Copil operat la naștere: „La nici o ecografie medicii nu au văzut că intestinele fătului se dezvoltau în sacul amniotic, nu în abdomen”

Cititoarea noastră Mihaela P. ne-a trimis o poveste impresionată de naștere, ea fiind mama unui copil operat la naștere de către medicii din Turcia, care au văzut la ecograf ceea ce medicilor români le scăpase: fătul avea o malformație gravă și rară, scrie totuldespremame.ro

Deși atât eu cât și soțul ne doream un copil, când am aflat că sunt însărcinată am fost destul de panicată, asta pentru că în urmă cu un an pierdusem o sarcină. Ca să ne asigurăm că de data aceasta totul este în ordine și că fătul este sănătos, am fost la 3 medici diferiți, la două clinici private și un spital de stat. Am făcut toate analizele necesare în sarcină, am luat acid folic, vitamine etc- tot ce mi s-a prescris.

Am văzut negru în fața ochilor când medicul din Turcia mi-a spus despre malformație

La toate controalele, totul era bine și frumos, doar sexul a fost confundat de 2 ori, dar aceasta nu era o problemă. Ultima ecografie pe care am făcut-o în România a fost cea 4D Doppler Morfologie, la o clinică privată. Știind ca la aceasta morfologie se vad toate organele, degețelele de la mânuțe și piciorușe, tot întrebam dacă este ok și de fiecare dată aveam confirmarea din partea medicului că bebe este bine, se dezvoltă normal.

După ceva timp, am plecat în Turcia, tara de origine a soțului, la o plimbare. M-au speriat niște dureri în partea de jos a burții, așa că, panicați, am dat fuga la un cabinet privat sa vedem ce se întâmplă. Ajunși acolo, mi s-a făcut ecografie, iar în timp ce medicul își plimba ustensila pe burtică și era cu ochii în ecran, mă tot întreba dacă în România am făcut toate ecografiile. La răspunsul meu că da, m-a întrebat dacă ne-au spus medicii cu ce probleme se va naște bebe…. Atunci am văzut negru în fața ochilor, atât eu, cât și soțul.

Malformația s-ar fi putut vedea de la 13 săptămâni

Medicul a văzut că nu eram tocmai ok și a înțeles că, de fapt, noi nu știm nimic. Atunci, țin minte că a început să îi explice soțului, în termeni medicali pe care eu nu îi înțelegeam foarte bine (știam limba turcă la nivel conversațional și puțin peste). În fine, mi-a zis să aștept afară puțin, cât stabilește detaliile cu soțul. Eu ma tot gândeam ce are, de ce nu ne-au spus nimic, cum de nu au văzut nimic la eco 4D, pentru că aici mi s-a făcut 3D sau 2D și într-un minut medicul a văzut o problemă.

Într-un final a ieșit, mi a zis că bebe se va naște cu o malformație numită Gastroschisis, pe înțelesul tuturor, abdomenul nu i se închisese și toate intestinele se dezvoltau în sacul amniotic. Culmea, această malformație se poate vedea de la 13 săptămâni, eu mersesem regulat la toate morfolgiile, însă nimeni nu văzuse nimic. O enigmă a fost cea 4D la care se vede absolut tot, cum de nu observase medicul în timpul ecografiei!?

Doua variante de salvare a copilului

Așadar, medicul din Turcia ne-a oferit două variante: ori mergem în America pentru o operație în care fătul este scos din burtă, operat și pus înapoi, ori rămânem în Turcia, cu condiția să merg la control în  fiecare săptămână. Medicul ne- a asigurat că, după naștere, copilul va fi operat imediat de o echipă de medici ce asistă la naștere ca să îl poata prelua imediat. Am ramas în Turcia, am făcut controale regulate și totul era ok.

Așteptam data nașterii, convinsă că voi trece prin cezariană, însă, șoc, medicul a zis că nici nu se pune problema să nasc prin cezariană pentru că, în ciuda problemei copilului, nu este niciun pericol pentru el. Dacă ar fi fost o problemă, ar fi ales cezariana imediat. Eu, de la bun început, am optat pentru naștere naturală, dar având problema acesta am zis să nu îl afecteze și mai tare. 

La 37 de săptămâni au început contracțiile de naștere. Aveam emoții de fericire, însă erau amestecate și cu cele de panică și îngrijorare. Dacă tot recurgeam la naștere naturală, am refuzat și orice fel de anestezie locală sau epidurală. Am zis să fie totul natural. Contracțiile erau groaznice, mă rugam să scap odată și îmi doream să mor în timpul unei contracții. Erau dureri pe care nu le pot explica în cuvinte.

L-au operat lângă mine

Auzeam doctorul spunând „împinge”, „ține aerul în tine și împinge”. Cu ultimele puteri și sleita de toate cele, am ținut aerul și apoi am împins. Nu mai știu cum a ieșit bebe, m-am trezit la puțin timp și mă coseau pe viu, pentru că le-am specificat că refuz orice fel de anestezie. Acul îmi străpungea pielea, dar în comparație cu ceea ce trăisem în timpul contracțiilor mi se părea apă de ploaie.

Țin minte perfect că am întors capul în partea dreapta și acolo, lângă mine, era o masă, iar pe acea masă copilul meu era în operație, pentru ca nu mai era timp să îl transfere pe el sau pe mine în altă sală. Am leșinat la loc. M-am trezit la vreo 2 ore distanță, am întrebat de el, cum a decurs operația…. Mi-au zis că a fost ok, dar că va sta la Terapie Intensivă cel puțin 4 luni. Mă îngrozea vestea asta, dar am zis că sănătatea este cel mai important lucru.

Nu mai am încredere în medicii români

Mergeam la el dimineața și seara, echipată cu halat, botoși și cască, aveam voie să stau cu el 30 de minute. Ce sa zic, au fost groaznice drumurile către spital și înapoi. În cea de-a 3-a vineri, ne-au sunat de la spital să aducem hăinuțele, că bebe poate pleca acasă! O minune mai mare decât asta nici nu puteam auzi în acea perioada. Se recuperase repede în urma operației, răspundea foarte bine la tratament, așa că îl puteam îngriji și eu acasă.

Ce sa va zic, acum am un flăcău de aproape 8 ani, frumos și sănătos, fără nicio repercusiune, fără interdicții alimentare sau de efort. Acum mai avem o fetiță cu fundițe, abia a împlinit 2 ani. Ca o mică paranteză, încredere în medicii noștri nu mai am, pur și simplu nu înțeleg cum de nu au putut vedea problema copilului nostru. Medicul profesor care l-a operat în Turcia ne-a zis că dacă nu era o echipă de medici chirurgi gata să îl opereze imediat după naștere nu avea șanse de supraviețuire”.