Odoraș.

Odoraș.

Maternitatea Medpark

Cea mai frumoasă arbitră din Franța este româncă

Cea mai frumoasă arbitră din Franța este româncă

Bianca Giuran (26 ani) s-a stabilit în Franța în urmă cu 5 ani. Constănțeanca, provenită dintr-o familie în care tatăl și bunicul au fost arbitri, a fost dezamăgită de modul în care se fac delegările în România, așa că a decis să emigreze în hexagon, scrie sport.ro

„Am plecat în Franţa acum cinci ani. De atunci arbitrez meciuri în Liga a 2-a feminină şi meciuri regionale la fotbal masculin. În România, arbitrajul este o provocare pentru orice fată. Nu se dezvoltă şi nu este deloc apreciat. Sunt numai şi numai promovări şi delegări pe principiul nepotismului, cunoştinţelor sau prieteniilor. Poate între timp lucrurile s-au mai schimbat, ca sunt plecată de mulţi ani din ţară. Însă simt că viitorul meu e aici, în Franţa, din toate punctele de vedere. 

În materie de arbitraj, nu era locul meu în România, unde fotbalul feminin nu este dezvoltat. Nu aveam perspective. Nu se compară România cu nivelul şi posibilităţile din Franţa”, a declarat Bianca Giuran pentru Orange Sport

Arbitra a precizat că visul ei este să conducă o finala de Champions League. Însă știe că este greu pentru o femeie să pătrundă în sportul bărbaților, așa că se mulțumește și cu o finală europeană la fotbal feminim. 

„Îmi doresc să arbitrez o finală de Liga Campionilor, dar pentru a fi mai realistă o să spun finala de Liga Campionilor la fotbal feminin”, a precizat Bianca. 

Tânăra are și un plan de rezervă după ce va termina cu arbitrajul. Aceasta a mărturisit că a absolvit Facultatea de Kinetoterapie, din cadrul UNEFS București, și că este hotărâtă să se dedice în totalitate acestei discipline în viitor. 

„Sunt şi kinetoterapeut în Antibes. Deci, după ce îmi voi încheia cariera de arbitru, voi fi 100% concentrată pe kinetoterapie. Am absolvit UNEFS Bucureşti, Facultatea de Kinetoterapie. În anul 2 de studiu am obţinut o bursă Erasmus şi mi-am continuat studiile la Nisa. Am un master în kinetoterapie, recuperare şi reeducare motrică şi o specializare în reeducare vestibulară.

 Arbitrajul pentru mine e o pasiune, nu o profesie. În Franţa poţi trăi numai din baremul de arbitraj, dar eu am o profesie. Lucrez într-un cabinet de kinetoterapie, arbitrez în timpul liber”, a dezvăluit Bianca. 

Întrebată care sunt echipele ei favorite din România și Franța, arbitra a oferit un răspuns sincer.

„În România clar Farul Constanţa. Iar din Franţa îmi place PSG”, a mărturisit constănțeanca stabilită în Franța.

 

Share:

Articole recomandate