Doctorii lui Maradona vor fi judecați pentru neglijență criminală și riscă până la 25 de ani de închisoare
- 2022-06-23
- 260
Personalul medical care l-a îngrijit pe fostul fotbalist Diego Maradona, decedat în 2020, va fi judecat pentru neglijență criminală, informează digi24.
Un judecător a dispus deschiderea procesului după ce o echipă medicală a descoperit că tratamentul fostei legende a Argentinei a fost plin de "deficiențe și neregularități".
Maradona a murit în noiembrie 2020 după ce a suferit un atac de cord în locuința lui, la vârsta de 60 de ani. Fostul fotbalist se recupera după o operație pentru îndepărtatea unui cheag de sânge la creier.
La câteva zile după moartea sa, procurorii argentinieni au lansat o investigație la adresa doctorilor și asistenților implicați în îngrijirea lui.
Anul trecut, un panel de 20 de experți numiți să examineze decesul fostului fotbalist a descoperit că echipa medicală a lui Maradona a acționat "nepotrivit, cu deficiențe și într-o manieră iresponsabilă". Totodată, a constatat că fotbalistul "ar fi avut șanse mai mari de supraviețuire" dacă ar fi primit tratament adecvat într-o clinică medicală.
Printre cei acuzați se află medicul personal al lui Maradona, neurochirurgul Leopoldo Luque, un psihiatru, un psiholog, doi medici, doi asistenți și șeful lor. Toți cei opt au negat că ar fi responsabili pentru moartea fostului fotbalist.
Toți vor fi judecați pentru omucidere pe bază de neglijență criminală comisă știind că ar putea provoca moartea.
Această faptă este pedepsită în codul penal argentinian cu închisoare între 8 și 25 de ani. Data procesului nu a fost stabilită.
Mario Baudry, avocatul unui fiu al lui Diego Maradona, a declarat pentru Reuters că fostul fotbalist "era într-o stare de neputință" la momentul morții. "Cum am văzut cazul, am spus că este omucidere. Am luptat mult și am ajuns aici", a spus el.
Procedurile juridice au fost declanșate de o plângere de pusă de două dintre fiicele lui Maradona. Ele și-au exprimat îngrijorarea privind tratamentul primit de tatăl lor după operația pe creier. Într-o conferință de presă susținută în noiembrie 2020, doctorul Luque a plâns și a spus că a făcut "tot ce a putut, până la imposibil" ca să-i salveze viața prietenului său.
Diego Maradona este considerat unul dintre celi mai mari fotbaliști din toate timpurile. A fost căpitanul Argentinei când națioanala sud-americană a câștigat Cupa Mondială în 1986. În a doua parte a carierei sale, Maradona s-a luptat cu depedența de droguri.
Sursa foto: digi24