Indemnizația unică la nașterea copilului a fost majorată
- 2018-01-24
- 6402
Cabinetul de miniștri a aprobat majorarea cuantumului indemnizației unice la nașterea copilului cu 345 de lei. Aceasta va constitui 5645 de lei, față de 5300 de lei cât era anterior.
Scopul proiectului este susținerea familiilor cu copii și asigurarea condițiilor necesare pentru creșterea și educația lor în mediul familial. De indemnizația majorată vor beneficia toți copiii născuți începând cu 1 ianuarie 2018.
Astfel, în anul 2018, de indemnizația unică la naștere copilului vor beneficia circa 35 de mii de familii, iar în acest sens au fost prevăzute mijloace financiare în sumă de 198,2 mln. lei.
Foto simbol: volgodonsk.pro