Fotografie virală: Imediat cum a venit pe lume, i-a zâmbit tatălui său: „În acel moment, mi-am dat seama ce e dragostea”
- 2023-07-13
- 1279
Imaginea ce surprinde nou-născutul care îi zâmbește tatălui său a luat cu asalt internetul. Fotografia înduioșătoare a devenit rapid virală, atingând inimile a milioane de oameni din întreaga lume.
Antonella, fetița lui Tarsila Rosa Cordeiro și Flávio Dyego Vilela, i-a zâmbit tatălui ei, imediat după naștere. Mama crede că Antonella a recunoscut vocea tatălui ei, care obișnuia să vorbească cu bebelușul și să mângâie burtica mamei în fiecare zi, în timpul sarcinii.
„Medicul a pus-o deasupra mea, dormind, și, de îndată ce tatăl ei a vorbit cu ea, Antonella și-a deschis ochii și a zâmbit!” a spus mămica.
„Întotdeauna i-a spus că o iubește foarte mult. Îmi spunea mereu „bună dimineața” și când se întorcea de la muncă, îmi mângâia burta. De îndată ce Antonella s-a născut, tatăl ei a repetat fraza pe care o spunea mereu când ea era în pântece: „Bună, micuțo, tati este aici!”, a adăugat mămica.
Flávio a menționat că s-a simțit binecuvântat să primească zâmbetul fiicei ei.
„Am crezut că știu ce înseamnă adevărată până când am văzut cel mai sincer zâmbet din lume... În acel moment, mi-am dat seama ce e dragostea”, a spus tăticul.