O femeie din Orhei condamnată la 20 ani de închisoare pentru traficarea sexuală a cinci tinere și patru copii
- 2022-04-20
- 803
O femeie de 38 de ani din Orhei a fost condamnată la 20 de ani de închisoare, în penitenciar de tip închis, pentru traficarea sexuală a cinci tinere și patru copii. Sentința pronunțată a avut invidere și faptul că inculpata manipula victimele, prin diverse promisiuni, să-și schimbe declarațiile în favoarea ei.
Traficarea celor cinci tinere cu vârste cuprinse între 23 și 28 de ani a avut loc în perioada anilor 2016-2017, iar infracțiunea a fost deconspirată după ce una din acestea a depus plângere la Centrul pentru Combaterea Traficului de Persoane. Femeia a comis infracțiunea de comun cu soțul acesteia (condamnat într-un dosar separat, la 21 ani închisoare, în mai 2018), prin faptul că au profitat de situația financiară precară a victimelor, inclusiv lipsa locului de trai.
Cuplul le-a cazat pe tinere într-un apartament închiriat. În urma anunțurilor publicate pe internet, clienților li se propuneau să aleagă care din tinere le va presta serviciul sexual, la hotel sau la domiciliul clientului. Ulterior, jumătate din banii primiți de la clienți rămâneau la cei doi (700 lei pe oră sau 150 euro pe noapte), pe care aceștia îi pretindeau pentru cazarea și alimentația victimelor.
După ce vinovații au fost deconspirați, victimele au beneficiat de asistență psihologică. Femeia se află în detenție din 2018, după ce a fost condamnată anterior pentru trafic de copii.
Sursa foto: voceabasarabiei.md