Odoraș.

Odoraș.

Maternitatea Medpark

De ce este scrâșnitul dinților un fenomen dăunător adulților, dar nu și copiilor

De ce este scrâșnitul dinților un fenomen dăunător adulților, dar nu și copiilor

Bruxismul este o afecțiune caracterizată prin frecarea sau încleștarea dinților în mod inconștient. Pacientul își scrâșnește dinții puternic în timp ce doarme sau în momente stresante în timpul zilei, obicei ce produce deteriorarea smalțului dinților, transmite unica.ro

Bruxismul nocturn este cel mai des întâlnit și pacienții nu conștientizează că au această problemă. De cele mai multe ori ei află că scrâșnesc din dinți de la partenerii de somn, aceștia fiind deranjați de zgomotul produs. Această afecțiune este însoțită, de obicei, de tulburări de somn cum ar fi apnee sau sforăit, a explicat dr. Anca Stănescu, medic stomatolog, competență în pedodonție.

Bruxismul diurnapare în momente și situații stresante, când pacientul se concentrează profund sau trece prin stări emoționale intense și nu conștientizează acest lucru. Cele mai întâlnite simptome ale bruxismului sunt: – scrâșnitul dinților, – deteriorarea smalțului, – creșterea sensibilității dentare la anumiți stimuli, – inflamarea gingiilor, – apariția durerilor la nivelul capului, fetei sau maxilarului, – tulburări de somn, – slăbirea sau uneori încordarea mușchilor mandibulei,

– senzația de oboseală musculară mai ales dimineață. Această afecțiune poate fi diagnosticată de către medicul stomatolog care va examina clinic și radiologic dinții pentru a observa dacă există semne ale uzurii smalțului dentar, starea osului precum și a articulatei temporo-mandibulare. Medicul are la dispozitie o serie de tratamente precum: Folosirea gutierei care este un dispozitiv de plastic mulat pe forma dinților; rolul ei este de a proteja dinții prevenind deteriorarea acestora. Coroanele dentare- în momentul în care dinții sunt sensibili și smalțul este deteriorat, coroanele sunt folosite pentru a proteja dinții de stimulii externi dar și pentru a remodela aspectul plăcut al dintilor. Corectarea ocluziei dentare, în cazul în care pacientul nu mai prezintă o ocluzie corectă. Medicul poate echilibra ocluzia printr-un aparat ortodontic.

Dacă la adulți acest fenomen nu este normal, vestea bună pentru părinții îngrijorați este că, la copii scrâșnitul dinților este normal și nu reprezintă un pericol. Este normal deoarece la copii, până la momentul respectiv nu s-a format locașul (cavitatea glenoidă) în articulația în care este prinsă mandibula, iar scrâșnitul dinților îi ajută să-și dezvolte acel locaș în articulație, astfel încât ea să aibă o poziție corectă după creștere.

 Scrâșnitul dinților este funcțional (normal) din momentul în care au ieșit dinții de lapte și până când erup măselele permanente de pe cele două arcade și ajung în contact unele cu altele. Există și situații în care scrâșnitul dinților la copii poate fi cauzat de o mușcătură incorectă, inversă sau în lateral, în aceste situații ceva blochează mandibula, accentuând acel scrâșnet.

Medicul pedodont împreună cu medicul ortodont pot evalua pacientul după vârsta de 3 ani, scopul lor fiind ca micuțul pacient să aibă o dezvoltare normală a oaselor feței – a completat dr. Stănescu.
 

Share:

Articole recomandate