupată post-tragedie. La rândul lor, făceau tot ce le stătea în putință ca ei să îi fie bine.

„Susținerea medicilor și a asistenților din spital a contat foarte mult pentru mine. Dimineața, când intrau în salon să mă bandajeze și să mă spele, cântau. Fiind un spital militar, aveau numai cântece de armată. Cântau în franceză, nu înțelegeam nimic, dar erau foarte haioși cum se maimuțăreau ca să mă binedispună”, își amintește Adina. Prietenii și necunoscuții care au început să îi trimită mesaje de încurajare imediat ce a ieșit din comă au ajutat-o pe Adina să poată privi cu speranță spre viitor în cele mai grele momente, când se lupta cu amintirea flăcării care a venit peste ea în timp ce se chinuia să iasă din club și cu durerile provocate de răni și de pielea inflamată. Cel mai mare ajutor a venit din partea părinților și a fratelui, iar tragedia prin care au trecut împreună a făcut-o pe Adina să înțeleagă mai profund importanța relației cu ei.

 „Mi-am dat seama că nu am apreciat suficient înainte de accident că am o familie frumoasă, cu super părinți și un frate bun. Cred că în general, noi, oamenii, nu punem preț pe ce trebuie, când trebuie, înainte să se întâmple ceva de genul ăsta. Dar fiind așa de aproape de moarte, când m-am trezit din comă mi-am dat seama că cel mai mult m-ar fi durut să sufere ei. Dacă muream eu, pe ei îi termina acest lucru. Cât am stat internată în România, ai mei au îmbătrânit cu cel puțin 10 ani. Când am ajuns în Belgia, mama mea a simțit că e ok, a avut un feeling că o să fie bine și că o să scap”, spune ea.

Planul ei de a deveni mamă în 2015 s-a făcut cenușă

La ieșirea din comă, prin amalgamul de gânduri care-i veneau în minte, unul se tot repeta: „Mă tot gândeam la un copil. Mă gândeam că n-am făcut asta, că era să mor și n-am reușit să-mi îndeplinesc visul și să am o familie și un copil”, își amintește ea. De altfel, una dintre doctorițele care a îngrijit-o, impresionată de povestea ei, i-a spus că, dacă aceasta îi este dorința, să o urmeze. „Mi-a spus că ar fi bine să duc ADN-ul mai departe. Că am rezistat la atâtea bacterii și la atâtea operații, încât chiar e necesar”. Nu era pentru prima dată când Adina se gândea la un copil. Chiar în anul tragediei, după mai multe dezamăgiri trăite, ajunsese la concluzia că nu va mai aștepta să apară alesul inimii, ci va apela la inseminare artificială sau va adopta. Își dorea prea mult un copil ca să mai aștepte, voia să fie mamă tânără și simțea că este pregătită să facă acest pas. Planurile ei s-au făcut însă cenușă odată cu incendiul din Colectiv.

Tânărul necunoscut, care ajuta personalul care îngrijea victimele Colectiv, i-a devenit soț

În săptămâna petrecută la Elias, mama Adinei vedea zilnic pe holul secției un tânăr necunoscut care se interesa permanent de soarta fiicei ei, căra apă și mâncare pentru personalul medical care se ocupa de răniții din Colectiv și ajuta la transportul consumabilelor donate spitalului în acea perioadă prin diverse campanii umanitare. I-a povestit despre el Adinei când a ieșit din comă, iar ea șia dat seama că este vorba de un băiat pe care îl cunoștea de câteva luni. „Mama a fost foarte impresionată de el. Era zilnic acolo, ajuta și încerca să afle lucruri despre mine, fără să-mi cunoască prietenii sau pe cineva din familie”. „Dar de ce nu vorbești cu băiatul ăsta? Cred că te iubește!”, își amintește Adina replicile mamei. După 5 luni de la accident, băiatul misterios i-a scris pe Facebook, iar din ianuarie 2017 cei doi sunt împreună.

Când a venit pandemia, numărul intervențiilor s-a redus simțitor din cauza restricțiilor legate de călătorie și a limitărilor impuse în spitale. Acela a fost momentul în care Adina și-a întrebat medicul ginecolog, pe dr. Kaiss Sammouh de la Regina Maria, dacă organismul ei, trecut prin atâtea încercări, o poate ajuta să devină mamă.

Prenumele fetiței, ales în memoria prietenului care a murit în incendiu. Prenumele fetiței, Iris Claudia Maria, are semnificații aparte pentru Adina.

Claudiu a fost un bun prieten al ei, care a murit în Colectiv, intoxicându-se în timp ce ajuta răniții să iasă din club. Adina i-a promis mamei lui că fiul sau fiica ei va primi un prenume în memoria lui Claudiu. Nașterea Măriucăi nu va șterge amintirea neagră, însă Adina are curajul să privească acum cu bucurie spre viitor. „Vreau să rămân în continuare o fire optimistă, deși am trecut prin ce-am trecut. Nu cred că ajută foarte mult dacă îmi plâng toată viața de millă. Oricum trebuie tot timpul să lupți în viață, și dacă nu ai astfel de accidente, tot te chinui să supraviețuiești cumva. Energia pozitivă a oamenilor din jurul meu m-a ajutat și pe mine să țin capul sus. Deși am avut multe, multe picaje. Și tratament de la psihiatru, antidepresive. Nu mi-e rușine să vorbesc despre asta și n-ar trebui să-i fie nimănui”. Viața de mamă a făcut-o să descopere o sursă nouă, fascinantă, de iubire, dar și puteri extraordinare de a găsi noi și noi resurse de energie, chiar și atunci când, după nopți nedormite din cauza colicilor Măriucăi, simte că nu mai poate. A învățat însă să mai poată puțin de fiecare dată, din octombrie 2015 încoace.

Sursa foto: totuldespremame.ro