Dana Rogoz: Pe amândoi i-am născut prin cezariană, Lia era în poziție oblico – pelviană
- 2021-04-16
- 20099
Actriţa Dana Rogoz a publicat o postare pe blogul său unde vorbește despre cum a făcut față provocărilor din perioada postnatală și experiențele unice trăite cu fiecare copil în parte.
Toata lumea îmi spunea că la al doilea copil voi fi mult mai relaxată. Uite că eu am fost mai stresată cu Lia, cel puțin până acum. Sigur, poate că nu știu oamenii cât de relaxată am fost cu Vlad! Pandemia ar fi un motiv. Al doilea motiv ar fi că până să o nasc pe Lia, am avut acești 6 ani, timp suficient în care să aud de toate bolile pământului, toate accidentele și toate posibilele pericole pentru copii. La Vlad, fiind prima din grupul de prietene care a născut, nu prea aveam de la cine să aflu despre toate acestea. Dar până la Lia, s-au tot adunat informații, care să îmi crească nivelul de anxietate. Mai cred și că dacă ești mai tânăr ca părinte, e mult mai bine, din acest punct de vedere.
La primul copil, imediat după ce am născut, am simțit că sunt foarte stăpână pe situație. Am simțit că mă descurc cu el și că îi sunt suficientă. Dar fiecare moment banal în creșterea și îngrijirea lui, era sărbătorit ca o reușită: Uau, ce bine mă descurc cu schimbatul scutecului! Uau, ce bine ne iese băița de seară! Uau, ce bine mă descurc cu trezirile din noapte. Mă felicitam pentru fiecare etapă trăită. La al doilea copil, toate aceste lucruri au fost atât de firești, au venit așa de natural, că nici nu mai știu cum s-au așezat toate în ritmul lor.
În schimb, la al doilea copil credeam că voi fi știut deja tot, și că – dincolo de A, B, C -ul legat de îngrijirea bebelușului – din multe puncte de vedere voi trăi din nou aceeași experiență. Mi-era cumva și ciudă pe faptul că al doilea copil, săracul, vine pe traseul bătut al celuilalt. Dar m-am înșelat. Am trăit experiențe foarte diferite cu cei doi și multe au fost momentele cu Lia, netrăite la etapa lor cu Vlad, și invers.
Pe amândoi i-am născut prin cezariană, dar nașterile lor au fost total diferite – de la cum au stat în burtă (Lia a fost în poziție oblico – pelviană), și până la nașterea propriu-zisă: de mână cu Radu la Vlad, și singură cu Lia în haosul creat de începutul pandemiei în România. Apoi, pe amândoi i-am alăptat, dar cu Vlad începutul a fost infinit mai greu. Și tot așa.
În schimb, pe multe dintre produsele de care am fost foarte multumiți la Vlad, le-am cumpărat și la venirea pe lume a Liei. Nu am mai bâjbâit. Un astfel de produs este Unguentul Protector pentru Bebeluși de la Bepanthen. Este mi-nu-nat! Poate fi folosit încă de la naștere, chiar și în cazul copiilor născuți prematur. Se înțelege astfel că e un produs special conceput pentru pielea sensibilă a micuților, care poate fi utilizat în îngrijirea zilnică a pielii din zona scutecului. Puteți să îl folosiți la fiecare schimbare de scutec, preventiv, ca să dormiți mai liniștiți. Și voi, și copilul.
Bepanthen Unguent protejează împotriva roșeții și susține regenerarea naturală. Mi s-a întâmplat de mai multe ori ca după un scaun mai acid (mai ales la începutul introducerii fructelor), să aplic o singură dată unguentul, iar la următoarea schimbare de scutec să nu mai fie niciun fel de iritație, nicio roșeață. E genial! Are o textură fină și e ușor de aplicat, fără a fi necesară frecarea pielii în exces, evitând iritarea acesteia. Și având o textură transparentă, poți urmări cum evoluează iritația de scutec fără să trebuiască să ștergi complet produsul de pe piele. Și apropo de diferențe la al doilea copil, în cazul Liei, recunosc că am folosit Bepanthen Unguent și în cutele din zona gâtului, în primele luni de viață, când nici nu avea gât :). Pentru că ea, spre deosebire de fratele ei mai mare, avea guşiță :))). Se irita frecvent în zona respectivă, din cauza căldurii, până când – sfatuită de medic – am aplicat Bepanthen Unguent și în zona respectivă și am scăpat de probleme!
M-am gândit la toate aceste diferențe și asemănări între primul și al doilea copil, dar și la prejudecățile pe care le aveam înainte de a rămâne din nou însărcinată. Concluzia e că fiecare copil e unic și că abia la al doilea descoperi că iubirea este într-adevăr infinită!
Sursa: danarogoz.com